Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

22 defini╚Ťii pentru instruire

INSTRU├Ź, instruiesc, vb. IV. 1. Tranz. ╚Öi refl. A (se) preg─âti ├«ntr-un domeniu; a ├«nv─â╚Ťa, a se cultiva. 2. Tranz. A preg─âti osta╚Öii pentru ├«nsu╚Öirea teoriei ╚Öi practicii militare. 3. Tranz. (Jur.) A cerceta, a ancheta, a analiza (culeg├ónd probe, m─ârturii). ÔÇô Din fr. instruire, lat. instruere.
INSTRU├ŹRE, instruiri, s. f. Ac╚Ťiunea de a (se) instrui ╚Öi rezultatul ei, cultivare. ÔÇô V. instrui.
INSTRU├Ź, instruiesc, vb. IV. 1. Tranz. ╚Öi refl. A (se) preg─âti ├«ntr-un domeniu; a ├«nv─â╚Ťa, a se cultiva. 2. Tranz. A preg─âti osta╚Öii ├«n vederea ├«nsu╚Öirii teoriei ╚Öi practicii militare. 3. Tranz. (Jur.) A cerceta, a ancheta, a analiza (culeg├ónd probe, m─ârturii). ÔÇô Din fr. instruire, lat. instruere.
INSTRU├ŹRE, instruiri, s. f. Ac╚Ťiunea de a (se) instrui ╚Öi rezultatul ei, cultivare. ÔÇô V. instrui.
INSTRU├Ź, instruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A ├«nv─â╚Ťa (pe cineva), a da (cuiva) ├«nv─â╚Ť─âtur─â; a transmite (cuiva) cuno╚Ötin╚Ťe, a preg─âti (pe cineva) ├«ntr-un domeniu oarecare. V. ini╚Ťia, lumina. Fiecare scriitor are ├«n grija lui patru-cinci tineri scriitori, fiecare ├«i instruie╚Öte ╚Öi r─âspunde de ei. SAHIA, U.R.S.S. 195. ÔÖŽ Refl. A c─âp─âta cuno╚Ötin╚Ťe, a ├«nv─â╚Ťa. El pierde cea mai bun─â ocaziune de a se instrui. ODOBESCU, S. III 11. 2. (Cu privire la solda╚Ťi) A preg─âti ├«n vederea ├«nsu╚Öirii teoriei ╚Öi practicii militare. 3. (Cu privire la afaceri judiciare, penale sau la persoanele implicate) A cerceta, a ancheta, confrunt├«nd, culeg├«nd probe, examin├«nd.
INSTRU├ŹRE, instruiri, s. f. Ac╚Ťiunea de a (se) instrui. 1. ├Änv─â╚Ťare. Instruirea cadrelor. Ôľş Partidul ╚Öi statul nostru democrat-popular acord─â o deosebit─â ├«nsemn─âtate ├«nv─â╚Ť─âm├«ntului public, operei de instruire ╚Öi educare multilateral─â a tinerei genera╚Ťii. SC├ÄNTEIA, 1953, nr. 2757. 2. Instruc╚Ťie (2). 3. (Jur.) Cercetare de c─âtre o instan╚Ť─â special─â a dovezilor, a m─ârturiilor ├«n vederea deschiderii unui proces cu caracter penal; instruc╚Ťie (3).
instru├ş (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ╚Öi 3 pl. instrui├ęsc, imperf. 3 sg. instrui├í; conj. prez. 3 s─â instrui├ísc─â
instru├şre s. f., g.-d. art. instru├şrii; pl. instru├şri
instru├ş vb., ind. prez. 1 sg. ╚Öi 3 pl. instrui├ęsc, imperf. 3 sg. instrui├í; conj. prez. 3 sg. ╚Öi pl. instrui├ísc─â
instru├şre s. f., g.-d. art. instru├şrii; pl. instru├şri
INSTRU├Ź vb. 1. a ├«nv─â╚Ťa, (rar) a ╚Öcoli, (├«nv.) a certa, a mustrui, a mu╚Ötrului, a pedepsi. (A ~ elevii.) 2. v. culturaliza. 3. v. studia. 4. a citi, a se cultiva. (Se ~ sistematic.) 5. a (se) ini╚Ťia, a (se) ├«nv─â╚Ťa. (A ~ pe cineva ├«ntr-o disciplin─â.) 6. v. preg─âti. 7. (MIL.) (├«nv.) a ╚Ömotri. (A ~ osta╚Öii.) 8. v. ancheta.
INSTRU├ŹRE s. 1. cultivare, ├«nv─â╚Ťare. (~ elevilor.) 2. v. culturalizare. 3. ini╚Ťiere, ├«nv─â╚Ťare. (~ cuiva ├«ntr-o disciplin─â.) 4. v. preg─âtire. 5. v. anchet─â.
INSTRU├Ź vb. IV. tr. 1. A ├«nv─â╚Ťa, a furniza cuno╚Ötin╚Ťe (cuiva) ├«ntr-un anumit domeniu. ÔÖŽ refl. A-╚Öi ├«mbog─â╚Ťi cuno╚Ötin╚Ťele, a ├«nv─â╚Ťa. 2. A face instruc╚Ťia unui proces. [Pron. -stru-i, p.i. -iesc, conj. -iasc─â. / < fr. instruire].
INSTRU├ŹRE s.f. Ac╚Ťiunea de a (se) instrui ╚Öi rezultatul ei. [Pron. -stru-i-. / < instrui].
INSTRU├Ź vb. I. tr., refl. a (se) preg─âti ├«ntr-un anumit domeniu, a(-╚Öi) ├«mbog─â╚Ťi cuno╚Ötin╚Ťele, a ├«nv─â╚Ťa. II. tr. 1. a transmite osta╚Öilor cuno╚Ötin╚Ťele de teorie ╚Öi practic─â militar─â. 2. (jur.) a face instruc╚Ťia unui proces. (< fr. instruire, lat. instruere)
A INSTRU├Ź ~i├ęsc tranz. 1) (persoane) A pune ├«n posesia unor cuno╚Ötin╚Ťe noi; a face s─â capete cuno╚Ötin╚Ťe ╚Öi/sau deprinderi ├«ntr-un domeniu oarecare; a ├«nv─â╚Ťa; a cultiva; a preg─âti; a prepara. 2) (militari) A preg─âti dup─â un program special ├«n vederea ├«nsu╚Öirii teoriei ╚Öi practicii militare. 3) (cazuri, persoane) A supune unei anchete; a cerceta ├«n prealabil. [Sil. in-stru-] /<fr. instruire, lat. instruere
A SE INSTRU├Ź m─â ~i├ęsc intranz. A-╚Öi ├«mbog─â╚Ťi cuno╚Ötin╚Ťele ╚Öi/sau experien╚Ťa; a se cultiva. [Sil. in-stru-] /<fr. instruire, lat. instruere
INSTRU├ŹRE ~i f. Proces de predare a cuno╚Ötin╚Ťelor ╚Öi deprinderilor ├«ntr-o institu╚Ťie de ├«nv─â╚Ť─âm├ónt; instruc╚Ťie. /v. a (se) instrui
instru├Č v. 1. a da lec╚Ťiuni, a ├«nv─â╚Ťa pe altul: instrui╚Ťi tinerimea; 2. a ├«n╚Ötiin╚Ťa, a informa: e instruit de ceea ce se petrece; 3. Jur. a culege probe, a interoga pe cei preveni╚Ťi, a pune o cauz─â ├«n stare de a fi judecat─â; 4. a dob├óndi instruc╚Ťiune.
*instru─ş├ęsc, a -├ş v. tr. (lat. in-struo, -str├║ere; it. instruisco, -├şre. V. con-stru─ş├ęsc, distrug, industrie, ob-stru─şez, structur─â). ├Änv─â╚Ť, da┼ş lec╚Ťiun─ş: a instrui ni╚Öte elev─ş. ├Änv─â╚Ť, dresez: a instrui un cal. Informez: instrue╚Öte-m─â de ce─şa ce se petrece. Jur. A instrui o cauz─â, o afacere, a o examina, a o cerceta ├«n ainte de a fi judecat─â.
INSTRUI vb. 1. a ├«nv─â╚Ťa, (rar) a ╚Öcoli, (├«nv.) a certa, a mustrui, a mu╚Ötrului, a pedepsi. (A ~ elevii.) 2. a culturaliza. (A ~ masele.) 3. a ├«nv─â╚Ťa, a studia, (├«nv. ╚Öi reg.) a se pricopsi. (Se ~ mult.) 4. a citi, a se cultiva. (Se ~ sistematic.) 5. a (se) ini╚Ťia, a (se) ├«nv─â╚Ťa. (A ~ pe cineva ├«ntr-o disciplin─â.) 6. a ├«ndruma, a preg─âti. (O ~ pentru via╚Ťa de gospodin─â.) 7. (MIL.) (├«nv.) a ╚Ömotri. (A ~ osta╚Öii.) 8. (JUR.) a ancheta, a cerceta. (A ~ un caz penal.)
INSTRUIRE s. 1. cultivare, ├«nv─â╚Ťare. (~ elevilor.) 2. culturalizare. (~ maselor.) 3. ini╚Ťiere, ├«nv─â╚Ťare. (~ cuiva ├«ntr-o disciplin─â.) 4. ├«ndrumare, preg─âtire. (~ cuiva pentru via╚Ťa de gospodin─â.) 5. (JUR.) anchetare, anchet─â, cercetare, (├«nv.) sprafc─â, (rusism ├«nv.) comandirovc─â. (~ unui caz penal.)

Instruire dex online | sinonim

Instruire definitie

Intrare: instrui
instrui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: instruire
instruire substantiv feminin