infracțiune definitie

12 definiții pentru infracțiune

INFRACȚIÚNE, infracțiuni, s. f. Faptă care prezintă pericol social, constând în încălcarea unei legi penale, în săvârșirea, cu vinovăție, a unei abateri de la legea penală, și care este sancționată de lege. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. infraction, lat. infractio, -onis.
INFRACȚIÚNE, infracțiuni, s. f. Faptă care prezintă pericol social, constând în încălcarea unei legi penale, în săvârșirea, cu vinovăție, a unei abateri de la legea penală, și care este sancționată de lege. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. infraction, lat. infractio, -onis.
INFRACȚIÚNE, infracțiuni, s. f. Faptă pedepsită de lege, constînd în călcarea unei legi penale. Infracțiune de drept comun. – Pronunțat: -ți-u-.
infracțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. infracțiúnii; pl. infracțiúni
infracțiúne s. f., pl. infracțiúni
INFRACȚIÚNE s. (JUR.) vină. (~ lui a fost dovedită.)
INFRACȚIÚNE s.f. (Jur.) 1. Violare a unor legi penale. 2. Abatere, încălcare a unui ordin, a unui tratat etc. [Pron. -ți-u-. / cf. fr. infraction, lat. infractio – spargere].
INFRACȚIÚNE s. f. 1. încălcare cu vinovăție a unei legi penale. 2. abatere, încălcare a unui ordin, a unui tratat etc. (< fr. infraction, lat. infractio)
INFRACȚIÚNE ~i f. Violare a unei legi, care merită a fi sancționată prin pedeapsă penală; faptă care prezintă pericol social. [G.-D. infracțiunii; Sil. in-frac-ți-u-] /<fr. infraction, lat. infractio, ~onis
infracțiune f. înfrângerea unei legi, unei porunci etc.
*infracțiúne f. (lat. infráctio, -ónis, d. infríngere, -fractum, a înfrînge). Înfrîngerea uneĭ legĭ, unuĭ ordin, tractat ș. a.: infracțiunile regulamentelor polițiiĭ se numesc „contravențiunĭ”.
INFRACȚIUNE s. (JUR.) vină. (~ lui a fost dovedită.)

infracțiune dex

Intrare: infracțiune
infracțiune substantiv feminin