individual definitie

15 definiții pentru individual

INDIVIDUÁL, -Ă, individuali, -e, adj. 1. Care este propriu unui individ; personal, specific. ♦ Care privește sau aparține unui singur exemplar dintr-o categorie de lucruri sau de ființe. 2. Care este executat de individ. Muncă individuală. ♦ (Adverbial) În mod izolat, fiecare în parte, fiecare pentru sine. [Pr.: -du-al] – Din fr. individuel.
INDIVIDUÁL, -Ă, individuali, -e, adj. 1. Care este propriu unui individ; personal, specific. ♦ Care privește sau aparține unui singur exemplar dintr-o categorie de lucruri sau de ființe. 2. Care este executat de individ. Muncă individuală. ♦ (Adverbial) În mod izolat, fiecare în parte, fiecare pentru sine. [Pr.: -du-al] – Din fr. individuel.
INDIVIDUÁL, -Ă, individuali, -e, adj. 1. Care aparține unei singure persoane, al unui individ; personal. Gospodăria individuală, fărîmițată, după cum spune Lenin, «condamnă oamenii la întuneric, la mizerie, la răzlețire». GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 207. ♦ Care privește o singură persoană, care privește pe fiecare individ în parte. ◊ (Adverbial) Primirea în partid a celor mai buni oameni ai muncii se poate asigura numai dacă organizațiile de bază desfășoară o intensă muncă politică, numai dacă ele se ocupă individual de muncitorii fruntași și îi ajută să crească politicește. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 5, 107. ◊ (Substantivat) Caracterul este unitatea dintre individual și tipic. V. ROM. mai 1953, 196. 2. Care este executat de individ (și nu de colectivitate). Muncă individuală. Întreceri individuale și de grupă. ◊ Studiu individual = studiu întreprins în mod izolat (nu în grup). Caiet de studiu individual. – Pronunțat: -du-al.
individuál (-du-al) adj. m., pl. individuáli; f. individuálă, pl. individuále
individuál adj. m. (sil. -du-al), pl. individuáli; f. sg. individuálă, pl. individuále
INDIVIDUÁL adj. 1. v. personal. 2. v. particular. 3. particular, personal, privat, propriu. (Probleme ~; proprietate ~.) 4. singular. (O atitudine ~.) 5. v. aparte.
Individual ≠ general
INDIVIDUÁL, -Ă adj. 1. Personal, al unei singure persoane. 2. Făcut de un singur individ. 3. Care se referă la individ sau care privește o singură persoană. // s.n. (Fil.) Singular. [Pron. -du-al. / cf. fr. individuel].
INDIVIDUÁL, -Ă I. adj. 1. personal, propriu unui individ. 2. care se referă la un singur individ sau la un singur obiect. II. s. n. 1. concept estetico-literar desemnând exemplarul izolat, cazul particular. 2. (fil.) singular. ◊ (adv.) în mod izolat. (< fr. individuel)
INDIVIDUÁL1 adv. În mod particular; în parte. [Sil. -du-al] /<lat. individualis, fr. individuel
INDIVIDUÁL2 ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de individ; propriu individului. 2) Care aparține unui singur individ; al unui singur individ; particular. 3) Care este realizat de un singur individ. 4) Care este caracteristic numai pentru cineva sau ceva. [Sil. -du-al] /<lat. individualis, fr. individuel
individual a. 1. care e propriu individului: calitate individuală; 2. care privește o singură persoană: reclamațiune individuală.
*individuál, -ă adj. (după fr. individuel). Al individuluĭ: calitate individuală, reclamațiune individuală. Adv. În mod individual, luînd cîte unu: ajutoarele li s’aŭ împărțit individual. V. colectiv.
INDIVIDUAL adj. 1. particular, personal, propriu, (înv.) obrăzalnic, particularistic, particularnic, partnic, personalicesc, personalnic. (Însușiri ~.) 2. particular, personal, propriu, (rar) subiectiv. (O viziune, o creație ~.) 3. particular, personal, propriu, (livr.) privat. (Probleme ~; proprietate ~.) 4. singular. (O atitudine ~.) 5. aparte, deosebit, neobișnuit, singular, special, (livr.) insolit. (Un caz ~.)
INDIVIDUÁL, -Ă adj. (cf. fr. individuel): în sintagma substantiv individual (v.).

individual dex

Intrare: individual
individual adjectiv
  • silabisire: -du-al