indispus definitie

2 intrări

28 definiții pentru indispus

INDISPÚNE, indispún, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) strica buna dispoziție; a (se) supăra, a (se) mâhni (în mod trecător), a (se) întrista. [Perf. s. indispusei, part. indispus] – Din fr. indisposer (după pune).
INDISPÚS, -Ă, indispuși, -se, adj. Care nu este bine dispus, care este supărat, mâhnit. ♦ Care nu se simte bine, care este ușor bolnav. ♦ (Fam.; despre femei) Care este în perioada de menstruație. – V. indispune. Cf. fr. indisposé.
INDISPÚNE, indispún, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) strica buna dispoziție; a (se) supăra, a (se) mâhni (în mod trecător), a (se) întrista. [Perf. s. indispusei, part. indispus] – Din fr. indisposer (după pune).
INDISPÚS, -Ă, indispuși, -se, adj. Care nu este bine dispus, care este supărat, mâhnit. ♦ Care nu se simte bine, care este ușor bolnav. ♦ (Fam.; despre femei) Care este în perioada de menstruație. – V. indispune. Cf. fr. indisposé.
INDISPÚNE, indispún, vb. III. Tranz. A strica buna dispoziție a cuiva, a produce cuiva o supărare ușoară; a supăra, a mîhni. Adaosurile colonelului, prin brutalitatea lor cazonă, mai mult l-au indispus decît l-au impresionat. REBREANU, R. II 225. – Forme gramaticale: perf. s. indispusei, part. indispus. – Prez. conj. pers. 3 și: indispuie.
INDISPÚS, -Ă, indispuși, -se, adj. Care este prost dispus, ușor supărat sau mîhnit. Revenii acasă indispus. GALACTION, O. I 230. Era indispus, mai tras la față și mai palid ca altă dată. VLAHUȚĂ, O. A. I 99. ♦ Care are o tulburare ușoară și trecătoare a sănătății, ușor bolnav. Eram ș-așa indispus de neodihnă. CARAGIALE, O. II 12.
indispúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. indispún, 2 sg. indispúi, 1 pl. indispúnem; conj. prez. 3 să indispúnă; ger. indispunấnd; part. indispús
indispús adj. m., pl. indispúși; f. indispúsă, pl. indispúse
indispúne vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. indispún; conj. prez. 3 sg. și pl. indispúnă; ger. indispunând
indispús adj. m., pl. indispúși; f. sg. indispúsă, pl. indispúse
INDISPÚNE vb. 1. v. mâhni. 2. v. enerva.
INDISPÚS adj. 1. v. supărat. 2. v. mahmur. 3. (MED.) (înv.) zaif. (E ușor ~ de la o gripă.)
A (se) indispune ≠ a (se) învoioșa
A indispune ≠ a bucura
A se indispune ≠ a se amuza, a se dispune, a se înveseli
Indispus ≠ bucuros, vesel, voios
INDISPÚNE vb. III. tr., refl. A(-și) strica voia bună; a (se) supăra. [P.i. indispún, perf.s. -pusei, conj. 3 -pună, part. -pus. / cf. fr. indisposer, după pune].
INDISPÚS, -Ă adj. Prost dispus. ♦ Ușor bolnav. [< indispune, cf. fr. indisposé].
INDISPÚNE vb. tr., refl. a(-și) strica voia bună; a (se) supăra. (după fr. indisposer)
INDISPÚS, -Ă adj. prost dispus, supărat. ◊ ușor bolnav. ◊ (despre femei) care este în perioada de menstruație. (< indispune)
A INDISPÚNE indispún tranz. A face să se indispună. /<fr. indisposer
A SE INDISPÚNE mă indispún intranz. A ajunge într-o stare de indispoziție; a pierde buna dispoziție. /<fr. indisposer
INDISPÚS ~să (~și, ~se) 1) Care este prost dispus; fără dispoziție. 2) Care este afectat de o indispoziție; ușor bolnav. /v. a (se) indispune
indispune v. 1. a se îmbolnăvi ușor; 2. fig. a preveni în contra cuiva.
*indispún, -pús, a -púne v. tr. (d. dispun, după fr. indisposer). Turbur puțin sănătatea: căldura-ĭ indispune pe ceĭ sîngeroșĭ. Fig. Previn pe cineva contra cuĭva, supăr: tu l-aĭ indispus contra mea, observațiunea mea l-a indispus.
*indispús, -ă adj. Cam bolnav. Fig. Supărat.
INDISPUNE vb. 1. a (se) amărî, a (se) îndurera, a (se) întrista, a (se) mîhni, a (se) necăji, a (se) supăra, (înv. și pop.) a (se) obidi. (înv. și reg.) a (se) scîrbi, (înv.) a (se) oțărî, a (se) rîvni, (fig.) a (se) cătrăni. (L-ai ~ pe tata.) 2. a agasa, a enerva, a irita, a necăji, a plictisi, a sîcîi, a supăra, (livr.) a tracasa, (pop.) a ciudi, a zădărî, (reg.) a zăhătui, (Mold.) a chihăi, (Ban.) a zăgălui, (Mold. și Bucov.) a zăhăi, (înv.) a scîrbi, (pop. fig.) a ardeia, (reg. fig.) a scociorî. (Îl ~ cu insistențele.)
INDISPUS adj. 1. abătut, amărît, deprimat, descurajat, îndurerat, întristat, mîhnit, necăjit, supărat, trist, (pop.) obidit, (înv. și reg.) scîrbit, supărăcios, (înv.) dosădit, ponosit, pricăjit, (fig.) cătrănit, pleoștit, plouat. (Om ~; era tare ~.) 2. mahmur, (înv.) tiriachiu. (Om ~ după chef.) 3. (MED.) (înv.) zaif. (E ușor ~ de la o gripă.)

indispus dex

Intrare: indispune
indispune verb grupa a III-a conjugarea a X-a
Intrare: indispus
indispus adjectiv