INFÍX, infixe, s. n. Element fonetic (de obicei consoană) care se inserează în rădăcina unui cuvânt și are o valoare morfologică. – Din fr. infixe.

INFÍX, infixe, s. n. Element fonetic (de obicei consoană) care se inserează în rădăcina unui cuvânt și are o valoare morfologică. – Din fr. infixe.

INFÍX, infixe, s. n. Consoană inserată în interiorul rădăcinii unui cuvînt, avînd valoare morfologică.

infíx s. n., pl. infíxe

infíx s. n., pl. infíxe

INFÍX s.n. Consoană inserată în interiorul rădăcinii unui cuvânt și care are valoare morfologică. [< fr. infixe, cf. lat. infixus – inserat].

INFÍX s. n. consoană cu valoare morfologică inserată în rădăcina unui cuvânt. (< fr. infixe)

INFÍX ~e n. Element morfologic (constând, de obicei, dintr-o consoană) care se introduce în rădăcina unui cuvânt. /<fr. infixe

INFÍX s. n. (< fr. infixe, lat. initxus „inserat”): consoană cu valoare morfologică, inserată în rădăcina (radicalul) unui cuvânt. Astfel, consoana n, inserată în rădăcina indo-europeană jug- (păstrată în lat. jugum „jug” și în rom. jug) a dat naștere temei jung-, care apare în lat. jungere „a uni”; consoana n, inserată în lat. punctum, s-a păstrat și în rom. punct, consoana m inserată în lat. rumpo s-a păstrat numai în v. rom. rump (folosit de M. Eminescu: să rumpă), dar a dispărut mai târziu: rup – să rupă.