inteligent definitie

13 definiții pentru inteligent

INTELIGÉNT, -Ă, inteligenți, -te, adj. Înzestrat cu inteligență; deștept, ager la minte, pătrunzător. ♦ Care denotă inteligență (1). – Din fr. intelligent, lat. intelligens, -ntis.
INTELIGÉNT, -Ă, inteligenți, -te, adj. Înzestrat cu inteligență; deștept, ager la minte, pătrunzător. ♦ Care denotă inteligență (1). – Din fr. intelligent, lat. intelligens, -ntis.
INTELIGÉNT, -Ă, inteligenți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Înzestrat cu inteligență; ager la minte, deștept. Atenția unui public numeros și inteligent îi urmărește pas cu pas. VLAHUȚĂ, O. A. 210. E un om inteligent și serios, un bun soț și un bun tată de familie. CARAGIALE, O. II 21. 2. Care denotă inteligență, propriu unui om inteligent. Fără să fie frumos, avea o figură inteligentă și simpatică ș-o stîngăcie copilăroasă în mișcări, care-i sta bine. VLAHUȚĂ, O. A. II 67.
inteligént adj. m., pl. inteligénți; f. inteligéntă, pl. inteligénte
inteligént adj. m., pl. inteligénți; f. sg. inteligéntă, pl. inteligénte
INTELIGÉNT adj. 1. ager, deștept, dibaci, iscusit, isteț, îndemânatic, priceput, (pop.) mintos, (înv. și reg.) marghiol, pricopsit, (prin Transilv.) artut, (Mold. și Bucov.) hâtru, (Transilv.) ocoș, ștram, (înv.) scornaci, (fig.) dezghețat, sprinten, (fam. fig.) breaz. (O minte ~.) 2. v. spiritual. 3. chibzuit, cuminte, deștept, înțelept. (O faptă ~.)
Inteligent ≠ mărginit, nătâng, nătărău, năuc, neghiob, netot, obtuz, prost, redus, tâmp, tont
INTELIGÉNT, -Ă adj. Deștept, ager la minte, pătrunzător. ♦ Care manifestă inteligență. [Cf. lat. intelligens, fr. intelligent].
INTELIGÉNT, -Ă adj. 1. deștept, ager la minte, pătrunzător. 2. care denotă inteligență. (< fr. intelligent, lat. intelligens)
INTELIGÉNT ~tă (~ți, ~te) Care vădește inteligență; plin de inteligență; cu capacități intelectuale deosebite. /<fr. intelligent, lat. intelligens, ~ntis
inteligent a. 1. care înțelege iute și bine: servitor inteligent; 2. care denotă inteligență: privire inteligentă.
*inteligént, -ă adj. (lat. intélligens, -éntis, part. d. intelligere, a înțelege). Înțelept, deștept, care are inteligență: omu e o ființă inteligentă. Priceput, îndemănatic: servitor inteligent. Care denotă inteligență: cînele are uĭtătura inteligentă. Adv. În mod inteligent: a răspunde inteligent. – Barb. (după germ.) „cult”.
INTELIGENT adj. 1. ager, deștept, dibaci, iscusit, isteț, îndemînatic, priceput, (pop.) mintos, (înv. și reg.) marghiol, pricopsit, (prin Transilv.) artut, (Mold. și Bucov.) hîtru, (Transilv.) ocoș, ștram, (înv.) scornaci, (fig.) dezghețat, sprinten, (fam. fig.) breaz. (O minte ~.) 2. deștept, spiritual, (înv.) spirituos. (O conversație ~.) 3. chibzuit, cuminte, deștept, înțelept. (O faptă ~.)

inteligent dex

Intrare: inteligent
inteligent adjectiv