INDUCTÁNȚĂ, inductanțe, s. f. (Fiz.) Mărime caracteristică unui circuit electric sau unei perechi de circuite electrice alăturate, egală cu raportul dintre fluxul magnetic care străbate suprafața mărginită de conturul unuia dintre circuite și intensitatea curentului electric care produce acest flux; inductivitate. – Din fr. inductance.

INDUCTÁNȚĂ, inductanțe, s. f. (Fiz.) Mărime caracteristică unui circuit electric sau unei perechi de circuite electrice alăturate, egală cu raportul dintre fluxul magnetic care străbate suprafața mărginită de conturul unuia dintre circuite și intensitatea curentului electric care produce acest flux; inductivitate. – Din fr. inductance.

inductánță s. f., g.-d. art. inductánței; pl. inductánțe

inductánță s. f., g.-d. art. inductánței; pl. inductánțe

INDUCTÁNȚĂ s. v. inductivitate.

INDUCTÁNȚĂ s.f. (Fiz.) Mărime egală cu raportul dintre fluxul magnetic stabilit printr-un circuit de curentul care trece prin el sau printr-un alt circuit și intensitatea curentului respectiv. [< fr. inductance].

INDUCTÁNȚĂ s. f. mărime egală cu raportul dintre fluxul magnetic care străbate un circuit și intensitatea curentului care îl produce; inductivitate. (< fr. inductance)

INDUCTANȚĂ s. (FIZ.) inductivitate. (~ unui circuit electric.)

INDUCTÁNȚĂ (< fr. {i}) s. f. (FIZ.) Mărime caracteristică unui circuit electric (i. proprie) sau unei perechi de circuite electrice alăturate (i. mutuală), egală cu raportul dintre fluxul magnetic care străbate suprafața mărginită de conturul unuia dintre circuite și intesitatea curentului electric care produce acest flux. Unitatea de măsură pentru i. este henry-ul (H).