INSTIGÁȚIE, instigații, s. f. (Rar) Instigare. [Var.: instigațiúne s. f.] – Din fr. instigation, lat. instigatio, -onis.

INSTIGAȚIÚNE s. f. v. instigație.

INSTIGÁȚIE, instigații, s. f. Instigare. [Var.: instigațiúne s. f.] – Din fr. instigation, lat. instigatio, -onis.

INSTIGAȚIÚNE s. f. v. instigație.

INSTIGÁȚIE, instigații, s. f. Instigare. Instigații criminale.

instigáție (rar) (-ți-e) s. f., art. instigáția (-ți-a), g.-d. art. instigáției; pl. instigáții, art. instigáțiile (-ți-i-)

instigáție s. f. (sil. -ți-e), art. instigáția (sil. -ți-a), g.-d. art. instigáției; pl. instigáții, art. instigáțiile (sil. -ți-i-)[1]

INSTIGÁȚIE s. v. instigare.[1]

INSTIGÁȚIE s.f. Îndemn la violență; ațâțare, instigare. [Gen. -iei, var. instigațiune s.f. / cf. fr. instigation].

INSTIGAȚIÚNE s.f. v. instigație.

INSTIGÁȚIE s. f. instigare. (< fr. instigation, lat. instigatio)

INSTIGÁȚIE ~i f. 1) v. A INSTIGA. 2) Îndemn la acțiuni violente; ațâțare; incitare; pornire; provocație. /<fr. instigation, lat. instigatio, ~onis[1]

instigați(un)e f. îmboldire.

*instigațiúne f. (lat. instigátio, -ónis). Îndemn la revoltă. – Și -áție și -áre.

INSTIGAȚIE s. ațîțare, incitare, instigare, întărîtare, provocare, stîrnire, tulburare, (rar) incitație, provocație, (pop.) zădărîre. (~ maselor.)