intendență definitie

14 definiții pentru intendență

INTENDÉNȚĂ, intendențe, s. f. (În trecut) Serviciu din cadrul armatei care asigură aprovizionarea trupelor cu hrană și cu echipament. [Var.: itindénție s. f.] – Din fr. inténdance, it. intendenza.
ITINDÉNȚIE s. f. v. intendență.
INTENDÉNȚĂ, intendențe, s. f. (În trecut) Serviciu din cadrul forțelor armate care asigură aprovizionarea trupelor cu hrană și cu echipament. [Var.: itindénție s. f.] – Din fr. inténdance, it. intendenza.
ITINDÉNȚIE s. f. v. intendență.
INTENDÉNȚĂ, intendențe, s. f. (Învechit) Serviciu care se îngrijea de aprovizionarea armatei cu mijloace materiale, alimente, furaje etc. Precupețea... fînul, orzul ori făina, care fuseseră poruncite de intendența imperială. GALACTION, O. I 110. Pe cînd nici nu gîndea, doi indivizi, un ofițer de intendență și un elev de administrație i se pun în față. CARAGIALE, M. 89.
intendénță s. f., g.-d. art. intendénței; pl. intendénțe
intendénță s. f., g.-d. art. intendénței; pl. intendénțe
INTENDÉNȚĂ s. v. administrație.
INTENDÉNȚĂ s.f. (În trecut) Serviciu care se ocupa cu aprovizionarea unităților armatei. [Cf. fr. intendance, it. intendenza].
INTENDÉNȚĂ s. f. (în trecut) serviciu de aprovizionare a unităților armatei. (< fr. intendance, it. intendenza)
INTENDÉNȚĂ ~e f. 1) Funcție de intendent. 2) Durată de exercitare a unei astfel de funcții. 3) Serviciu administrativ în armată având drept însărcinare aprovizionarea și întreținerea trupelor. /<fr. intendance
intendență f. direcțiunea, administrarea afacerilor; intendență militară, corp însărcinat a purta grijă de trebuințele unei armate (soldă, echipament, previziuni, munițiuni).
*intendénță f., pl. e (d. intendent; fr. -dance). Funcțiunea de intendent, administrațiune. Intendență militară, corp de funcționarĭ militarĭ însărcinațĭ cu administrațiunea și contabilitatea războĭuluĭ.
INTENDENȚĂ s. (MIL.) administrație. (Ofițer de ~.)

intendență dex

Intrare: intendență
intendență substantiv feminin
itindenție