Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

20 defini╚Ťii pentru indispunere

INDISP├ÜNE, indisp├║n, vb. III. Tranz. ╚Öi refl. A(-╚Öi) strica buna dispozi╚Ťie; a (se) sup─âra, a (se) m├óhni (├«n mod trec─âtor), a (se) ├«ntrista. [Perf. s. indispusei, part. indispus] ÔÇô Din fr. indisposer (dup─â pune).
INDISP├ÜNERE, indispuneri, s. f. Faptul de a (se) indispune. ÔÇô V. indispune.
INDISP├ÜNE, indisp├║n, vb. III. Tranz. ╚Öi refl. A(-╚Öi) strica buna dispozi╚Ťie; a (se) sup─âra, a (se) m├óhni (├«n mod trec─âtor), a (se) ├«ntrista. [Perf. s. indispusei, part. indispus] ÔÇô Din fr. indisposer (dup─â pune).
INDISP├ÜNERE, indispuneri, s. f. Faptul de a (se) indispune. ÔÇô V. indispune.
INDISP├ÜNE, indisp├║n, vb. III. Tranz. A strica buna dispozi╚Ťie a cuiva, a produce cuiva o sup─ârare u╚Öoar─â; a sup─âra, a m├«hni. Adaosurile colonelului, prin brutalitatea lor cazon─â, mai mult l-au indispus dec├«t l-au impresionat. REBREANU, R. II 225. ÔÇô Forme gramaticale: perf. s. indispusei, part. indispus. ÔÇô Prez. conj. pers. 3 ╚Öi: indispuie.
indisp├║ne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ╚Öi 3 pl. indisp├║n, 2 sg. indisp├║i, 1 pl. indisp├║nem; conj. prez. 3 s─â indisp├║n─â; ger. indispunß║ąnd; part. indisp├║s
indispúne vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. indispún; conj. prez. 3 sg. și pl. indispúnă; ger. indispunând
indisp├║nere s. f., pl. indisp├║neri
INDISPÚNE vb. 1. v. mâhni. 2. v. enerva.
A (se) indispune Ôëá a (se) ├«nvoio╚Öa
A indispune Ôëá a bucura
A se indispune Ôëá a se amuza, a se dispune, a se ├«nveseli
INDISPÚNE vb. III. tr., refl. A(-și) strica voia bună; a (se) supăra. [P.i. indispún, perf.s. -pusei, conj. 3 -pună, part. -pus. / cf. fr. indisposer, după pune].
INDISP├ÜNERE s.f. Ac╚Ťiunea, faptul de a (se) indispune; indispozi╚Ťie. [< indispune].
INDISPÚNE vb. tr., refl. a(-și) strica voia bună; a (se) supăra. (după fr. indisposer)
A INDISPÚNE indispún tranz. A face să se indispună. /<fr. indisposer
A SE INDISP├ÜNE m─â indisp├║n intranz. A ajunge ├«ntr-o stare de indispozi╚Ťie; a pierde buna dispozi╚Ťie. /<fr. indisposer
indispune v. 1. a se îmbolnăvi ușor; 2. fig. a preveni în contra cuiva.
*indisp├║n, -p├║s, a -p├║ne v. tr. (d. dispun, dup─â fr. indisposer). Turbur pu╚Ťin s─ân─âtatea: c─âldura-─ş indispune pe ce─ş s├«ngero╚Ö─ş. Fig. Previn pe cineva contra cu─şva, sup─âr: tu l-a─ş indispus contra mea, observa╚Ťiunea mea l-a indispus.
INDISPUNE vb. 1. a (se) am─âr├«, a (se) ├«ndurera, a (se) ├«ntrista, a (se) m├«hni, a (se) nec─âji, a (se) sup─âra, (├«nv. ╚Öi pop.) a (se) obidi. (├«nv. ╚Öi reg.) a (se) sc├«rbi, (├«nv.) a (se) o╚Ť─âr├«, a (se) r├«vni, (fig.) a (se) c─âtr─âni. (L-ai ~ pe tata.) 2. a agasa, a enerva, a irita, a nec─âji, a plictisi, a s├«c├«i, a sup─âra, (livr.) a tracasa, (pop.) a ciudi, a z─âd─âr├«, (reg.) a z─âh─âtui, (Mold.) a chih─âi, (Ban.) a z─âg─âlui, (Mold. ╚Öi Bucov.) a z─âh─âi, (├«nv.) a sc├«rbi, (pop. fig.) a ardeia, (reg. fig.) a scocior├«. (├Äl ~ cu insisten╚Ťele.)

Indispunere dex online | sinonim

Indispunere definitie

Intrare: indispune
indispune verb grupa a III-a conjugarea a X-a
Intrare: indispunere
indispunere substantiv feminin