INTÉGRU, -Ă, integri, -e, adj. Cinstit, onest, corect; incoruptibil. – Din fr. intègre.

INTÉGRU, -Ă, integri, -e, adj. Cinstit, onest, corect; incoruptibil. – Din fr. intègre.

INTÉGRU, -Ă, integri, -e, adj. (Despre oameni) Cinstit, onest, incoruptibil. Om integru. Caracter integru. ▭ El lovea abuzurile; era nepărtinitor, integru. BOLINTINEANU, O. 254.

intégru (-te-gru) adj. m., pl. intégri; f. intégră, pl. intégre

intégru adj. m. (sil. -gru), pl. intégri; f. sg. intégră, pl. intégre

INTÉGRU adj. v. cinstit.

Integru ≠ pervers, pervertit, necinstit

INTÉGRU, -Ă adj. Cinstit, virtuos, cumpătat, onest; incoruptibil. [< cf. fr. intègre, cf. lat. integer].

INTÉGRU, -Ă adj. cinstit, virtuos, cumpătat, onest; incoruptibil. (< fr. intègre, lat. integer)

INTÉGRU ~ă (~i, ~e) Care este corect și de bună credință; onest; cinstit. [Sil. -te-gru] /<fr. intégre, lat. integer, ~igris

integru a. ce nu se lasă a fi corupt: judecător integru.

*intégru, -ă adj. (fr. intègre, d. lat. integer, integra, întreg, integru). Fig. Absolut onest: judecător, om integru. Adv. (Rar). În mod integru.

INTEGRU adj. cinstit, corect, incoruptibil, leal, necoruptibil, onest, (livr.) prob, (înv.) neademenit, nemitarnic, (fig.) curat, nepătat. (Funcționar ~; comportare ~.)