insubordonare definitie

11 definiții pentru insubordonare

INSUBORDONÁRE, insubordonări, s. f. Nesupunere la ordinele autorităților superioare; indisciplină, neascultare, nesubordonare. – In1- + subordonare (probabil după fr. insubordination).
INSUBORDONÁRE, insubordonări, s. f. Nesupunere la ordinele autorităților superioare; indisciplină, neascultare, nesubordonare. – In1- + subordonare (probabil după fr. insubordination).
INSUBORDONÁRE, insubordonări, s. f. (Rar) Nesupunere la ordinele autorităților superioare; neascultare, indisciplină. Act de insubordonare.
!insubordonáre (-su-bor-/-sub-or-) s. f., g.-d. art. insubordonắrii; pl. insubordonắri
insubordonáre s. f. (sil. mf. -sub-) subordonare
INSUBORDONÁRE s. v. indisciplină, neascultare, nedisciplină, nesupunere.
INSUBORDONÁRE s.f. (Rar) Nesupunere la ordine; neascultare; indisciplină. [Cf. fr. insubordination].
INSUBORDONÁRE s. f. nesupunere la ordine; neascultare; indisciplină. (după fr. insubordination)
INSUBORDONÁRE ~ări f. Refuz de a se supune ordinelor celor superiori; nesupunere; neascultare. /in- + subordonare
*insubordinațiúne f. (in- și subordinațiune). Lipsă de subordinațiune, nesupunere: spirit de insubordinațiune. – Și -áție și -áre.
insubordonare s. v. INDISCIPLINĂ. NEASCULTARE. NEDISCIPLINĂ. NESUPUNERE.

insubordonare dex

Intrare: insubordonare
insubordonare substantiv feminin
  • silabisire: -sub-