Dicționare ale limbii române

12 definiții pentru insignă

INSÍGNĂ, insigne, s. f. Mic obiect, de diverse forme, purtat pe piept sau la șapcă, la bască etc. și care indică, prin imagini simbolice sau indicații grafice, apartenența cuiva la o organizație, la un club etc. – Din fr. insigne, lat. insigne.
INSÍGNĂ, insigne, s. f. Mic obiect, de diverse forme, purtat pe piept sau la șapcă, la bască etc. și care indică, prin imagini simbolice sau indicații grafice, apartenența cuiva la o organizație, la un club etc. – Din fr. insigne, lat. insigne.
INSÍGNĂ, insigne, s. f. Mic obiect, de diverse forme, purtînd o imagine-simbol sau anumite indicații grafice care stabilesc adeziunea sau apartenența purtătorului la o societate, la o organizație politică, culturală, sportivă etc.
insígnă s. f., g.-d. art. insígnei; pl. insígne
insígnă s. f., g.-d. art. insígnei; pl. insígne
INSÍGNĂ s. însemn, (înv.) marcă, semn.
INSÍGNĂ s.f. Obiect mic, cu o imagine-simbol imprimată sau gravată pe el, care arată că cel care îl poartă este membrul unei asociații, al unei organizații etc. [< fr. insigne].
INSÍGNĂ s. f. obiect mic, cu o imagine-simbol imprimată sau gravată pe el, care arată apartenența la o asociație, organizație. (< fr., lat. insigne)
INSÍGNĂ ~e f. Obiect mic, de diferite forme, cu indicații grafice sau cu imagini simbolice, purtat ca marcă a unei distincții sau ca semn distinctiv de membrii unui grup, unei grupări sau organizații. /<fr. insigne
insigniu n. semn caracteristic al unei demnități: insigniile Domnilor erau două tuiuri, un steag mare cu semi-luna în vârf și sabia sau hangerul.
insígnă f., pl. e (fr. enseigne și infl. de lat. signum, semn). Semn, atribut, marcă distinctivă, emblemă: sceptru și coroana-s insignele regalități. – Rar insemn, pl. e.
INSIGNĂ s. însemn, (înv.) marcă, semn.

insignă definitie

insignă dex

Intrare: insignă
insignă substantiv feminin