INSTIGATÓR, -OÁRE, instigatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care instigă; ațâțător, provocator, incitator. – Din fr. instigateur, lat. instigator, -oris.

INSTIGATÓR, -OÁRE, instigatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care instigă; ațâțător, provocator, incitator. – Din fr. instigateur, lat. instigator, -oris.

INSTIGATÓR, -OÁRE, instigatori, -oare, s. m. și f. Persoană care instigă. Muncitorii luau ei înșiși inițiativa de a dejuca pe Mălai și ceilalți instigatori. CĂLUGĂRU, O. P. 181.

instigatór adj. m., s. m., pl. instigatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. instigatoáre

instigatór adj. m., s. m., pl. instigatóri; f. sg. și pl. instigatoáre

INSTIGATÓR s., adj. agitator, ațâțător, provocator, tulburător, (livr.) incitator, sedițios, (înv. și pop.) răzvrătitor, (înv.) răscolitor, răscolnic, (fig.) incendiator. (Un ~ al maselor.)

INSTIGATÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. Cel care instigă; ațâțător. [Cf. fr. instigateur].

INSTIGATÓR, -OÁRE adj., s. m. f. (cel) care instigă; provocator. (< fr. instigateur, lat. instigator)

INSTIGATÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană care instigă; om care îndeamnă la acțiuni dușmănoase; ațâțător; incitator; incendiator; provocator. /<fr. instigateur, lat. instigator, ~oris

instigator m. cel ce împinge la ceva rău.

*instigatór, -oáre d. (lat. instigator). Care instigă.

INSTIGATOR s., adj. agitator, ațîțător, provocator, tulburător, (livr.) incitator, sedițios, (înv. și pop.) răzvrătitor, (înv.) răscolitor, rascolnic, (fig.) incendiator. (Un ~ al maselor.)