INDUCȚIÚNE s.f. v. inducție.

inducțiune f. 1. mod de a raționa când cineva se ridică dela efecte la cauze, dela particular la general; 2. consecvență, concluziune obținută în acest mod: superstițiunile populare suni rezultatul inducțiunii; 3. Fiz. acțiune particulară a curenților electrici.

*inducțiúne f. (lat. in-dúctio, -ónis). Acțiunea de a alipi o propozițiune la alta considerînd-o pe a doŭa ca o consecŭență a primeĭ, acțiunea de a raționa de la efect la cauză, de la particular la general: inducțiunea joacă mare rol în științele experimentale. Consecŭență (concluziune) scoasă așa: superstițiunile populare-s rezultatu inducțiuniĭ. Fiz. O acțiune particulară a curenților electricĭ. V. deducțiune.