Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

13 defini╚Ťii pentru infirmitate

INFIRMIT├üTE, infirmit─â╚Ťi, s. f. Starea celui infirm; defect fizic congenital sau dob├óndit ├«n urma unui accident, a unei boli etc.; bete╚Öug, betegeal─â, betegie; invaliditate. ÔÖŽ Fig. Sl─âbiciune moral─â, imperfec╚Ťiune. ÔÇô Din fr. infirmit├ę, lat. infirmitas, -atis.
INFIRMIT├üTE, infirmit─â╚Ťi, s. f. Starea celui infirm; defect fizic congenital sau dob├óndit ├«n urma unui accident, a unei boli etc.; bete╚Öug, betegeal─â, betegie; invaliditate. ÔÖŽ Fig. Sl─âbiciune moral─â, imperfec╚Ťiune. ÔÇô Din fr. infirmit├ę, lat. infirmitas, -atis.
INFIRMIT├üTE, infirmit─â╚Ťi, s. f. Starea celui infirm; (concretizat) defect fizic. ÔŚŐ Fig. Nu sufer de trista infirmitate a vanit─â╚Ťii. CARAGIALE, O. VII 248.
infirmit├íte s. f., g.-d. art. infirmitß║»╚Ťii; pl. infirmitß║»╚Ťi
infirmit├íte s. f., g.-d. art. infirmit─â╚Ťii; pl. infirmit─â╚Ťi
INFIRMIT├üTE s. invaliditate, (rar) anormalitate, schilodenie, (pop.) bete╚Öug, meteahn─â, (├«nv. ╚Öi reg.) neputin╚Ť─â, (reg.) betegie, betejeal─â.
INFIRMIT├üTE s.f. Stare a celui infirm; defect fizic, schilozenie, bete╚Öug; neputin╚Ť─â. ÔÖŽ (Fig.) Sl─âbiciune, imperfec╚Ťiune. [Cf. fr. infirmit├ę, lat. infirmitas].
INFIRMIT├üTE s. f. 1. stare a celui infirm; lips─â par╚Ťial─â sau total─â a unui organ sau a unei func╚Ťii. 2. (fig.) sl─âbiciune, imperfec╚Ťiune. (< fr. infirmit├ę, lat. infirmitas)
INFIRMIT├üTE ~─â╚Ťi f. 1) Stare de infirm. 2) Defect fizic; bete╚Öug. /<fr. infirmit├ę, lat. infirmitas, ~atis
infirmitate f. 1. boal─â obi╚Önuit─â, vi╚Ťiu de conforma╚Ťiune: surzenia e o infirmitate; 2. fig. sl─âbiciune, imperfec╚Ťiune: infirmitatea uman─â.
*infirmit├íte f., pl. ─â╚Ť─ş (lat. infirmitas, -├ítis). Sl─âbic─şune, stare boln─âvic─şoas─â. Boal─â sa┼ş bete╚Öug, lipsa unu─ş membru sa┼ş organ al corpulu─ş: surzenia e o infirmitate. Fig. Imperfec╚Ťiune, stare inferioar─â: infirmitatea oamenilor.
INFIRMITATE s. invaliditate, (rar) anormalitate, schilodenie, (pop.) bete╚Öug, meteahn─â, (├«nv. ╚Öi reg.) neputin╚Ť─â, (reg.) betegie, betejeal─â.
INFIRMITATE. Subst. Infirmitate, invaliditate; defect fizic, hib─â (reg.), betegie (reg.), betejeal─â (pop.), bete╚Öug (pop.). Mutilare, automutilare, estropia╚Ťie, estropiere, schilodeal─â, schilodire, ciuntire, ciuntitur─â. Paralizare, damblagire; paralizie, dambla (pop.), hemiplegie. Ologeal─â, ologire (rar), ╚Öontorogeal─â, ╚Öontorogire; ╚Öchiopenie (rar), ╚Öchiop─âtur─â, ╚Öont├«c─âire, ╚Öov├«lc─âire (reg.). Ghebo╚Öare, ghebo╚Öat. Orbire, orbeal─â (reg.), orbie (pop.). Mu╚Ťenie, mutism, mu╚Ťie (rar), amu╚Ťire, mu╚Ťire. Surditate, surzeal─â, surzenie, asurzire, surzire. Surdomutism. Infirm, invalid, beteag (pop.), neputincios. Ciung, ciunt. Paralitic, damblagiu, paraplegic, hemiplegie. Olog, ╚Öchiop, ╚Öont (reg.). Coco╚Öat. Chior. Orb, orbe╚Ť, nev─âz─âtor. Mut. Surd, surzil─â. Surdomut. Adj. Infirm, invalid, beteag (pop.). Mutilat, automutilat, estropiat, schilod, schilodit, schilav (├«nv. ╚Öi pop.), schil─âvos (├«nv.), ciung, ciunt. Paralitic, paralizat, damblagit. Olog, ologit, ╚Öontorogit; ╚Öchiop, ╚Öontorog, ╚Öont (reg.), ╚Öov├«rnog (reg.). Ghebos, ghebo╚Öat, coco╚Öat. Chior. Orb, orbe╚Ť. Mut. Surd, tare (fudul) de urechi. Surdomut. Vb. A fi infirm, a fi beteag (pop.). A r─âm├«ne infirm, a se beteji (pop.). A se mutila, a se automutila, a se schilodi, a se schil─âvi (├«nv. ╚Öi pop.). A (se) paraliza, a (se) damblagi (pop.). A (se) ologi, a (se) ╚Öontorogi; a ╚Öchiop─âta, a ╚Öchiopa, a ╚Öont├«c─âi, a ╚Öov├«lc─âi (reg.). A se ghebo╚Öa, a se coco╚Öa. A orbi, a-╚Öi pierde vederea. A amu╚Ťi, a mu╚Ťi (pop.). A asurzi, a surzi. A beteji (pop.). A mutila, a estropia, a schilodi, a schil─âvi (├«nv. ╚Öi pop.), a ciunti, a ciungi, a ciump─âvi (reg.), a ciung─âri (reg.). A ologi, a l─âsa (pe cineva) olog. A chior├«. A orbi, a-i scoate (cuiva) ochii. A asurzi pe cineva. V. b─âtaie, boal─â, defect, deformare, statur─â, t─âiere.

Infirmitate dex online | sinonim

Infirmitate definitie

Intrare: infirmitate
infirmitate substantiv feminin