INDUBITÁBIL, -Ă, indubitabili, -e, adj. Neîndoios, cert, sigur. – Din fr. indubitable, lat. indubitabilis.

INDUBITÁBIL, -Ă, indubitabili, -e, adj. (Livr.) Neîndoios, cert, sigur. – Din fr. indubitable, lat. indubitabilis.

INDUBITÁBIL, -Ă, indubitabili, -e, adj. (Franțuzism rar) Neîndoios.

indubitábil adj. m., pl. indubitábili; f. indubitábilă, pl. indubitábile

indubitábil adj. m., pl. indubitábili; f. sg. indubitábilă, pl. indubitábile

INDUBITÁBIL adj. v. categoric, cert, evident, incontestabil, indiscutabil, necontestabil, necontestat, nediscutabil, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, sigur, vădit.

INDUBITÁBIL, -Ă adj. (Liv.) Neîndoios, cert, sigur. [Cf. fr. indubitable, lat. indubitabilis].

INDUBITÁBIL, -Ă adj. fără dubiu, neîndoios, cert, sigur. (< fr. indubitable, lat. indubitabilis)

INDUBITÁBIL ~ă (~i, ~e) Care nu poate fi pus la îndoială; de netăgăduit; cert; sigur; incontestabil; neîndoielnic. /<fr. indubitable, lat. indubitabilis

*indubitábil, -ă adj. (lat. in-dubitabilis). Neîndoĭos, care nu e dubitabil: victorie indubitabilă. Adv. În mod indubitabil.

indubitabil adj. v. CATEGORIC. CERT. EVIDENT. INCONTESTABIL. INDISCUTABIL. NECONTESTABIL. NECONTESTAT. NEDISCUTABIL. NEÎNDOIELNIC. NEÎNDOIOS. NETĂGĂDUIT. SIGUR. VĂDIT.