11 definiții pentru insubordonare
INSUBORDONÁRE, insubordonări,
s. f. Nesupunere la ordinele autorităților superioare; indisciplină, neascultare, nesubordonare. –
In1- +
subordonare (probabil după
fr. insubordination).
INSUBORDONÁRE, insubordonări,
s. f. Nesupunere la ordinele autorităților superioare; indisciplină, neascultare, nesubordonare. –
In1- +
subordonare (probabil după
fr. insubordination).
INSUBORDONÁRE, insubordonări,
s. f. (Rar) Nesupunere la ordinele autorităților superioare; neascultare, indisciplină. Act de insubordonare.
!insubordonáre (-su-bor-/-sub-or-)
s. f.,
g.-d. art. insubordonắrii;
pl. insubordonắri
insubordonáre s. f. (sil. mf. -sub-) subordonare INSUBORDONÁRE s. v. indisciplină, neascultare, nedisciplină, nesupunere.
INSUBORDONÁRE s.f. (Rar) Nesupunere la ordine; neascultare; indisciplină. [Cf. fr. insubordination].
INSUBORDONÁRE s. f. nesupunere la ordine; neascultare; indisciplină. (după fr. insubordination)
INSUBORDONÁRE ~ări f. Refuz de a se supune ordinelor celor superiori; nesupunere; neascultare. /in- + subordonare *insubordinațiúne f. (in- și subordinațiune). Lipsă de subordinațiune, nesupunere: spirit de insubordinațiune. – Și
-áție și
-áre. insubordonare s. v. INDISCIPLINĂ. NEASCULTARE. NEDISCIPLINĂ. NESUPUNERE. Insubordonare dex online | sinonim
Insubordonare definitie
Intrare: insubordonare
insubordonare substantiv feminin