Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

24 defini╚Ťii pentru infirmare

INFIRM├ü, infirm, vb. I. Tranz. A anula, a respinge, a declara nevalabil, a dovedi ca neadev─ârat, nefundat. ÔÖŽ A desfiin╚Ťa un act (sau o m─âsur─â) ca fiind nelegal sau netemeinic; a invalida. ÔÇô Din fr. infirmer, lat. infirmare.
INFIRM├üRE, infirm─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a infirma ╚Öi rezultatul ei; invalidare. ÔÇô V. infirma.
INFIRM├ü, inf├şrm, vb. I. Tranz. A anula, a respinge, a declara nevalabil; a dovedi ca neadev─ârat, nefundat. ÔÖŽ A desfiin╚Ťa un act (sau o m─âsur─â) ca fiind nelegal sau netemeinic; a invalida. ÔÇô Din fr. infirmer, lat. infirmare.
INFIRM├üRE, infirm─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a infirma ╚Öi rezultatul ei; invalidare. ÔÇô V. infirma.
INFIRM├ü, inf├şrm, vb. I. Tranz. A zdruncina autoritatea sau valabilitatea unui lucru, a declara nevalabil, a dovedi ca neadev─ârat. ÔÖŽ A desfiin╚Ťa un mandat de arestare sau o ordonan╚Ť─â emis─â de un anchetator penal. Mandatul de arestare a fost infirmat.
INFIRM├üRE, infirm─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a infirma.
infirm├í (a ~) vb., ind. prez. 3 inf├şrm─â
infirmáre s. f., g.-d. art. infirmắrii; pl. infirmắri
infirm├í vb., ind. prez. 1 sg. inf├şrm, 3 sg. ╚Öi pl. inf├şrm─â
infirmáre s. f., g.-d. art. infirmării; pl. infirmări
INFIRM├ü vb. 1. a contrazice, a dezmin╚Ťi. (Acest fapt ~ p─ârerea curent─â.) 2. a anula, (fig.) a r─âsturna. (A ~ o teorie.) 3. v. abroga.
INFIRMÁRE s. 1. anulare, (fig.) răsturnare. (~ unei teorii.) 2. v. abrogare.
A infirma Ôëá a adeveri, a afirma, a confirma
Infirmare Ôëá adeverire, confirmare
INFIRM├ü vb. I. tr. A dovedi, a declara nevalabil, neadev─ârat. ÔÖŽ A anula (un mandat de arestare, o hot─âr├óre). [P.i. inf├şrm. / < fr. infirmer, it., lat. infirmare].
INFIRM├üRE s.f. Ac╚Ťiunea de a infirma ╚Öi rezultatul ei; anulare. [< infirma].
INFIRM├ü vb. tr. a declara nevalabil, nefondat, a anula; a invalida; (fig.) a dezmin╚Ťi. (< fr. infirmer, lat. infirmare)
INFIRM├üRE s. f. ac╚Ťiunea de a infirma. ÔŚŐ (jur.) ├«nl─âturare a unui act al organelor de anchet─â penal─â sau a unui mandat de c─âtre organele ierarhice superioare. (< infirma)
A INFIRM├ü inf├şrm tranz. 1) (acte, dispozi╚Ťii oficiale etc.) A declara nul printr-un ordin; a aboli; a abroga; a contramanda; a revoca; a anula. 2) (teorii, teze, afirma╚Ťii) A demonstra ca fiind nefondat. /<fr. infirmer, lat. infirmare
infirm├á V. 1. a face mai slab, a lua t─âria: a infirma o m─ârturie; 2. Jur. a anula: a infirma o sentin╚Ť─â.
2) *inf├şrm, a -├í v. tr. (lat. infirmare, d. infirmus, infirm. V. a- ╚Öi con-firm). Fig. Sl─âvesc, ia┼ş puterea: a infirma o m─ârturie. Jur. Anulez, nimicesc: a infirma un act, o senten╚Ť─â.
*infirma╚Ťi├║ne f. (lat. infirm├ítio, -├│nis). Ac╚Ťiunea de a infirma. ÔÇô ╚śi -├í╚Ťie, dar ob. -├íre.
INFIRMA vb. 1. a contrazice, a dezmin╚Ťi. (Acest fapt ~ p─ârerea curent─â.) 2. a anula, (fig.) a r─âsturna. (A ~ o teorie.) 3. (JUR.) a abroga, a anula, a desfiin╚Ťa, a invalida, a suprima, (pop.) a strica, (├«nv.) a surpa. (A ~ o lege, un act normativ.)
INFIRMARE s. 1. anulare, (fig.) r─âsturnare. (~ unei teorii.) 2. (JUR.) abrogare, anulare, desfiin╚Ťare, invalidare, suprimare. (~ unui act normativ.)

Infirmare dex online | sinonim

Infirmare definitie

Intrare: infirma
infirma verb grupa I conjugarea I
Intrare: infirmare
infirmare substantiv feminin