Dicționare ale limbii române

8 definiții pentru ineleganță

INELEGÁNȚĂ, ineleganțe, s. f. Lipsă de eleganță, de finețe, de tact în vorbire, în purtare; vorbă sau comportare lipsită de finețe, de tact; neeleganță. – Din fr. inélégance.
INELEGÁNȚĂ, ineleganțe, s. f. (Rar) Lipsă de eleganță, de finețe, de tact în vorbire, în purtare; vorbă sau comportare lipsită de finețe, de tact; neeleganță. – Din fr. inélégance.
inelegánță (i-ne- / in-e-) s. f., g.-d. art. inelegánței; (manifestări) pl. inelegánțe
inelegánță s. f. (sil. mf. in-), g.-d. art. inelegánței; (manifestări) pl. inelegánțe
Ineleganță ≠ eleganță
INELEGÁNȚĂ s.f. Lipsă de eleganță în vorbire, în purtare etc.; vorbă sau comportare lipsită de finețe, de tact. [Cf. fr. inélégance].
INELEGÁNȚĂ s. f. lipsă de eleganță în vorbire, în purtare; vorbă, comportare lipsită de finețe, de tact. (< fr. inélégance)
*inelegánță f., pl. e (lat. in-elegantia). Lipsă de eleganță, uricĭune.

ineleganță definitie

ineleganță dex

Intrare: ineleganță
ineleganță substantiv feminin
  • silabisire: in-