INSPIRÁ, inspír, vb. I. 1. Intranz. A inhala aer în plămâni. 2. Tranz. Fig. A provoca cuiva un anumit gând, un anumit sentiment etc.; a sugera. ♦ Spec. A provoca cuiva avântul creației artistice. 3. Refl. Fig. (Cu determinări introduse prin prep. „din”, „de la”) A lua idei, sugestii de undeva sau de la cineva; a se orienta, a se ghida, a se conduce după... – Din fr. inspirer, lat. inspirare.

INSPIRÁ, inspír, vb. I. 1. Intranz. A inhala aer în plămâni. 2. Tranz. Fig. A face să se nască în conștiința cuiva un gând, un sentiment, o hotărâre; a sugera. ♦ Spec. A provoca cuiva avântul creației artistice; a insufla (2). 3. Refl. Fig. (Cu determinări introduse prin prep. „din”, „de la”) A-și găsi un izvor de inspirație (2) în...; a se orienta, a se ghida, a se conduce după... – Din fr. inspirer, lat. inspirare.

INSPIRÁ2, inspír, vb. I. Tranz. (Folosit și absolut) A trage, a inhala aer în plămîni. Cantitatea totală de aer pe care omul o poate inspira în timpul celei mai profunde inspirații constituie capacitatea vitală a plămînilor. ANATOMIA 85.

INSPIRÁ1, inspír, vb. I. 1. Tranz. A provoca o inspirație1, a face să se nască în conștiința cuiva un gînd, un sentiment, o hotărîre, un impuls, un anumit fel de a acționa, de a gîndi; a insufla (2). Dacă n-ar fi la mijloc seriozitatea și solemnitatea sentimentului ce mi-ați inspirat, ar trebui să rîd. GALACTION, O. I 335. O, vino iar! Cuvinte dulci inspiră-mi. EMINESCU, O. I 120. Tînăr, vesel și, încă de atunci, cunoscut prin farmecul... muzei ce-l inspiră. ODOBESCU, S. III 21. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «din», «de la») A-și găsi un izvor de inspirație în...; a lua pildă, învățătură; a se orienta, a se conduce după... Ceaikovski... s-a inspirat din muzica populară rusă. STANCU, U.R.S.S. 86. Conu Leonida cunoaște istoria contemporană a Europei, din care se inspiră în concepțiile sale politice generale și în cele cu privire la patria sa. IBRĂILEANU, S. 70.

inspirá (a ~) vb., ind. prez. 3 inspíră

inspirá vb., ind. prez. 1 sg. inspír, 3 sg. și pl. inspíră

INSPIRÁ vb. a aspira, a trage. (~ cu nesaț aerul în piept.)

INSPIRÁ vb. v. sugera.

INSPIRÁ vb. I. 1. tr. A trage aer în plămâni. 2. tr. (Fig.) A face să se nască, să pătrundă în mintea, în sufletul cuiva (un sentiment, o idee etc.); a sugera. 3. refl. A lua anumite idei, informații etc. dintr-un anumit loc. [P.i. inspír. / < fr. inspirer, it., lat. inspirare].

INSPIRÁ vb. I. tr. 1. a trage aer în plămâni. 2. (fig.) a stârni, a provoca în mintea, în sufletul cuiva un sentiment, o idee etc.; a sugera, a însufleți. II. refl. a lua anumite idei, informații etc. dintr-o anumită sursă. (< fr. /s’/inspirer, lat. inspirare)

A INSPIRÁ inspír tranz. 1) (aer) A trage în plămâni în procesul respirației; a inhala; a aspira. 2) (gânduri, sentimente, idei etc.) A face să apară în minte; a insufla. [Sil. in-spi-] /<fr. inspirer, lat. inspirare

A SE INSPIRÁ mă inspír intranz. A împrumuta gânduri, idei, mijloace de expresie, elemente, folosindu-le în procesul de elaborare a unei opere; a lua în calitate de izvor de inspirație. [Sil. in-spi-] /<fr. inspirer, lat. inspirare

inspirà v. 1. a face să intre aerul în plămâni; 2. fig. a face să nască o cugetare, un sentiment: inspirați copiilor iubirea muncii; 3. a da entuziasm: vederea oceanului mă inspiră; 4. a primi inspirațiuni.

*inspír, a -á v. tr. (lat. in-spiro, -áre. V. a-spir, suspin). Suflu ca să intre în pept: a inspira aer în peptu unuĭ om scăpat de la înec. Fig. Însuflu. Fac să se nască un sentiment, o cugetare, un plan: a inspira copiilor ĭubirea de muncă, de adevăr, de patrie. Entusiazmez: călătoriile mă inspiră. V. refl. Îmĭ ĭaŭ ideĭ: poetu se inspiră din singurătate.

INSPIRA vb. a aspira, a trage. (~ cu nesaț aerul în piept.)

inspira vb. v. SUGERA.