infirmitate definitie

13 definiții pentru infirmitate

INFIRMITÁTE, infirmități, s. f. Starea celui infirm; defect fizic congenital sau dobândit în urma unui accident, a unei boli etc.; beteșug, betegeală, betegie; invaliditate. ♦ Fig. Slăbiciune morală, imperfecțiune. – Din fr. infirmité, lat. infirmitas, -atis.
INFIRMITÁTE, infirmități, s. f. Starea celui infirm; defect fizic congenital sau dobândit în urma unui accident, a unei boli etc.; beteșug, betegeală, betegie; invaliditate. ♦ Fig. Slăbiciune morală, imperfecțiune. – Din fr. infirmité, lat. infirmitas, -atis.
INFIRMITÁTE, infirmități, s. f. Starea celui infirm; (concretizat) defect fizic. ◊ Fig. Nu sufer de trista infirmitate a vanității. CARAGIALE, O. VII 248.
infirmitáte s. f., g.-d. art. infirmitắții; pl. infirmitắți
infirmitáte s. f., g.-d. art. infirmității; pl. infirmități
INFIRMITÁTE s. invaliditate, (rar) anormalitate, schilodenie, (pop.) beteșug, meteahnă, (înv. și reg.) neputință, (reg.) betegie, betejeală.
INFIRMITÁTE s.f. Stare a celui infirm; defect fizic, schilozenie, beteșug; neputință. ♦ (Fig.) Slăbiciune, imperfecțiune. [Cf. fr. infirmité, lat. infirmitas].
INFIRMITÁTE s. f. 1. stare a celui infirm; lipsă parțială sau totală a unui organ sau a unei funcții. 2. (fig.) slăbiciune, imperfecțiune. (< fr. infirmité, lat. infirmitas)
INFIRMITÁTE ~ăți f. 1) Stare de infirm. 2) Defect fizic; beteșug. /<fr. infirmité, lat. infirmitas, ~atis
infirmitate f. 1. boală obișnuită, vițiu de conformațiune: surzenia e o infirmitate; 2. fig. slăbiciune, imperfecțiune: infirmitatea umană.
*infirmitáte f., pl. ățĭ (lat. infirmitas, -átis). Slăbicĭune, stare bolnăvicĭoasă. Boală saŭ beteșug, lipsa unuĭ membru saŭ organ al corpuluĭ: surzenia e o infirmitate. Fig. Imperfecțiune, stare inferioară: infirmitatea oamenilor.
INFIRMITATE s. invaliditate, (rar) anormalitate, schilodenie, (pop.) beteșug, meteahnă, (înv. și reg.) neputință, (reg.) betegie, betejeală.
INFIRMITATE. Subst. Infirmitate, invaliditate; defect fizic, hibă (reg.), betegie (reg.), betejeală (pop.), beteșug (pop.). Mutilare, automutilare, estropiație, estropiere, schilodeală, schilodire, ciuntire, ciuntitură. Paralizare, damblagire; paralizie, dambla (pop.), hemiplegie. Ologeală, ologire (rar), șontorogeală, șontorogire; șchiopenie (rar), șchiopătură, șontîcăire, șovîlcăire (reg.). Gheboșare, gheboșat. Orbire, orbeală (reg.), orbie (pop.). Muțenie, mutism, muție (rar), amuțire, muțire. Surditate, surzeală, surzenie, asurzire, surzire. Surdomutism. Infirm, invalid, beteag (pop.), neputincios. Ciung, ciunt. Paralitic, damblagiu, paraplegic, hemiplegie. Olog, șchiop, șont (reg.). Cocoșat. Chior. Orb, orbeț, nevăzător. Mut. Surd, surzilă. Surdomut. Adj. Infirm, invalid, beteag (pop.). Mutilat, automutilat, estropiat, schilod, schilodit, schilav (înv. și pop.), schilăvos (înv.), ciung, ciunt. Paralitic, paralizat, damblagit. Olog, ologit, șontorogit; șchiop, șontorog, șont (reg.), șovîrnog (reg.). Ghebos, gheboșat, cocoșat. Chior. Orb, orbeț. Mut. Surd, tare (fudul) de urechi. Surdomut. Vb. A fi infirm, a fi beteag (pop.). A rămîne infirm, a se beteji (pop.). A se mutila, a se automutila, a se schilodi, a se schilăvi (înv. și pop.). A (se) paraliza, a (se) damblagi (pop.). A (se) ologi, a (se) șontorogi; a șchiopăta, a șchiopa, a șontîcăi, a șovîlcăi (reg.). A se gheboșa, a se cocoșa. A orbi, a-și pierde vederea. A amuți, a muți (pop.). A asurzi, a surzi. A beteji (pop.). A mutila, a estropia, a schilodi, a schilăvi (înv. și pop.), a ciunti, a ciungi, a ciumpăvi (reg.), a ciungări (reg.). A ologi, a lăsa (pe cineva) olog. A chiorî. A orbi, a-i scoate (cuiva) ochii. A asurzi pe cineva. V. bătaie, boală, defect, deformare, statură, tăiere.

infirmitate dex

Intrare: infirmitate
infirmitate substantiv feminin