INOVATÓR, -OÁRE, inovatori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care realizează o inovație; (persoană) care inovează ceva. – Din fr. innovateur.

INOVATÓR, -OÁRE, inovatori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care realizează o inovație; (persoană) care inovează ceva. – Din fr. innovateur.

INOVATÓR, -OÁRE, inovatori, -oare, s. m. și f. Persoană care realizează și introduce ceva nou într-un domeniu de activitate; persoană care aduce o inovație într-un sector al producției, avînd ca rezultat îmbunătățirea calitativă și cantitativă a muncii. Inițiativa creatoare a inovatorilor descoperă rezerve uriașe pentru sporirea productivității muncii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2696. ◊ (Adjectival) Experiența sovietică constituie un factor de seamă în dezvoltarea spiritului inovator al muncitorilor și tehnicienilor din țara noastră. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2809.

inovatór adj. m., s. m., pl. inovatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. inovatoáre

inovatór s. m., adj. m., pl. inovatóri; f. sg. și pl. inovatoáre, g.-d. sg. art. inovatoárei

INOVATÓR adj. înnoitor. (Un spirit ~.)

INOVATÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care inovează ceva, cel care introduce o inovație. ♦ adj. Înnoitor. [Cf. fr. innovateur].

INOVATÓR, -OÁRE s. m. f., adj. (cel) care realizează o inovație; care inovează. (< fr. innovateur)

INOVATÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care inovează ceva; înnoitor; novator. /<fr. innovateur

INOVATÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) m. și. f. Autor al unei inovații. /<fr. innovateur

inovator m. cel ce inovează.

*inovatór, -oáre adj. Care înoĭește, inovează. – Și novator.