inflexiune definitie

14 definiții pentru inflexiune

INFLEXIÚNE, inflexiuni, s. f. 1. Schimbare a înălțimii unui sunet; schimbare a tonului, a accentului în vorbire sau în cânt; ușurința cuiva de a-și schimba tonul. 2. (Mat.; în sintagma) Punct de inflexiune = punct în care curba își schimbă sensul concavității. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. inflexion, lat. inflexio, -onis.
INFLEXIÚNE, inflexiuni, s. f. 1. Schimbare a înălțimii unui sunet; schimbare a tonului, a accentului în vorbire sau în cânt; ușurința cuiva de a-și schimba tonul. 2. (Mat.; în sintagma) Punct de inflexiune = punct în care curba își schimbă sensul concavității. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. inflexion, lat. inflexio, -onis.
INFLEXIÚNE, inflexiuni, s. f. Schimbare a sunetului din punctul de vedere al înălțimii; schimbare de accent în vorbă sau în cînt; ușurință de a mlădia vocea. V. modulare. Tabloul I, cînd poporul e biciuit în curtea mănăstirii, a fost interpretat just, cu inflexiuni vocale de adîncă disperare. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 10/4. Mă înfurie cîteodată numai inflexiunile vocii tale. CAMIL PETRESCU, T. II 160. – Pronunțat: -xi-u-.
inflexiúne (-xi-u-) s. f., g.-d. art. inflexiúnii; pl. inflexiúni
inflexiúne s. f., pl. inflexiúni
INFLEXIÚNE s. intonare, intonație, mlădiere, modulare, modulație, ton, tonalitate. (O voce cu ~i plăcute.)
INFLEXIÚNE s.f. 1. Schimbare a înălțimii unui sunet; schimbare a tonului, a accentului vocii; modulare. 2. Îndoire, curbare. ◊ Inflexiune osoasă = încurbare osoasă. ♦ (Mat.) Schimbare de sens a concavității unei curbe plane. [Pron. -xi-u-, var. inflexie s.f. / < fr. inflexion].
INFLEXIÚNE s. f. 1. modificare a înălțimii unui sunet, a timbrului unei vocale; schimbare bruscă a vocii, a accentului; modulație (2). 2. îndoire, curbare. ♦ ~ osoasă = incurbare osoasă. 3. (mat.) schimbare de sens a concavității unei curbe plane. (< fr. inflexion, lat. inflexio)
INFLEXIÚNE ~i f. Schimbare bruscă a accentului sau tonului vocii. [Sil. in-fle-xi-u-] /<fr. inflexion, lat. inflexio, ~onis
inflexiune f. 1. schimbarea tonului sau a accentului în voce; 2. Gram. modificări ce sufăr vorbele când se declină și se conjugă; 3. Fiz. abatere: inflexiunea razelor luminoase.
*inflexiúne f. (lat. in-flexio, -ónis, d. in-fléctere, -flexum, a încovoĭa. V. re-flexiune). Încovoĭere. Inflexiune a vociĭ, schimbare de ton. Gram. Modificarea uneĭ vocale supt influența alteĭ vocale din silaba următoare. Flexiune. Geom. Punctu unde o curbă își schimbă direcțiunea. Fiz. Deviațiunea uneĭ liniĭ: inflexiunea razelor luminoase. – Și -éxie.
INFLEXIUNE s. intonare, intonație, mlădiere, modulare, modulație, ton, tonalitate. (O voce cu ~i plăcute.)
inflexiune 1. Schimbare bruscă și de mică amploare a înălțimii (2) sunetului și, prin extensie, a intensității* sau a timbrului*, în cânt sau în vorbire. 2. În muzica de jazz*, unul dintre elementele importante de expresie*, de îmbogățire a efectelor timbrale și de sporire a varietății ritmice. 3. În psalmodie*, înălțarea sau coborârea liniei melodice la un interval mic (de secundă* sau terță*), pentru a marca, în monotonia declamației, initium (v. incipit (II), mijlocul sau sfârșitul versetului). 4. În psalmodie* sau cantilație*, cezură (3) în mijlocul unei fraze*. V. flexa.
INFLEXIÚNE s. f. (cf. fr. inflexion): schimbare a înălțimii unui sunet; schimbare a tonului, a accentului vocii; modulare.

inflexiune dex

Intrare: inflexiune
inflexiune substantiv feminin