Dicționare ale limbii române

11 definiții pentru interlocuție

INTERLOCÚȚIE s. f. v. interlocuțiune.
INTERLOCUȚIÚNE, interlocuțiuni, s. f. (Jur.) Hotărâre judecătorească care precedă sentința finală a unui proces. [Var.: interlocúție s. f.] – Din fr. interlocution.
INTERLOCÚȚIE s. f. v. interlocuțiune.
INTERLOCUȚIÚNE, interlocuțiuni, s. f. (Jur.) Hotărâre judecătorească care precedă sentința finală a unui proces. [Var.: interlocúție s. f.] – Din fr. interlocution.
interlocuțiúne s. f., pl. interlocuțiúni
INTERLOCÚȚIE s.f. v. interlocuțiune.
INTERLOCUȚIÚNE s.f. Convorbire. ♦ Hotărâre judecătorească care precedă sentința finală a unui proces. [Var. interlocuție s.f. / < fr. interlocution, cf. lat. inter – între, loquor – a vorbi].
INTERLOCUȚIÚNE s. f. 1. convorbire. 2. (jur.) hotărâre care precedă sentința finală a unui proces. (< fr. interlocution)
INTERLOCUȚIÚNE ~i f. jur. Hotărâre judecătorească care precedă sentința finală într-un proces. /<fr. interlocution
*interlocuțiúne f. (lat. inter-locutio, -ónis. V. locuțiune). Conversațiune, dialog. Jur. Judecată pin care se pronunță un interlocutoriŭ.
INTERLOCUȚIÚNE s. f. (< fr. interlocution, cf. lat. inter – între, loquor – a vorbi): v. convorbíre.

interlocuție definitie

interlocuție dex

Intrare: interlocuțiune
interlocuție
interlocuțiune substantiv feminin