inițiere definitie

2 intrări

23 definiții pentru inițiere

INIȚIÁ, inițiez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) introduce într-un domeniu de activitate în care nu a lucrat; a da cuiva sau a căpăta primele cunoștințe. 2. Tranz. A face începutul, a pune bazele unei acțiuni, a organiza o mișcare, o activitate. [Pr.: -ți-a] – Din fr. initier, lat. initiare.
INIȚIÉRE, inițieri, s. f. Acțiunea de a (se) iniția și rezultatul ei. [Pr.: -ți-e-] – V. iniția.
INIȚIÁ, inițiez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) introduce într-un domeniu de activitate în care nu a lucrat; a da cuiva sau a căpăta primele cunoștințe. 2. Tranz. A face începutul, a pune bazele unei acțiuni, a organiza o mișcare, o activitate. [Pr.: -ți-a] – Din fr. initier, lat. initiare.
INIȚIÉRE, inițieri, s. f. Acțiunea de a (se) iniția și rezultatul ei. [Pr.: -ți-e-] – V. iniția.
INIȚIÁ, inițiez, vb. I. Tranz. 1. A introduce pe cineva într-un domeniu de activitate în care n-a lucrat încă, a da cuiva primele noțiuni. V. instrui, învăța. Datoria lui e să mă inițieze în serviciul special al acelui județ dobrogean. SADOVEANU, P. M. 114. ◊ Refl. S-a inițiat repede în noua muncă. 2. A face începutul într-o acțiune, a organiza o mișcare, o activitate, o teorie, o doctrină. O muncă este științifică dacă inițiază doctrine, teorii. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 1/4. – Pronunțat: -ți-a.
INIȚIÉRE, inițieri, s. f. Acțiunea de a (se) iniția. 1. Introducerea cuiva într-un domeniu de activitate. Își dăduseră bucuroși adeziunile și rămăsese stabilit că în cursul lunii iulie să aibă loc ceremonia inițierii. CAMIL PETRESCU, O. II 118. 2. Începere sau organizare a unei acțiuni. Inițierea unor întreceri socialiste. – Pronunțat: -ți-e-.
inițiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 inițiáză, 1 pl. inițiém (-ți-em); conj. prez. 3 să inițiéze; ger. inițiínd (-ți-ind)
inițiére (-ți-e-) s. f., g.-d. art. inițiérii; pl. inițiéri
inițiá vb. (sil. -ți-a), ind. prez. 1 sg. inițiéz, 1 pl. inițiém (sil. -ți-em); conj. prez. 3 sg. și pl. inițiéze; ger. inițiínd (sil. -ți-ind)
inițiére s. f. (sil. -ți-e-), g.-d. art. inițiérii; pl. inițiéri
INIȚIÁ vb. 1. a începe. (A ~ o campanie.) 2. v. preconiza. 3. a călăuzi, a introduce. (A ~ pe cineva într-un domeniu.) 4. a (se) instrui, a (se) învăța. (A ~ într-o disciplină.)
INIȚIÉRE s. 1. începere. (~ unei campanii.) 2. v. preconizare. 3. călăuzire, introducere. (~ cuiva într-o profesiune.) 4. instruire, învățare. (~ cuiva într-o disciplină.)
INIȚIÁ vb. I. 1. tr. A primi (pe cineva) în rândul celor care practicau un anumit cult. ♦ A îndruma în practica unei religii. 2. tr., refl. A da cuiva sau a căpăta cunoștințele necesare într-o știință, într-o artă, într-o meserie etc. 3. tr. A începe, a pune bazele unei activități etc. [Pron. -ți-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. initier, it. iniziare, lat. initiare – a începe].
INIȚIÉRE s.f. Acțiunea de a (se) iniția și rezultatul ei. [< iniția].
INIȚIÁ vb. I. tr. 1. a primi (pe cineva) în rândul celor care practicau un anumit cult. ◊ a îndruma în practica unei religii. 2. a începe, a pune bazele unei activități etc. II. tr., refl. a da cuiva, a căpăta cunoștințele necesare într-o știință, artă, meserie etc. (< fr. initier, lat. initiare)
INIȚIÉRE s. f. 1. acțiunea de a (se) iniția. 2. provocare a unei explozii, a unei reacții cu ajutorul impulsului inițial. (< iniția)
A INIȚIÁ ~éz tranz. 1) (persoane) A face să se inițieze. 2) (acțiuni, activități, mișcări etc.) A realiza punând bazele. [Sil. -ți-a] /<fr. initier, lat. initiare
A SE INIȚIÁ mă ~éz intranz. A acumula noțiunile inițiale (dintr-un domeniu de activitate). [Sil. -ți-a] /<fr. initier, lat. initiare
inițià v 1. a admite la cunoștința și la participarea misterelor unei religiuni, secretelor unei societăți; 2. a instrui, a pune în curent: a iniția în istorie.
*inițiațiúne f. (lat. initiátio, -ónis). Acțiunea de a iniția, ceremoniĭ pin care eraĭ introdus în diferite mistere ale vechilor religiunĭ și care se practică și azĭ la intrarea în diferite societățĭ secrete: a primi inițierea. Fig. Acțiunea de a introduce pe cineva în știința unor lucrurĭ pe care nu le știa. – Și -áție, dar maĭ des -ére.
*inițiéz v. tr. (lat. initiare, d. initium, început). Introduc în oare-care mistere ale vechilor religiunĭ, și astăzĭ în oare-care societățĭ secrete. Fig. Introduc pe cineva într’o știință, o artă, o profesiune.
INIȚIA vb. 1. a începe. (A ~ o campanie.) 2. a preconiza. (A ~ o nouă metodă.) 3. a călăuzi, a introduce. (A ~ pe cineva într-un domeniu.) 4. a (se) instrui, a (se) învăța. (A ~ într-o disciplină.)
INIȚIERE s. 1. începere. (~ unei campanii.) 2. preconizare. (~ unei noi metode.) 3. călăuzire, introducere. (~ cuiva într-o profesiune.) 4. instruire, învățare. (~ cuiva într-o disciplină.)

inițiere dex

Intrare: iniția
iniția verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: inițiere
inițiere substantiv feminin
  • silabisire: -ți-e-