INSTITUȚIONALÍSM s. n. Doctrină economică apărută în decen. 3 și 4 ale sec. XX, care consideră că instituțiile, înțelese în sens larg (statul, proprietatea privată, familia, concurența, tehno-structura etc.) influențează decisiv ansamblul economic și creșterea economică. [Pr.: -ți-o-] – Din germ. Instituzionalismus.

INSTITUȚIONALÍSM s. n. Doctrină economică apărută în deceniile al treilea și al patrulea ale sec. XX, ai cărei reprezentanți consideră că economia politică trebuie să aibă ca obiect studierea anumitor categorii politice și juridice, precum și unele fenomene social-economice, denumite impropriu „instituții”. [Pr.: -ți-o-] – Din germ. Instituzionalismus.

instituționalísm (-ți-o-) s. n.

instituționalísm s. n. (sil. -ți-o-)

INSTITUȚIONALÍSM s.n. Curent în economia politică burgheză care consideră că economia politică trebuie să aibă drept obiect studierea anumitor categorii ale suprastructurii politice și juridice și unele fenomene social-economice, denumite impropriu „instituții”. [Pron. -ți-o-. / < fr. institutionnalisme].

INSTITUȚIONALÍSM s. n. curent în gândirea economică care consideră că economia politică trebuie să aibă ca obiect studierea anumitor categorii ale suprastructurii politice și juridice și unele fenomene social-economice. (< fr. institutionnalisme)

INSTITUȚIONALÍSM (< germ.) s. n. (EC. Pol.) Doctrină economică, apărută în deceniile 3-4 ale secolului 20 în S.U.A., care consideră că „instituțiile”, înțelese în sens larg (statul, proprietatea privată și modul de exercitare a ei, familia, concurența, tehnostructura etc.), influențează în mod decisiv starea de ansamblu a economiei și mecanismul creșterii economice.