INGRATITÚDINE, ingratitudini, s. f. Însușirea de a fi ingrat; purtarea, atitudinea omului ingrat; nerecunoștință. – Din fr. ingratitude, lat. ingratitudo, -inis.

INGRATITÚDINE, ingratitudini, s. f. Însușirea de a fi ingrat; purtarea, atitudinea omului ingrat; nerecunoștință. – Din fr. ingratitude, lat. ingratitudo, -inis.

INGRATITÚDINE s. f. Însușirea de a fi ingrat, purtare de ingrat; nerecunoștință. Această ingratitudine și lipsă de respect către oameni vine din patimă. GHICA, S. 200.

ingratitúdine s. f., g.-d. art. ingratitúdinii; pl. ingratitúdini

ingratitúdine s. f. → gratitudine

INGRATITÚDINE s. nerecunoștință, (înv.) nemulțumire. (~ față de cineva.)

Ingratitudine ≠ gratitudine

INGRATITÚDINE s.f. Însușirea de a fi ingrat; nerecunoștință. [Cf. fr. ingratitude, lat. ingratitudo].

INGRATITÚDINE s. f. atitudinea celui ingrat; nerecunoștință. (< fr. ingratitude, lat. ingratitudo)

INGRATITÚDINE f. Caracter ingrat; lipsă de recunoștință; nerecunoștință. [G.-D. ingratitudinii; Sil. in-gra-] /<fr. ingratitude, lat. ingratitudo, ~inis

ingratitudine f. nerecunoștință.

*ingratitúdine f. (lat. in-gratitúdo, -údinis. V. gratitudine). Defectu de a fi ingrat. Faptă de om ingrat: Atenieniĭ arătară (comiseră) o adîncă ingratitudine față de Focione.

INGRATITUDINE s. nerecunoștință, (înv.) nemulțumire. (~ față de cineva.)