INSTRUÍ, instruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pregăti într-un domeniu; a învăța, a se cultiva. 2. Tranz. A pregăti ostașii pentru însușirea teoriei și practicii militare. 3. Tranz. (Jur.) A cerceta, a ancheta, a analiza (culegând probe, mărturii). – Din fr. instruire, lat. instruere.

INSTRUÍRE, instruiri, s. f. Acțiunea de a (se) instrui și rezultatul ei, cultivare. – V. instrui.

INSTRUÍ, instruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pregăti într-un domeniu; a învăța, a se cultiva. 2. Tranz. A pregăti ostașii în vederea însușirii teoriei și practicii militare. 3. Tranz. (Jur.) A cerceta, a ancheta, a analiza (culegând probe, mărturii). – Din fr. instruire, lat. instruere.

INSTRUÍRE, instruiri, s. f. Acțiunea de a (se) instrui și rezultatul ei, cultivare. – V. instrui.

INSTRUÍ, instruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A învăța (pe cineva), a da (cuiva) învățătură; a transmite (cuiva) cunoștințe, a pregăti (pe cineva) într-un domeniu oarecare. V. iniția, lumina. Fiecare scriitor are în grija lui patru-cinci tineri scriitori, fiecare îi instruiește și răspunde de ei. SAHIA, U.R.S.S. 195. ♦ Refl. A căpăta cunoștințe, a învăța. El pierde cea mai bună ocaziune de a se instrui. ODOBESCU, S. III 11. 2. (Cu privire la soldați) A pregăti în vederea însușirii teoriei și practicii militare. 3. (Cu privire la afaceri judiciare, penale sau la persoanele implicate) A cerceta, a ancheta, confruntînd, culegînd probe, examinînd.

INSTRUÍRE, instruiri, s. f. Acțiunea de a (se) instrui. 1. Învățare. Instruirea cadrelor. ▭ Partidul și statul nostru democrat-popular acordă o deosebită însemnătate învățămîntului public, operei de instruire și educare multilaterală a tinerei generații. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2757. 2. Instrucție (2). 3. (Jur.) Cercetare de către o instanță specială a dovezilor, a mărturiilor în vederea deschiderii unui proces cu caracter penal; instrucție (3).

instruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. instruiésc, imperf. 3 sg. instruiá; conj. prez. 3 să instruiáscă

instruíre s. f., g.-d. art. instruírii; pl. instruíri

instruí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. instruiésc, imperf. 3 sg. instruiá; conj. prez. 3 sg. și pl. instruiáscă

instruíre s. f., g.-d. art. instruírii; pl. instruíri

INSTRUÍ vb. 1. a învăța, (rar) a școli, (înv.) a certa, a mustrui, a muștrului, a pedepsi. (A ~ elevii.) 2. v. culturaliza. 3. v. studia. 4. a citi, a se cultiva. (Se ~ sistematic.) 5. a (se) iniția, a (se) învăța. (A ~ pe cineva într-o disciplină.) 6. v. pregăti. 7. (MIL.) (înv.) a șmotri. (A ~ ostașii.) 8. v. ancheta.

INSTRUÍRE s. 1. cultivare, învățare. (~ elevilor.) 2. v. culturalizare. 3. inițiere, învățare. (~ cuiva într-o disciplină.) 4. v. pregătire. 5. v. anchetă.

INSTRUÍ vb. IV. tr. 1. A învăța, a furniza cunoștințe (cuiva) într-un anumit domeniu. ♦ refl. A-și îmbogăți cunoștințele, a învăța. 2. A face instrucția unui proces. [Pron. -stru-i, p.i. -iesc, conj. -iască. / < fr. instruire].

INSTRUÍRE s.f. Acțiunea de a (se) instrui și rezultatul ei. [Pron. -stru-i-. / < instrui].

INSTRUÍ vb. I. tr., refl. a (se) pregăti într-un anumit domeniu, a(-și) îmbogăți cunoștințele, a învăța. II. tr. 1. a transmite ostașilor cunoștințele de teorie și practică militară. 2. (jur.) a face instrucția unui proces. (< fr. instruire, lat. instruere)

A INSTRUÍ ~iésc tranz. 1) (persoane) A pune în posesia unor cunoștințe noi; a face să capete cunoștințe și/sau deprinderi într-un domeniu oarecare; a învăța; a cultiva; a pregăti; a prepara. 2) (militari) A pregăti după un program special în vederea însușirii teoriei și practicii militare. 3) (cazuri, persoane) A supune unei anchete; a cerceta în prealabil. [Sil. in-stru-] /<fr. instruire, lat. instruere

A SE INSTRUÍ mă ~iésc intranz. A-și îmbogăți cunoștințele și/sau experiența; a se cultiva. [Sil. in-stru-] /<fr. instruire, lat. instruere

INSTRUÍRE ~i f. Proces de predare a cunoștințelor și deprinderilor într-o instituție de învățământ; instrucție. /v. a (se) instrui

instruì v. 1. a da lecțiuni, a învăța pe altul: instruiți tinerimea; 2. a înștiința, a informa: e instruit de ceea ce se petrece; 3. Jur. a culege probe, a interoga pe cei preveniți, a pune o cauză în stare de a fi judecată; 4. a dobândi instrucțiune.

*instruĭésc, a -í v. tr. (lat. in-struo, -strúere; it. instruisco, -íre. V. con-struĭésc, distrug, industrie, ob-struĭez, structură). Învăț, daŭ lecțiunĭ: a instrui niște elevĭ. Învăț, dresez: a instrui un cal. Informez: instruește-mă de ceĭa ce se petrece. Jur. A instrui o cauză, o afacere, a o examina, a o cerceta în ainte de a fi judecată.

INSTRUI vb. 1. a învăța, (rar) a școli, (înv.) a certa, a mustrui, a muștrului, a pedepsi. (A ~ elevii.) 2. a culturaliza. (A ~ masele.) 3. a învăța, a studia, (înv. și reg.) a se pricopsi. (Se ~ mult.) 4. a citi, a se cultiva. (Se ~ sistematic.) 5. a (se) iniția, a (se) învăța. (A ~ pe cineva într-o disciplină.) 6. a îndruma, a pregăti. (O ~ pentru viața de gospodină.) 7. (MIL.) (înv.) a șmotri. (A ~ ostașii.) 8. (JUR.) a ancheta, a cerceta. (A ~ un caz penal.)

INSTRUIRE s. 1. cultivare, învățare. (~ elevilor.) 2. culturalizare. (~ maselor.) 3. inițiere, învățare. (~ cuiva într-o disciplină.) 4. îndrumare, pregătire. (~ cuiva pentru viața de gospodină.) 5. (JUR.) anchetare, anchetă, cercetare, (înv.) sprafcă, (rusism înv.) comandirovcă. (~ unui caz penal.)