INHIBÁ, inhíb, vb. I. 1. Tranz. A frâna, a împiedica, a încetini un proces fiziologic, o reacție chimică etc. 2. Refl. A se abține, a se reține, a se stăpâni. – Din fr. inhiber, lat. inhibere.

INHIBÁRE, inhibări, s. f. Faptul de a (se) inhiba; inhibiție. – V. inhiba.

INHIBÁ, inhíb, vb. I. 1. Tranz. A frâna, a împiedica, a încetini un proces fiziologic, o reacție chimică etc. 2. Refl. A se abține, a se reține, a se stăpâni. – Din fr. inhiber, lat. inhibere.

INHIBÁRE, inhibări, s. f. Faptul de a (se) inhiba; inhibiție. – V. inhiba.

INHIBÁ, inhibez, vb. I. Tranz. A frîna, a împiedica, a încetini (un proces fiziologic, o reacție chimică etc.). Funcțiunea olfactivă... influențează pe cale reflexă secrețiunile glandelor digestive, activîndu-le sau inhibîndu-le, după cum mirosul este plăcut sau neplăcut. ANATOMIA 235.

inhibá (a ~) vb., ind. prez. 3 inhíbă

*inhibáre s. f., g.-d. art. inhibắrii; pl. inhibắri

inhibá vb., ind. prez. 1 sg. inhíb, 3 sg. și pl. inhíbă

inhibá vb., ind. prez. pers. 1 inhibez

INHIBÁRE s. v. inhibiție.

INHIBÁ vb. I. 1. tr. A împiedica, a interzice, a încetini un proces fiziologic, o reacție chimică etc. 2. refl. A se abține, a se reține. [< fr. inhiber, lat. inhibere].

INHIBÁRE s.f. Faptul de a (se) inhiba; inhibiție. [< inhiba].

INHIBÁ vb. tr. I. a împiedica, a interzice, a încetini un proces fiziologic, o reacție chimică. II. refl. a se abține, a se reține. (< fr. inhiber, lat. inhibere)

A INHIBÁ pers. 3 inhíbă tranz. (procese fiziologice, reacții chimice) A împiedica să se manifeste; a frâna. /<fr. inhiber, lat. inhibere

A SE INHIBÁ mă inhíb intranz. A-și înfrâna pornirile; a se stăpâni; a se reține; a se controla. /<fr. inhiber, lat. inhibere