Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

22 defini╚Ťii pentru instigare

INSTIG├ü, inst├şg, vb. I. Tranz. A ├«ndemna, a incita, a provoca (la ac╚Ťiuni du╚Öm─ânoase, violente). ÔÇô Din fr. instiguer, lat. instigare.
INSTIG├üRE, instig─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a instiga ╚Öi rezultatul ei; ├«ndemn la violen╚Ť─â; instiga╚Ťie, ├«nt─âr├ótare, provocare, incitare. ÔÇô V. instiga.
INSTIG├ü, inst├şg, vb. I. Tranz. A ├«nt─âr├óta, a incita, a provoca; a monta (la ac╚Ťiuni du╚Öm─ânoase). ÔÇô Din fr. instiguer, lat. instigare.
INSTIG├üRE, instig─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a instiga ╚Öi rezultatul ei; ├«ndemn la violen╚Ť─â; instiga╚Ťie, ├«nt─âr├ótare, provocare, incitare. ÔÇô V. instiga.
INSTIG├ü, inst├şg, vb. I. Tranz. (Urmat de determin─âri introduse prin prep. ┬źla┬╗, ┬ź├«mpotriva┬╗, ┬źcontra┬╗) A a╚Ť├«╚Ťa, a ├«ndemna la ac╚Ťiuni du╚Öm─ânoase, criminale; a incita. V. ├«nt─âr├«ta. ├Änt├«rzierea pl─â╚Ťii chiriei peste termenul din contract fusese instigat─â ╚Öi convenit─â de proprietar. ARGHEZI, P. T. 95.
INSTIG├üRE, instig─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a instiga ╚Öi rezultatul ei; ├«ndemn la violen╚Ť─â, a╚Ť├«╚Ťare, ├«nt─âr├«tare.
instig├í (a ~) vb., ind. prez. 3 inst├şg─â
instigáre s. f., g.-d. art. instigắrii; pl. instigắri
instig├í vb., ind. prez. 1 sg. inst├şg, 3 sg. ╚Öi pl. inst├şg─â
instigáre s. f., g.-d. art. instigării; pl. instigări
INSTIG├ü vb. a agita, a a╚Ť├ó╚Ťa, a incita, a ├«nt─âr├óta, a provoca, a st├órni, a tulbura, (pop.) a sumu╚Ťa, (├«nv. ╚Öi reg.) a scorni, (reg.) a smomi, a z─âd─âr├«, (fig.) a asmu╚Ťi, a monta. (El ~ masele.)
INSTIG├üRE s. a╚Ť├ó╚Ťare, incitare, instiga╚Ťie, ├«nt─âr├ótare, provocare, st├órnire, tulburare, (rar) incita╚Ťie, provoca╚Ťie, (pop.) z─âd─âr├óre, (fig.) asmu╚Ťire. (~ maselor.)
INSTIG├ü vb. I. tr. A a╚Ť├ó╚Ťa, a ├«mpinge la fapte du╚Öm─ânoase, la dezordine; a incita. [P.i. inst├şg. / < fr. instiguer, cf. lat. instigare].
INSTIG├üRE s.f. Ac╚Ťiunea de a instiga ╚Öi rezultatul ei; instiga╚Ťie. [< instiga].
INSTIG├ü vb. tr. a a╚Ť├ó╚Ťa, a ├«ndemna la ac╚Ťiuni du╚Öm─ânoase, la violen╚Ť─â; a incita. (< fr. instiguer, lat. instigare)
A INSTIG├ü inst├şg tranz. (persoane) A aduce ├«n mod inten╚Ťionat la o stare de agita╚Ťie, ├«ndemn├ónd la ac╚Ťiuni du╚Öm─ânoase; a a╚Ť├ó╚Ťa; a st├órni; a incita; a provoca; a porni. [Sil. in-sti-] /<fr. instiguer, lat. instigare
instigà v. a împinge la ceva rău.
*inst├şg, a -├í v. tr. (lat. instigo, -├íre. V. instinct, stimul). ├Ändemn la revolt─â.
*instiga╚Ťi├║ne f. (lat. instig├ítio, -├│nis). ├Ändemn la revolt─â. ÔÇô ╚śi -├í╚Ťie ╚Öi -├íre.
INSTIGA vb. a agita, a a╚Ť├«╚Ťa, a incita, a ├«nt─âr├«ta, a provoca, a st├«rni, a tulbura, (pop.) a sumu╚Ťa, (├«nv. ╚Öi reg.) a scorni, (reg.) a smomi, a z─âd─âr├«, (fig.) a asmu╚Ťi, a monta. (El ~ masele.)
INSTIGARE s. a╚Ť├«╚Ťare, incitare, instiga╚Ťie, ├«nt─âr├«tare, provocare, st├«rnire, tulburare, (rar) incita╚Ťie, provoca╚Ťie, (pop.) z─âd─âr├«re. (~ maselor.)
INSTIG├üRE (<instiga) s. f. Ac╚Ťiunea de a instiga; ├«ndemn la violen╚Ť─â; a╚Ť├ó╚Ťare, provocare. ÔÖŽ (Dr.) Ac╚Ťiune prin care o persoan─â determin─â, cu inten╚Ťie, o alt─â persoan─â s─â s─âv├ór╚Öeasc─â o infrac╚Ťiune. Ea poate fi: simpl─â, direct─â, indirect─â, calificat─â etc. ÔŚŐ I. public─â ╚Öi apologia infrac╚Ťiunilor = infrac╚Ťiune const├ónd ├«n fapta de a ├«ndemna publicul prin viu grai, prin scris sau prin orice alte mijloace la ├«nc─âlcarea legilor ╚Öi la s─âv├ór╚Öirea unor fapte ce constituie infrac╚Ťiuni. Sin. instiga╚Ťie.

Instigare dex online | sinonim

Instigare definitie

Intrare: instiga
instiga verb grupa I conjugarea I
Intrare: instigare
instigare substantiv feminin