intabulamént s. n., pl. intabulaménte

intabulamént s. n., pl. intabulaménte

intabulament n. partea edificiului peste care e așezat o coloană sau un pilastru: statue așezate pe intabulamentele columnelor OD.

*intabulamént n., pl. e (lat. in-, în, și tabulamentum, pardoseală, d. tábula, tablă; fr. entablement). Arh. Partea de sus și în relief a caseĭ și pe care se sprijină marginile acoperemîntuluĭ. V. cosoroabă.