intelect definitie

12 definiții pentru intelect

INTELÉCT, intelecte, s. n. Capacitatea de a gândi, de a cunoaște, de a avea o activitate rațională, de a opera cu noțiuni; minte, gândire, rațiune. – Din fr. intellect, lat. intellectus.
INTELÉCT, intelecte, s. n. Capacitatea de a gândi, de a cunoaște, de a avea o activitate rațională, de a opera cu noțiuni; minte, gândire, rațiune. – Din fr. intellect, lat. intellectus.
INTELÉCT s. n. Capacitatea de a gîndi, de a cunoaște, de a avea o activitate rațională, de a opera cu noțiuni.
inteléct s. n., pl. intelécte
inteléct s. n., pl. intelécte
INTELÉCT s. 1. v. minte. 2. v. judecată. 3. v. inteligență.
INTELÉCT s.n. Facultatea de a gândi, de a opera cu noțiuni; gândire, înțelegere; inteligență. [< fr. intellect, cf. lat. intellectus].
INTELÉCT s. n. capacitatea de a gândi, de a opera cu noțiuni; minte, gândire, rațiune. (< fr. intellect, lat. intellectus)
INTELÉCT ~e n. Facultate a omului de a gândi și de a înțelege sensul și legătura fenomenelor; judecată; rațiune; cuget; minte. /<lat. intellectus, fr. intellect
intelect n. Filoz. inteligență.
*inteléct n., pl. e saŭ și urĭ (lat. intellectus, ințelegere). Ințelegere, inteligență, minte.
INTELECT s. 1. gîndire, judecată, minte, rațiune, spirit. (Operă a ~.) 2. gîndire, înțelegere, judecată, minte, rațiune, (fig.) cap. (Are un ~ extrem de limpede.) 3. deșteptăciune, inteligență, judecată, minte, pricepere, rațiune, spirit, (pop.) duh, (Ban., Transilv. și Olt.) pamet, (înv.) înțelegere, (fam.) doxă, (fig.) cap, creier. (Are un ~ de nivel mediu.)

intelect dex

Intrare: intelect
intelect substantiv neutru