instinct definitie

13 definiții pentru instinct

INSTÍNCT, instincte, s. n. Complex de reflexe înnăscute, necondiționate, proprii indivizilor dintr-o anumită specie și care le asigură dezvoltarea organismului, alimentarea, reproducerea, apărarea. – Din fr. instinct, lat. instinctus.
INSTÍNCT, instincte, s. n. Complex de reflexe înnăscute, necondiționate, proprii indivizilor dintr-o anumită specie și care le asigură dezvoltarea organismului, alimentarea, reproducerea, apărarea. – Din fr. instinct, lat. instinctus.
INSTÍNCT, instincte, s. n. Lanț complex de reflexe necondiționate, fixat într-o anumită etapă a procesului dezvoltării unei specii și transmis ereditar, deținînd la animalele inferioare un rol precumpănitor în relațiile cu mediul, iar la om avînd, datorită educației, o însemnătate redusă. Studiul instinctelor la lumina cunoștințelor moderne a dat la iveală o serie de interpretări prin ajutorul cărora cele mai minunate dintre instincte ne apar astăzi ca simple reacțiuni, datorite unor fenomene fizice sau chimice. MARINESCU, P. A. 46. Cu instinct ager și fără de greș, neabătîndu-mă adică din cale cu un palmac măcar la dreapta sau la stînga, mă întorsei pe același drum la întăriturile mele. HOGAȘ, M. N. 183.
instínct s. n., pl. instíncte (-stinc-te)
instínct s. n., pl. instíncte
INSTÍNCT s. simț. (~ de conservare.)
INSTÍNCT s.n. Complex ereditar de reflexe necondiționate proprii fiecărei specii și care asigură orientarea în mediul înconjurător; impuls natural. [Pl. -te. / < fr. instinct].
INSTÍNCT s. n. comportament înnăscut, caracteristic pentru toți indivizii unei specii; impuls natural. (< fr. instinct, lat. instinctus)
INSTÍNCT ~e n. 1) Facultate înnăscută a tuturor ființelor sau a tuturor indivizilor unei specii de a executa acte determinate (pentru asigurarea necesităților vitale ale organismului). 2) Sentiment inconștient de prezicere a celor ce urmează să se întâmple; intuiție. [Sil. in-stinct] /<fr. instinct, lat. instinctus
instinct n. 1. mișcare naturală care împinge a face ceva fără reflexiune: numai instinctul dirijează animalele; 2. fig. aptitudin enaturală, pornire irezistibilă: a avea instinctul muzicei.
*instinct n., pl. e (lat. instinctus, d. instinguere, var. din instigare, a instiga. V. distinct, sting). Impulsiune naturală lipsită de reflexiune: instinctu albinelor le împinge să execute acte foarte complicate care depind aproape de inteligență; acest copil are instincte hoțeștĭ, muzicale. – Instinctu animalelor le împinge să execute oare-care acte fără să aĭbă noțiunea scopuluĭ, să întrebuințeze mijloace relativ neschimbate fără să caute să descopere altele și să știe ce relațiune există între mijloace și scop. Instinctu diferă de inteligență pin faptu că e invariabil, orb, necesar, cu alte cuvinte e o deprindere inăscută și ereditară. Omu se poate instrui și folosi de ceĭa ce aŭ făcut alțiĭ în aintea luĭ, pe cînd animalele-s incapabile de asta; experiența făcută de un animal îĭ folosește numaĭ luĭ și nu poate fi utilizată de altele. Așa, o rîndunică îșĭ face foarte natural cuĭbu fără să fi învățat, dar și fără să-l facă maĭ bine de cît cele de altă dată.
INSTINCT s. simț. (~ de conservare.)
INSTÍNCT (< fr., lat.) s. n. 1. (FIZIOL.) Complex de reflexe înnăscute, necondiționate, proprii indivizilor dintr-o anumită specie, care le asigură dezvoltarea organismului, alimentarea, reproducerea, apărarea. La animalele inferioare, i. deține un rol precumpănitor în relațiile cu mediul. La animalele superioare, în cursul dezvoltării individuale, i. se completează cu reflexe condiționate. La om, dezvoltarea inteligenței și educația în societate duc la subordonarea i. față de conștiință. 2. (PSIH.) Instinctul vieții și instinctul morții = (la Freud) forme inconștiente de manifestare a dinamismului uman, exprimând impulsurile sexuale și voința de a trăi a individului (i. vieții – Eros), respectiv pornirea acestuia spre distrugere și autodistrugere sau tendința de reîntoarcere la stabilitatea stării anorganice (i. morții – Thanatos).

instinct dex

Intrare: instinct
instinct substantiv neutru