INSCRIPȚIONÁ, inscripționez, vb. I. Tranz. A înregistra, a înscrie; a înmatricula. – Inscripție + suf. -ona.

*inscripționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 inscripționeáză

inscripționá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. inscripționeáză

INSCRIPȚIONÁ, inscripționéz, vb. I. Tranz. A înregistra, a înscrie; a înmatricula. (din inscripție + suf. -ona)

inscripționá vb. I (prețios, uneori inadecvat) A (în)scrie ◊ „Cea de-a două agendă avea pagini albe, iar cercetările ulterioare au demonstrat că nu fuseseră inscripționate prin tehnici speciale.” R.l. 22 VI 95 p. 1. ◊ „[...] două cruci de lemn, pe care sunt inscripționate numele [...]” R.l. 8 VII 95 p. 9 (din inscripție; R. Zafiu în R.lit. 30/95 p. 11)

inscripționát, -ă adj. Care are un înscris în care se precizează datele de identificare ◊ „Microbuzul inscripționat. Asistența tehnică vine de pe șoseaua laterală [...]” I.B. 11 VII 77 p. 4. ◊ „Alune preambalate (Turcia) inscripționate în limba română [...]” R.l. 56 XII 92 p. 7 (din inscripționa; C. Lupu în SCL 6/82 p. 506)