indium definitie

15 definiții pentru indium

ÍNDIU s. n. Element chimic, metal maleabil, alb-argintiu, care se găsește în cantități mici în blendă și care este folosit la acoperirea suprafețelor metalice, în unele aliaje etc. [Var.: índium s. n.] – Din fr. indium.
ÍNDIUM s. n. v. indiu.
ÍNDIU s. n. Element chimic, metal maleabil, alb-argintiu, care se găsește în cantități mici în blendă și care este folosit la acoperirea suprafețelor metalice, în unele aliaje etc. [Var.: índium s. n.] – Din fr. indium.
ÍNDIUM s. n. v. indiu.
ÍNDIU s. n. (Și în formă indium) Metal maleabil care se găsește în cantități mici în blendă. Întrebuințarea indiumului ne va dispensa aproape în întregime de folosirea cositorului. BARANGA, I. 168. – Pronunțat: -diu. – Variantă: índium s. n.
ÍNDIUM s. n. v. indiu.
índiu [diu pron. diu] s. n., art. índiul; simb. In
índiu s. n. [-diu pron. -diu], art. índiul; simb. In[1]
ÍNDIU s.n. Metal alb-argintiu, maleabil, care se găsește în blendă. [Pron. -diu, var. indium s.n. / < fr. indium].
ÍNDIUM s.n. v. indiu.
ÍNDIU s. n. metal alb-argintiu, moale, maleabil, asemănător cu aluminiul, care se găsește în blendă. (< fr. indium)
ÍNDIU n. Metal alb-cenușiu, maleabil, ductil, având diverse întrebuințări în industrie. /<fr. indium[1]
*índiŭ n. Chim. Un metal alb trivalent cu o greutate atomică de 113,4 și care se scoate din blendele de la Freiberg (Saxonia).
In, simbol chimic pentru indiu.
ÍNDIU (< fr. {i}; {s} lat. indium) s. n. Element chimic (In; nr. at. 49, m. at. 114,82, p. t. 156,4°C, p. f. 2.109°C), metal alb-cenușiu, moale; se găsește în natură, în cantități mici, în blendă. A fost descoperit de F. Reich și H. Th. Richter (1863). Intră în compoziția unor aliaje ușor fuzibile, de lipit, aliaje dentare, a semiconductoarelor.

indium dex

Intrare: indiu
In simbol
indiu substantiv neutru (numai) singular
  • pronunție: -dĭu
indium substantiv neutru (numai) singular