INDIVIDUALIZÁ, individualizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență trăsăturile specifice ale unei persoane, ale unui fapt, ale unei situații etc. ♦ A considera pe cineva sau ceva în mod individual, a-i da un caracter propriu, făcându-l să se deosebească de ceilalți. ♦ A determina un lucru prin caracterele sale individuale. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiser.

INDIVIDUALIZÁRE, individualizări, s. f. Acțiunea de a individualiza și rezultatul ei. ♦ Adaptarea și aplicarea unei concepții, a unei legi etc. la cazuri particulare. ♦ Întruchipare a ideii artistice în imagini concrete, individuale; întruchipare a unei tendințe, a unei relații (sociale) etc. în figuri individuale tipice. [Pr.: -du-a-] – V. individualiza.

INDIVIDUALIZÁ, individualizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență trăsăturile specifice ale unei persoane, ale unui fapt, ale unei situații etc. ♦ A considera pe cineva sau ceva în mod individual, a-i da un caracter propriu, făcându-l să se deosebească de ceilalți. ♦ A determina un lucru prin caracterele sale individuale. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiser.

INDIVIDUALIZÁRE, individualizări, s. f. Acțiunea de a individualiza și rezultatul ei. ♦ Adaptarea și aplicarea unei concepții, a unei legi etc. la cazuri particulare. ♦ Întruchipare a ideii artistice în imagini concrete, individuale; întruchipare a unei tendințe, a unei relații (sociale) etc. în figuri individuale tipice. [Pr.: -du-a-] – V. individualiza.

INDIVIDUALIZÁ, individualizez, vb. I. Tranz. (Mai ales în legătură cu creația artistică) A scoate în evidență individualitatea sau particularitatea unui personaj, p. ext. a unui fapt, a unei situații etc., a reliefa ceea ce este caracteristic, specific, particular unui personaj etc. Cațavencu nu-i schematic, tocmai pentru că e perfect individualizat. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 341, 3/3. Rebreanu știe să individualizeze puternic situațiile și personajele. V. ROM. noiembrie 1953, 286. – Pronunțat: -du-a-.

INDIVIDUALIZÁRE, individualizări, s. f. Acțiunea de a individualiza și rezultatul ei. 1. (Mai ales în legătură cu creația artistică) Conturare, precizare a caracterului, a naturii unei ființe sau a unui lucru prin reliefarea particularităților proprii. Forța și profunzimea generalizării în opera de artă nu numai că nu contrazice individualizarea, ci dimpotrivă. V. ROM. decembrie 1950, 187. 2. Adaptarea și aplicarea unei concepții, a unui punct de vedere etc. la cazuri izolate și particulare. Individualizarea pedepsei în justiție se face ținînd seama, de circumstanțele speciale in care a fost făptuit delictul. – Pronunțat: -du-a-.

individualizá (a ~) (-du-a-) vb., ind. prez. 3 individualizeáză

individualizáre (-du-a-) s. f., g.-d. art. individualizắrii; pl. individualizắri

individualizá vb. (sil. -du-a-), ind. prez. 1 sg. individualizéz, 3 sg. și pl. individualizeáză

individualizáre s. f. (sil. -du-a-), g.-d. art. individualizării; pl. individualizări

INDIVIDUALIZÁ vb. 1. v. caracteriza. 2. a tipiza. (A ~ un personaj literar.) 3. a (se) particulariza, (rar) a (se) personaliza. (Se ~ dintre alte elemente.) 4. a (se) izola, a (se) singulariza. (A ~ însușirile unui fenomen.)

INDIVIDUALIZÁRE s. 1. v. caracterizare. 2. tipizare. (~ eroilor.) 3. particularizare, (rar) personalizare. (~ unor trăsături.) 4. izolare, singularizare. (~ unor însușiri din ansamblu.)

INDIVIDUALIZÁ vb. I. tr. A scoate în evidență un individ, un fapt etc., punând în lumină particularitățile lui specifice. [Pron. -du-a-. / < fr. individualiser].

INDIVIDUALIZÁRE s.f. Acțiunea de individualiza și rezultatul ei. ♦ Adaptarea și aplicarea unei concepții, a unei legi etc. la cazuri particulare. ♦ (Arte) Întruchipare a ideii artistice în imagini senzorial-concrete, individuale; întruchipare a unei tendințe, esențe, relații generale în figuri individuale tipice. [Pron. -du-a-. / < individualiza].

INDIVIDUALIZÁ vb. tr. a scoate în evidență un individ, un fapt, punând în lumină particularitățile lui specifice. (< fr. individualiser)

INDIVIDUALIZÁRE s. f. 1. acțiunea de a individualiza. 2. adaptarea și aplicarea unei concepții, a unei legi etc. la cazuri particulare. 3. (arte) întruchipare a ideii artistice în imagini senzorial-concrete, individuale; întruchipare a unei tendințe, esențe, relații generale în figuri individuale tipice. (< individualiza)

A INDIVIDUALIZÁ ~éz tranz. 1) A determina prin caracterele sale individuale; a particulariza; a singulariza. 2) A prezenta prin ceea ce este individual, personal; a personaliza. /<fr. individualiser

INDIVIDUALIZÁRE ~ări f. 1) v. A INDIVIDUALIZA. 2) Aplicare a unor concepții, legi etc. la cazuri particulare. /v. a individualiza etc.

individualizà v. a considera ceva individual, izolat.

*individualizațiúne f. (fr. -alisation). Acțiunea de a individualiza. – Și -áție, dar ob. -áre.

*individualizéz v. tr. (fr. -alizer). Consider, prezent ceva individual, izolat. V. refl. Mă izolez de colectivitate, ajung însemnat (pin merite, inteligență): această invențiune l-a individualizat. V. generalizez.

INDIVIDUALIZA vb. 1. a caracteriza. (Își ~ sugestiv personajele.) 2. a tipiza. (A ~ un personaj literar.) 3. a (se) particulariza, (rar) a (se) personaliza. (Se ~ dintre alte elemente.) 4. a (se) izola, a (se) singulariza. (A ~ însușirile unui fenomen.)

INDIVIDUALIZARE s. 1. caracterizare. (~ a unui personaj.) 2. tipizare. (~ eroilor.) 3. particularizare, (rar) personalizare. (~ unor trăsături.) 4. izolare, singularizare. (~ din ansamblu.)