inel definitie

16 definiții pentru inel

INÉL, inele, s. n. 1. Cerc mic de metal (prețios, cu pietre scumpe) care se poartă ca podoabă pe deget. ◊ Inel de logodnă = verighetă. ◊ Expr. Tras (ca) prin(tr-un) inel = cu talia subțire; zvelt. ◊ Inelul lui Saturn = cerc luminos care înconjoară planeta Saturn. 2. Obiect în formă de cerc, având diverse întrebuințări practice; verigă, belciug. ♦ (La pl.) Aparat de gimnastică format din două cercuri atârnate fiecare de câte o frânghie la o anumită distanță de pământ și la care gimnastul execută exerciții ținându-se de ele; p. ext. probă sportivă care se execută la acest aparat. 3. Arteră de circulație, cu traseu circular sau poligonal, care înconjoară o localitate și leagă capetele șoselelor exterioare care conduc la această localitate. 4. (La pl.) Zone inelare concentrice care se observă într-o secțiune transversală făcută în tulpina sau rădăcina plantelor lemnoase și care indică vârsta acestora și creșterea lor în grosime. ♦ Striuri concentrice pe solzii, operculele și alte formațiuni osoase ale peștilor, care permit evaluarea vârstei acestora. 5. Fiecare dintre segmentele din care este alcătuit corpul unor viermi. – Lat. anellus.
INÉL, inele, s. n. 1. Cerc mic de metal (prețios, cu pietre scumpe) care se poartă ca podoabă pe deget. ◊ Inel de logodnă = verighetă. ◊ Expr. Tras (ca) prin(tr-un) inel = cu talia subțire; zvelt. ◊ Inelul lui Saturn = cerc luminos care înconjură planeta Saturn. 2. Obiect în formă de cerc, având diverse întrebuințări practice; verigă, belciug. ♦ (La pl.) Aparat de gimnastică format din două cercuri atârnate fiecare de câte o frânghie la o anumită distanță de pământ și la care gimnastul execută exerciții ținându-se de ele; p. ext. probă sportivă care se execută la acest aparat. 3. Arteră de circulație, cu traseu circular sau poligonal, care înconjură o localitate și leagă capetele șoselelor exterioare care conduc la această localitate. 4. (La pl.) Zone inelare concentrice care se observă într-o secțiune transversală făcută în tulpina sau rădăcina plantelor lemnoase și care indică vârsta acestora și creșterea lor în grosime. ♦ Striuri concentrice pe solzii, operculele și alte formații osoase ale peștilor, care permit evaluarea vârstei acestora. 5. Fiecare dintre segmentele din care este alcătuit corpul unor viermi. – Lat. anellus.
inél s. n., pl. inéle
inél s. n., pl. inéle
INÉL s. 1. v. verighetă. 2. v. belciug. 3. v. za. 4. (ANAT.) segment. (Un ~ al corpului albinei.) 5. v. buclă.
inél (inéle), s. n.1. Cerc mic de metal care se poartă ca podoabă pe deget. – 2. Cerc mic. – 3. Zuluf, cîrlionț. – Mr. nel, ninel, megl. ninel, istr. arel. Lat. anĕllus (Pușcariu 833; Candrea-Dens., 858; REW 452; DAR), cf. it. anello, prov., cat. anel, fr. anneau, sp. anillo, port. elo. Rezultatul lui e, care ar fi trebuit să se diftongheze și să treacă la ie, a fost explicat prin influența lui n anterior (Rosetti, Mélanges de linguistique, Bucarest 1947, p. 171), și, cu mai mari șanse de probabilitate, prin analogia cu formele atone (Lombard, Studia neophil., II, 59). – Der. ineluș, s. n. (inel; joc de copii); inelar, s. n. (degetul pe care se pune inelul), cu suf. agente -ar (după REW 451, din lat. anĕllārius).
INÉL ~e n. 1) Cerc mic de metal care se pune pe deget ca podoabă. ~ de aur. ~ de argint.~ de logodnă inel (de metal prețios) care se poartă pe degetul inelar ca simbol al legăturii dintre logodnici sau soți; verighetă. 2) Obiect în formă de cerc, confecționat dintr-un material dur, având diferite întrebuințări (pentru fixare, agățare, cuplare etc.). ~e pentru perdele. ~ pentru cheie.~e de gimnastică dispozitiv pentru gimnastică masculină, alcătuit din două cercuri de metal dur, suspendate de câte o frânghie. 3) Fiecare dintre cercurile unei tulpini sau rădăcini ale plantei lemnoase, după numărul cărora se poate constata vârsta acestuia. 4) Fiecare dintre segmentele circulare care formează corpul unor viermi. /<lat. anellus
inel n. 1. cerc de fier pentru legat: inel de lanț; 2. inel de metal ce se poartă în deget; tras printr’un inel, delicat, foarte subțire de talie. [Vechiu-rom. înel = lat. ANELLUS].
inél n., pl. e (lat. anĕllus, inel, dim. d. ânus, inel, cerc; it. anello, pv. cat. anel, fr. anneau, sp. anillo, pg. elo). Mic cerc de metal prețios care se poartă în deget ca ornament. Verigă, alca. Fig. Tras pin (saŭ pintr’un) inel, zvelt, supțire.
INEL s. 1. verighetă, (pop.) verigă, (prin Ban.) burmă. (E însurat și poartă ~.) 2. belciug, verigă. (~ de lacăt.) 3. ochi, verigă, za, (înv. și reg.) rătez. (~ de lanț.) 4. (ANAT.) segment. (Un ~ al corpului albinei.) 5. buclă, cîrlionț, creț, ondulație, ondulă, val, zuluf, (rar) sfredel, sfredelitură, (reg.) scîrlionț, zgîrlăunte, (Ban.) cocor, (prin Munt. și Mold.) scîr. (~ din părul cuiva.)
INEL DE PLAFON instalație compusă dintr-un cadru metalic sau de lemn de care este fixat un cablu pe scripeți de care este atașat un inel metalic cu diametrul de 0,8-1,20 m de care se prind suspantele și hamul unei parașute, putându-se exersa mișcări de așezare comodă în ham după deschiderea parașutei, manevrarea comenzilor pentru executarea virajelor cu parașuta, pilotarea parașutei cu ajutorul unghiurilor de fantă, deschiderea parașutei de rezervă, luarea poziției corecte pentru aterizare.
INEL (lat. annelus) 1. Cerc mic de metal (prețios, cu pietre scumpe) care se poartă ca podoabă pe deget. ◊ I. de logodnă = verighetă. ◊ Expr. Tras (ca) prin(tr-un) inel = subțire, zvelt. 2. Obiect în formă de cerc, cu diverse întrebuințări practice. ♦ (La pl.) Aparat de gimnastică constituit din două cercuri metalice atârnate fiecare de câte o frânghie, la o anumită distanță de pământ, și la care gimnastul execută, ținându-se cu mâinile de ele, exerciții impuse sau liber alese; p. ext. probă sportivă care se execută la acest aparat. 3. Inele anuale = zone inelare concentrice din tulpina sau rădăcina plantelor lemnoase ori striuri concentrice de pe solzii, operculele, otolitele și de pe alte formațiuni osoase ale peștilor, care permit evaluarea vârstei acestora; la plante indică și creșterea în grosime. 4. (MAT.) Mulțime de elemente pentru care sunt definite două legi de compunere, una numită adunare, iar cealaltă înmulțire, astfel încât mulțimea să formeze grup comutativ față de adunare, înmulțirea să fie asociativă, cu elemente neutru (unitate), și să fie distributivă față de adunare (ex. mulțimea numerelor întregi este un i.). ◊ I. comutativ (abelian) = i. pentru care a doua operație este comutativă. ◊ I. unitar (sau cu unitate) = (înv.) i. pentru care a doua operație are elementul unitate (neutru). ◊ I. fără divizori ai lui zero v. divizor. 5. (METEOR.) I. lui Bishop = fotometeor reprezentat printr-un inel format în jurul Soarelui sau al Lunii, de culoare albăstruie la partea interioară și brună-roșiatică la cea exterioară, format când atmosfera conține cantități importante de pulberi fine, mai ales de natură vulcanică. 6. (BIOL.) Inelele lui Balbiani = îngroșări caracteristice ale benzilor cromozomilor politeni care sintetizează intens ARN-ul.
a da gaură la inel expr. (d. homosexuali) a dezvirgina
a-i pune (cuiva) inelul pe deget expr. (d. homosexualii pasivi) a-și oferi serviciile unui partener de sex activ.
inél, inele s. n. anus.
INÉL, inéle, s. n. ~ 6. (Mat.) Mulțime de elemente închisă față de două operații binare, dintre care prima formează cu mulțimea dată un grup (3) comutativ, iar cea de-a doua este asociativă față de elementele mulțimii și distributivă în raport cu prima operație. [MW]

inel dex

Intrare: inel
inel substantiv neutru