INOCULÁȚIE, inoculații, s. f. Inoculare. – Din fr. inoculation.

INOCULÁȚIE, inoculații, s. f. Inoculare. – Din fr. inoculation.

INOCULÁȚIE, inoculații, s. f. Inoculare (1). Inoculația se poate face și numai prin balele animalului. BART, S. M. 109.

inoculáție (-ți-e) s. f., art. inoculáția (-ți-a), g.-d. art. inoculáției; pl. inoculáții, art. inoculáțiile (-ți-i-)

inoculáție s. f. (sil. -ți-e; mf. in-), art. inoculáția (sil. -ți-a), g.-d. art. inoculáției; pl. inoculáții, art. inoculáțiile (sil. -ți-i-)

INOCULÁȚIE s. v. vaccinare.

INOCULÁȚIE s.f. Introducere în organism a unor germeni patogeni (cu virulență atenuată); inoculare. [Gen. -iei. / cf. fr. inoculation, lat. inoculatio].

INOCULÁȚIE s. f. inoculare. (< fr. inoculation, lat. inoculatio)

INOCULÁȚIE ~i f. Introducere (cu seringa) în organism a unui medicament sau preparat fluid. /<fr. inoculation, lat. inoculatio, ~onis

inoculați(un)e f. 1. comunicarea unei boale contagioase prin introducerea virusului în corp; 2. fig. transmitere, propagare: inoculațiunea ideilor.

*inoculațiúne f. (lat. inoculátio, -ónis). Acțiunea de a inocula. Fig. Transmitere de ideĭ, de doctrine în mintea cuĭva. – Și -áție și -áre.

INOCULAȚIE s. (MED.) inoculare, vaccinare, (pop.) altoire, (reg.) posăială, (înv.) posăire.