INDÚCE, indúc, vb. III. Tranz. 1. A împinge, a îndemna pe cineva să facă un lucru. ◊ Expr. A induce în eroare = a înșela, a amăgi. ♦ (Log.) A face un raționament inductiv. 2. A produce un câmp electric prin inducție electromagnetică. [Part. indus] – Din lat. inducere (cu sensuri după fr. induire).

INDÚCERE, induceri, s. f. Acțiunea de a induce și rezultatul ei. – V. induce.

INDÚCE, indúc, vb. III. Tranz. 1. A împinge, a îndemna pe cineva să facă un lucru. ◊ Expr. A induce în eroare = a înșela, a amăgi. ♦ (Log.) A face un raționament inductiv. 2. A produce un câmp electric prin inducție electromagnetică. [Part. indus] – Din lat. inducere (cu sensuri după fr. induire).

INDÚCERE, induceri, s. f. Acțiunea de a induce și rezultatul ei. – V. induce.

INDÚCE, indúc, vb. III. Tranz. 1. (Numai în expr.) A induce în eroare = a face (pe cineva) să creadă sau să i se pară că ceva este altfel decît e în realitate; a înșela, a amăgi. Nu obosesc tot cîntînd laude nemeritate unor persoane din Principate și inducînd astfel în eroare opinia publică. BOLINTINEANU, O. 253. 2. A produce un cîmp electric prin inducție electromagnetică. – Forme gramaticale: part. indus.

INDÚCERE, induceri, s. f. Acțiunea de a induce.

indúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. indúc, 1 pl. indúcem, 2 pl. indúceți; imp. indú, neg. nu indúce; part. indús

indúcere s. f., g.-d. art. indúcerii; pl. indúceri

indúce vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. indúc; part. indús

indúcere s. f., g.-d. art. indúcerii; pl. indúceri

INDÚCE vb. III. tr. 1. (Log.) A face un raționament inductiv. ◊ A induce în eroare = a înșela, a amăgi. 2. A produce o inducție electromagnetică. [P.i. indúc, part. -dus. / < lat. inducere].

INDÚCERE s.f. Acțiunea de a induce și rezultatul ei. [< induce].

INDÚCE vb. tr. 1. a împinge, a îndemna pe cineva să facă ceva; a incita; a determina. ♦ a ~ în eroare = a înșela. 2. (log.) a face un raționament inductiv. 3. a produce o inducție electromagnetică. 4. a produce, a cauza, a provoca. (< lat. inducere)

A INDÚCE indúc tranz. 1) (în opoziție cu a deduce) A afla prin inducție. 2): ~ în eroare a face să ia un neadevăr drept adevăr; a amăgi; a înșela; a păcăli; a șmecheri. 3) (câmpuri electrice) A produce prin inducție electromagnetică. /<lat. inducere

induce v. 1. a împinge, a conduce: a induce în eroare; 2. a face o inducțiune, a trage o consecvență.

*indúc, -dús, a -dúce v. tr. (lat. in-dúcere. V. duc). Duc în, împing în: a induce pe cineva în eroare. Fac o inducțiune, conclud: de acolo induc că și el va cădea. V. deduc.