INDUCTÍV, -Ă, inductivi, -e, adj. Care procedează prin inducție (1), care se bazează pe inducție. ◊ Metodă inductivă = metodă de cercetare care procedează prin ridicarea de la particular la general, prin urmărirea trecerii de la efect la cauză. – Din fr. inductif.

INDUCTÍV, -Ă, inductivi, -e, adj. Care procedează prin inducție (1), care se bazează pe inducție. ◊ Metodă inductivă = metodă de cercetare care procedează prin ridicarea de la particular la general, prin urmărirea trecerii de la efect la cauză. – Din fr. inductif.

inductív adj. m., pl. inductívi; f. inductívă, pl. inductíve

inductív adj. m., pl. inductívi; f. sg. inductívă, pl. inductíve

INDUCTÍV, -Ă adj. Făcut prin inducție (1), bazat pe inducție. [< fr. inductif, cf. lat. inductivus].

INDUCTÍV, -Ă adj. care procedează prin inducție (1), bazat pe inducție. (< fr. inductif, lat. inductivus)

INDUCTÍV ~ă (~i, ~e) Care este bazat pe inducție; format prin inducție. /<lat. inductivus, fr. inductif

inductiv a. care procede prin inducțiune: metodă inductivă.

*inductív, -ă adj. (lat. in-ductivus). Care procedează pin inducțiune: metodă inductivă. Adv. În mod inductiv, pin inducțiune.

INDUCTÍV, -Ă (< fr.) adj. 1. (LOG.) Care procedează prin inducție (1), care se bazează pe inducție. ◊ Metode inductive = metode care procedează de la particular la general, de la efect la cauză. ◊ Metode inductive de cercetare a cauzalității = metode folosite în știință în vederea stabilirii legăturilor cauzale obiective dintre fenomene, formulate inițial de Fr. Bacon și sistematizate de J.St. Mill: metoda concordanței, metoda diferenței, metoda variațiilor concomitente și metoda rămășițelor. 2. (FIZ.) care se referă la inducția electromagnetică ori se datorează acestui fenomen (ex. curent i.). ◊ Reactanță i. = mărime egală cu produsul dintre inductivitatea unui element de circuit electric și pulsația curentului alternativ.