Dicționare ale limbii române

12 definiții pentru inoculație

INOCULÁȚIE, inoculații, s. f. Inoculare. – Din fr. inoculation.
INOCULÁȚIE, inoculații, s. f. Inoculare. – Din fr. inoculation.
INOCULÁȚIE, inoculații, s. f. Inoculare (1). Inoculația se poate face și numai prin balele animalului. BART, S. M. 109.
inoculáție (-ți-e) s. f., art. inoculáția (-ți-a), g.-d. art. inoculáției; pl. inoculáții, art. inoculáțiile (-ți-i-)
inoculáție s. f. (sil. -ți-e; mf. in-), art. inoculáția (sil. -ți-a), g.-d. art. inoculáției; pl. inoculáții, art. inoculáțiile (sil. -ți-i-)
INOCULÁȚIE s. v. vaccinare.
INOCULÁȚIE s.f. Introducere în organism a unor germeni patogeni (cu virulență atenuată); inoculare. [Gen. -iei. / cf. fr. inoculation, lat. inoculatio].
INOCULÁȚIE s. f. inoculare. (< fr. inoculation, lat. inoculatio)
INOCULÁȚIE ~i f. Introducere (cu seringa) în organism a unui medicament sau preparat fluid. /<fr. inoculation, lat. inoculatio, ~onis
inoculați(un)e f. 1. comunicarea unei boale contagioase prin introducerea virusului în corp; 2. fig. transmitere, propagare: inoculațiunea ideilor.
*inoculațiúne f. (lat. inoculátio, -ónis). Acțiunea de a inocula. Fig. Transmitere de ideĭ, de doctrine în mintea cuĭva. – Și -áție și -áre.
INOCULAȚIE s. (MED.) inoculare, vaccinare, (pop.) altoire, (reg.) posăială, (înv.) posăire.

inoculație definitie

inoculație dex

Intrare: inoculație
inoculație substantiv feminin
  • silabisire: -ți-e; mf. in-