insinua definitie

13 definiții pentru insinua

INSINUÁ, insinuez, vb. I. 1. Tranz. A strecura cu dibăcie o aluzie, o idee calomnioasă, răutăcioasă. 2. Tranz. și refl. A (se) strecura undeva pe nesimțite; a (se) infiltra. [Pr.: -nu-a] – Din fr. insinuer, lat. insinuare.
INSINUÁ, insinuez, vb. I. 1. Tranz. A strecura cu dibăcie o aluzie, o idee calomnioasă, răutăcioasă. 2. Tranz. și refl. A (se) strecura undeva pe nesimțite; a (se) infiltra. [Pr.: -nu-a] – Din fr. insinuer, lat. insinuare.
INSINUÁ, insinuez, vb. I. 1. Tranz. A strecura o aluzie răutăcioasă, a da să înțeleagă. V. sugera. Vrei să insinuezi că eu aș fi pricina stării dumnitale de tulburare? SADOVEANU, N. F. 43. Ce a insinuat prostănacul de Tudose, cînd a auzit că domnișoara Sevastița se mărită cu un tînăr de viitor. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. n 42. 2. Refl. A se strecura pe nesimțite, cu dibăcie; a pătrunde. (Atestat în forma insinui) Simți atunce tristeța insinuindu-se în pieptu-ți. NEGRUZZI, S. I 243. ♦ Tranz. (Învechit) A strecura în spiritul sau în mintea cuiva o idee, o credință etc.; a transmite. (Atestat în forma însinui) Nu pot avea pretențioasa speranță de a vă însinui... aceleași credințe ce eu am cîștigat prin lungi studii și investigațiuni. ODOBESCU, S. II 240. – Pronunțat: -nu-a. - Variante: (învechit) insinuí, însinuí vb. IV.
insinuá (a ~) (-nu-a) vb., ind. prez. 3 insinueáză (-nu-ea-), 1 pl. insinuắm (-nu-ăm); conj. prez. 3 să insinuéze; ger. insinuấnd (-nu-ând)
insinuá vb. (sil. -nu-a), ind. prez. 1 sg. insinuéz, 3 sg. și pl. insinueáză, 1 pl. insinuăm (sil. -nu-ăm); conj. prez. 3 sg. și pl. insinuéze (sil. -nu-e-); ger. insinuând (sil. -nu-ând)
INSINUÁ vb. v. infiltra, pătrunde, strecura.
INSINUÁ vb. I. 1. tr. A strecura, a sugera cu dibăcie o aluzie, o idee etc. 2. tr., refl.. A (se) infiltra pe nesimțite, a (se) strecura. [Pron. -nu-a. / < fr. insinuer, it., lat. insinuare].
INSINUÁ vb. I. tr. a strecura, a sugera cu dibăcie o idee, o aluzie răutăcioasă, calomnioasă etc. II. tr., refl. a (se) infiltra pe nesimțite, a (se) strecura. (< fr. insinuer, lat. insinuare)
A INSINUÁ ~éz tranz. 1) (aluzii, idei calomnioase, vorbe răutăcioase etc.) A strecura cu dibăcie; a exprima pe ocolite. 2) (persoane) A face să se insinueze. [Sil. -nu-a] /<fr. insinuer, lat. insinuare
A SE INSINUÁ mă ~éz intranz. A pătrunde cu abilitate și pe neobservate; a se infiltra; a se strecura. [Sil. -nu-a] /<fr. insinuer, lat. insinuare
insinuá v. 1. a introduce pe nesimțite și cu dibăcie; 2. a băga cu îndemânare în mintea cuiva, a face să se înțeleagă pe departe: a insinua o doctrină, o părere; 3. a se introduce treptat, a pătrunde cu încetul: a se insinua în bunele sale grații.
*insinuéz v. tr. (lat. insinuo, -áre, d. in-, în, și sinus, sîn). Vîr încet: a insinua vată într’o rană. Fig. Introduc cu îndemănare în minte: a insinua o calomnie. V. refl. Mă introduc cu îndemănare: a te insinua la curte, în grațiile cuĭva.
insinua vb. v. INFILTRA. PĂTRUNDE. STRECURA.

insinua dex

Intrare: insinua
insinua verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: -nu-a