Dicționare ale limbii române

2 intrări

24 definiții pentru insinuare

INSINUÁ, insinuez, vb. I. 1. Tranz. A strecura cu dibăcie o aluzie, o idee calomnioasă, răutăcioasă. 2. Tranz. și refl. A (se) strecura undeva pe nesimțite; a (se) infiltra. [Pr.: -nu-a] – Din fr. insinuer, lat. insinuare.
INSINUÁRE, insinuări, s. f. Acțiunea de a (se) insinua și rezultatul ei; aluzie calomnioasă, răutăcioasă; strecurare, pătrundere, infiltrare, insinuație. [Pr.: -nu-a-] – V. insinua.
INSINUÁ, insinuez, vb. I. 1. Tranz. A strecura cu dibăcie o aluzie, o idee calomnioasă, răutăcioasă. 2. Tranz. și refl. A (se) strecura undeva pe nesimțite; a (se) infiltra. [Pr.: -nu-a] – Din fr. insinuer, lat. insinuare.
INSINUÁRE, insinuări, s. f. Acțiunea de a (se) insinua și rezultatul ei; aluzie calomnioasă, răutăcioasă; strecurare, pătrundere, infiltrare, insinuație. [Pr.: -nu-a-] – V. insinua.
INSINUÁ, insinuez, vb. I. 1. Tranz. A strecura o aluzie răutăcioasă, a da să înțeleagă. V. sugera. Vrei să insinuezi că eu aș fi pricina stării dumnitale de tulburare? SADOVEANU, N. F. 43. Ce a insinuat prostănacul de Tudose, cînd a auzit că domnișoara Sevastița se mărită cu un tînăr de viitor. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. n 42. 2. Refl. A se strecura pe nesimțite, cu dibăcie; a pătrunde. (Atestat în forma insinui) Simți atunce tristeța insinuindu-se în pieptu-ți. NEGRUZZI, S. I 243. ♦ Tranz. (Învechit) A strecura în spiritul sau în mintea cuiva o idee, o credință etc.; a transmite. (Atestat în forma însinui) Nu pot avea pretențioasa speranță de a vă însinui... aceleași credințe ce eu am cîștigat prin lungi studii și investigațiuni. ODOBESCU, S. II 240. – Pronunțat: -nu-a. - Variante: (învechit) insinuí, însinuí vb. IV.
INSINUÁRE, insinuări, s. f. Acțiunea de a (se) insinua și rezultatul ei. 1. Aluzie răutăcioasă, calomnioasă. 2. Strecurare, pătrundere. Acest dar... deschidea în conștiința mea, cu insinuarea fină și aproape imaterială a miresmelor de trandafiri, cărarea deosebirii dintre bine și rău. GALACTION, O. I 59. – Pronunțat: -nu-a-.
insinuá (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 3 insinueáză (-nu-ea-), 1 pl. insinuắm (-nu-ăm); conj. prez. 3 să insinuéze; ger. insinuấnd (-nu-ând)
insinuáre (-nu-a-) s. f., g.-d. art. insinuắrii (-nu-ă-); pl. insinuắri
insinuá vb. (sil. -nu-a), ind. prez. 1 sg. insinuéz, 3 sg. și pl. insinueáză, 1 pl. insinuăm (sil. -nu-ăm); conj. prez. 3 sg. și pl. insinuéze (sil. -nu-e-); ger. insinuând (sil. -nu-ând)
insinuáre s. f. (sil. -nu-a-), g.-d. art. insinuării (sil. -nu-ă-); pl. insinuări
INSINUÁ vb. v. infiltra, pătrunde, strecura.
INSINUÁRE s. v. infiltrare, infiltrat, infiltrație, pătrundere.
INSINUÁ vb. I. 1. tr. A strecura, a sugera cu dibăcie o aluzie, o idee etc. 2. tr., refl.. A (se) infiltra pe nesimțite, a (se) strecura. [Pron. -nu-a. / < fr. insinuer, it., lat. insinuare].
INSINUÁRE s.f. Acțiunea de a (se) insinua și rezultatul ei. ♦ Vorbă, aluzie prin care se lasă să se înțeleagă un anumit lucru. ♦ Strecurare, infiltrare; insinuație. [Pron. nu-a-. / < insinua].
INSINUÁ vb. I. tr. a strecura, a sugera cu dibăcie o idee, o aluzie răutăcioasă, calomnioasă etc. II. tr., refl. a (se) infiltra pe nesimțite, a (se) strecura. (< fr. insinuer, lat. insinuare)
INSINUÁRE s. f. acțiunea de a (se) insinua. ◊ vorbă, aluzie prin care se lasă să se înțeleagă un anumit lucru. ◊ strecurare; insinuație. (< insinua)
A INSINUÁ ~éz tranz. 1) (aluzii, idei calomnioase, vorbe răutăcioase etc.) A strecura cu dibăcie; a exprima pe ocolite. 2) (persoane) A face să se insinueze. [Sil. -nu-a] /<fr. insinuer, lat. insinuare
A SE INSINUÁ mă ~éz intranz. A pătrunde cu abilitate și pe neobservate; a se infiltra; a se strecura. [Sil. -nu-a] /<fr. insinuer, lat. insinuare
INSINUÁRE ~ări f. 1) v. A INSINUA și A SE INSINUA. 2) Aluzie calomnioasă făcută la adresa cuiva (cu scopul de a-l defăima). /v. a (se) insinua
insinuá v. 1. a introduce pe nesimțite și cu dibăcie; 2. a băga cu îndemânare în mintea cuiva, a face să se înțeleagă pe departe: a insinua o doctrină, o părere; 3. a se introduce treptat, a pătrunde cu încetul: a se insinua în bunele sale grații.
*insinuațiúne f. (lat. insinuátio, -ónis). Acțiunea de a insinua, de a vîrî: insinuațiunea uneĭ sonde într’o rană. Fig. Mod subtil de a face pe altu să-țĭ primească opiniunile. Lucru pe care-l daĭ ca să se înțeleagă fără să-l exprimĭ formal: calomniatoriĭ abilĭ procedează maĭ ales pin insinuațiune. Ret. Figura pin care atragĭ bună-voința ascultătorilor pin vorbe dulcĭ și abile. – Și -áție și -áre.
*insinuéz v. tr. (lat. insinuo, -áre, d. in-, în, și sinus, sîn). Vîr încet: a insinua vată într’o rană. Fig. Introduc cu îndemănare în minte: a insinua o calomnie. V. refl. Mă introduc cu îndemănare: a te insinua la curte, în grațiile cuĭva.
insinua vb. v. INFILTRA. PĂTRUNDE. STRECURA.
insinuare s. v. INFILTRARE. INFILTRAT. INFILTRAȚIE. PĂTRUNDERE.

Insinuare dex online | sinonim

Insinuare definitie

Intrare: insinua
insinua verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: -nu-a
Intrare: insinuare
insinuare substantiv feminin
  • silabisire: -nu-a-