INERVÁȚIE, inervații, s. f. 1. Ansamblul formațiunilor nervoase periferice, care constituie aparatul nervos al unui țesut sau al unui organ; inervare. 2. Activitate fiziologică caracteristică nervilor. – Din fr. innervation.

INERVÁȚIE, inervații, s. f. 1. Ansamblul formațiilor nervoase periferice, care constituie aparatul nervos al unui țesut sau al unui organ; inervare. 2. Activitate fiziologică caracteristică nervilor. – Din fr. innervation.

inerváție (-ți-e) s. f., art. inerváția (-ți-a), g.-d. art. inerváției; pl. inerváții, art. inerváțiile (-ți-i-)

inerváție s. f. (sil. -ți-e), art. inerváția (sil. -ți-a), g.-d. art. inerváției; pl. inerváții, art. inerváțiile (sil. -ți-i-)

INERVÁȚIE s. (FIZIOL.) inervare. (~ pielii.)

INERVÁȚIE s.f. 1. Distribuție a nervilor într-un organ sau țesut; inervare. ♦ Rețeaua de nervi dintr-un țesut sau organ. 2. Activitate fiziologică caracteristică nervilor. [Gen. -iei, var. inervațiune s.f. / cf. fr. innervation].

INERVÁȚIE s. f. 1. distribuție a nervilor într-un organ sau țesut; rețeaua acestor nervi. 2. activitate fiziologică caracteristică nervilor. (< fr. innervation)

INERVÁȚIE ~i f. Distribuție a nervilor într-un organ sau țesut. [G.-D. inervației] /<fr. innervation

*inervațiúne f. (d. inervez; fr. innervation). Mod special de acțiune a elementelor nervoase. Modu distribuiriĭ nervilor într’o regiune: inervațiunea mîniĭ. – Și -áție și -áre.

INERVAȚIE s. (FIZIOL.) inervare. (~ pielii.)

INERVÁȚIE (< fr.) s. f. (FIZIOL.) Ansamblul formațiilor periferice care constituie aparatul nervos al unui țesut sau al unui organ. Cuprinde receptori și fibre aferente (i. senzitivă), fibre eferente (i. motorie sau secretorie) și, uneori, ganglioni nervoși (ex. i. pielii, i. stomacului etc.).