INSTINCTÍV, -Ă, instinctivi, -e, adj. 1. Care ține de instinct, instinctual. 2. (Adesea adverbial) Făcut din instinct, pe negândite; inconștient. – Din fr. instinctif.

INSTINCTÍV, -Ă, instinctivi, -e, adj. 1. Care ține de instinct, instinctual. 2. (Adesea adverbial) Făcut din instinct, pe negândite; inconștient. – Din fr. instinctif.

INSTINCTÍV, -Ă, instinctivi, -e, adj. Din instinct, care ține de instinct; făcut pe negîndite, inconștient. Puse distanță de un pas între amîndoi, cu o instinctivă desolidarizare. C. PETRESCU, C. V. 180. ◊ (Adverbial) Soldații tăcură... Își întinseră instinctiv gîturile, naiv. SAHIA, N. 74. Simți instinctiv că ceva hotărîtor în viața lui trebuia să se întîmple. BART, E. 185. Instinctiv rupse mărgeaua... de la gîtul Mariei. EMINESCU, N. 70.

instinctív (-stinc-tiv) adj. m., pl. instinctívi; f. instinctívă, pl. instinctíve

instinctív adj. m. (sil. -stinc-), pl. instinctívi; f. sg. instinctívă, pl. instinctíve

INSTINCTÍV adj. 1. inconștient, instinctual. (Reflexe ~.) 2. v. automat.

INSTINCTÍV, -Ă adj. (adesea adv.) Din (de) instinct; inconștient. [Cf. fr. instinctif].

INSTINCTÍV, -Ă adj. 1. instinctual. 2. (și adv.) făcut din instinct. (< fr. instinctif)

INSTINCTÍV ~ă (~i, ~e) 1) și adverbial (despre acțiuni, lucruri etc.) Care este efectuat dintr-un instinct; făcut fără participarea conștiinței sau a voinței; involuntar; mecanic; automat; inconștient; mașinal. 2) (despre persoane) Care este dominat (în acțiuni, fapte etc.) de instinct. [Sil. in-stinc-tiv] /<fr. instinctif

instinctiv a. ce naște din instinct: mișcare instinctivă. ║ adv. prin instinct.

*instinctív, -ă adj. (d. instinct; fr. -if). Pornit din instinct: mișcare instinctivă. Adv. În mod instinctiv, pin instinct: văzîndu-ĭ pe tîlharĭ, am pus instinctiv mîna pe pușcă.

INSTINCTIV adj. 1. inconștient, instinctual. (Reflexe ~.) 2. automat, automatic, inconștient, mașinal, mecanic, reflex. (Gest, act ~.)