Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

12 defini╚Ťii pentru infrac╚Ťiune

INFRAC╚ÜI├ÜNE, infrac╚Ťiuni, s. f. Fapt─â care prezint─â pericol social, const├ónd ├«n ├«nc─âlcarea unei legi penale, ├«n s─âv├ór╚Öirea, cu vinov─â╚Ťie, a unei abateri de la legea penal─â, ╚Öi care este sanc╚Ťionat─â de lege. [Pr.: -╚Ťi-u-] ÔÇô Din fr. infraction, lat. infractio, -onis.
INFRAC╚ÜI├ÜNE, infrac╚Ťiuni, s. f. Fapt─â care prezint─â pericol social, const├ónd ├«n ├«nc─âlcarea unei legi penale, ├«n s─âv├ór╚Öirea, cu vinov─â╚Ťie, a unei abateri de la legea penal─â, ╚Öi care este sanc╚Ťionat─â de lege. [Pr.: -╚Ťi-u-] ÔÇô Din fr. infraction, lat. infractio, -onis.
INFRAC╚ÜI├ÜNE, infrac╚Ťiuni, s. f. Fapt─â pedepsit─â de lege, const├«nd ├«n c─âlcarea unei legi penale. Infrac╚Ťiune de drept comun. ÔÇô Pronun╚Ťat: -╚Ťi-u-.
infrac╚Ťi├║ne (-╚Ťi-u-) s. f., g.-d. art. infrac╚Ťi├║nii; pl. infrac╚Ťi├║ni
infrac╚Ťi├║ne s. f., pl. infrac╚Ťi├║ni
INFRACȚIÚNE s. (JUR.) vină. (~ lui a fost dovedită.)
INFRAC╚ÜI├ÜNE s.f. (Jur.) 1. Violare a unor legi penale. 2. Abatere, ├«nc─âlcare a unui ordin, a unui tratat etc. [Pron. -╚Ťi-u-. / cf. fr. infraction, lat. infractio ÔÇô spargere].
INFRAC╚ÜI├ÜNE s. f. 1. ├«nc─âlcare cu vinov─â╚Ťie a unei legi penale. 2. abatere, ├«nc─âlcare a unui ordin, a unui tratat etc. (< fr. infraction, lat. infractio)
INFRAC╚ÜI├ÜNE ~i f. Violare a unei legi, care merit─â a fi sanc╚Ťionat─â prin pedeaps─â penal─â; fapt─â care prezint─â pericol social. [G.-D. infrac╚Ťiunii; Sil. in-frac-╚Ťi-u-] /<fr. infraction, lat. infractio, ~onis
infrac╚Ťiune f. ├«nfr├óngerea unei legi, unei porunci etc.
*infrac╚Ťi├║ne f. (lat. infr├íctio, -├│nis, d. infr├şngere, -fractum, a ├«nfr├«nge). ├Änfr├«ngerea une─ş leg─ş, unu─ş ordin, tractat ╚Ö. a.: infrac╚Ťiunile regulamentelor poli╚Ťii─ş se numesc ÔÇ×contraven╚Ťiun─şÔÇŁ.
INFRACȚIUNE s. (JUR.) vină. (~ lui a fost dovedită.)

Infrac╚Ťiune dex online | sinonim

Infrac╚Ťiune definitie

Intrare: infrac╚Ťiune
infrac╚Ťiune substantiv feminin