INSULTÁ, insúlt, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o insultă; a ofensa, a jigni. – Din fr. insulter, lat. insultare.

INSULTÁT, -Ă, insultați, -te, adj. Căruia i s-a adus o insultă; jignit, ofensat. – V. insulta.

INSULTÁ, insúlt, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o insultă; a ofensa, a jigni. – Din fr. insulter, lat. insultare.

INSULTÁT, -Ă, insultați, -te, adj. Căruia i s-a adus o insultă; jignit, ofensat. – V. insulta.

INSULTÁ, insúlt, vb. I. Tranz. A aduce cuiva (prin vorbe sau fapte) o insultă; a ocărî, a ofensa, a jigni. M-a insultat!... Ai să te duci imediat să-i ceri socoteală. ARGHEZI, P. T. 132. ◊ Fig. Și ale bătrîneței albi plete insultînd. BOLINTINEANU, O. 203.

insultá (a ~) vb., ind. prez. 3 insúltă

insultá vb., ind. prez. 1 sg. insúlt, 3 sg. și pl. insúltă

INSULTÁ vb. v. jigni.

INSULTÁT adj. v. jignit.

INSULTÁ vb. I. tr. A aduce (cuiva) o insultă; a jigni. [P.i. insúlt, 3,6 -tă. / < fr. insulter, cf. lat. insultare].

INSULTÁ vb. tr. a aduce (cuiva) o insultă; (fig.) a brava cu insolență. (< fr. insulter)

A INSULTÁ insúlt tranz. (persoane) A trata cu insulte; a înjosi prin vorbe sau prin purtare nedemnă; a jigni; a ofensa. /<fr. insulter, lat. insultare

insultà v. a ocărî cu fapta sau cu vorba, a ofensa pe față.

insultat a. și m. care a primit o insultă.

*insúlt, a -á v. tr. (lat. in-sultare, d. saltare, a sălta. V. exult, re-zult). Ultragiez, spun cuĭva cuvinte injurioase. Fig. Fam. Acest orator insultă auzu oamenilor, vorbește foarte prost.

INSULTA vb. a jigni, a ofensa, a ultragia, (livr.) a invectiva, a vexa, (pop.) a sudui, (fig.) a atinge, a răni, (livr. fig.) a leza.

INSULTAT adj. jignit, ofensat, ultragiat, (livr.) vexat, (fig.) atins, rănit, (livr. fig.) lezat.