Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

25 defini╚Ťii pentru indignare

INDIGN├ü, indignez, vb. I. Refl. ╚Öi tranz. A fi cuprins sau a st├órni indignare; a (se) nec─âji, a (se) sup─âra. ÔÇô Din fr. indigner, lat. indignari.
INDIGN├üRE, indign─âri, s. f. 1. Faptul de a (se) indigna. 2. Revolt─â sufleteasc─â amestecat─â cu am─âr─âciune, m├ónie ╚Öi dispre╚Ť, provocat─â de o fapt─â nedemn─â, nedreapt─â sau ru╚Öinoas─â; indigna╚Ťiune. ÔÇô V. indigna.
INDIGN├ü, indignez, vb. I. Refl. ╚Öi tranz. A fi cuprins sau a st├órni indignare; a (se) nec─âji, a (se) sup─âra. ÔÇô Din fr. indigner, lat. indignari.
INDIGN├üRE, indign─âri, s. f. 1. Faptul de a (se) indigna. 2. Revolt─â sufleteasc─â amestecat─â cu am─âr─âciune, m├ónie ╚Öi dispre╚Ť, provocat─â de o fapt─â nedemn─â, nedreapt─â sau ru╚Öinoas─â; indigna╚Ťiune. ÔÇô V. indigna.
INDIGN├ü, indignez, vb. I. 1. Tranz. (Rar la pers. 1 ╚Öi 2) A provoca indignarea cuiva. 2. Refl. A fi cuprins de indignare. Se indigna ├«n fa╚Ťa unei nedrept─â╚Ťi.
INDIGN├üRE, indign─âri, s. f. Revolt─â sufleteasc─â, m├«nie amestecat─â cu am─âr─âciune ╚Öi dispre╚Ť, provocat─â de o fapt─â nedemn─â sau injust─â. Buzele sub╚Ťiri numai tremurau de indignare. C. PETRESCU, C. V. 95. ├Äncetul cu ├«ncetul satul fu cuprins de indignare ╚Öi de m├«nie. REBREANU, R. II 230. Bucuriile ╚Öi indign─ârile ei erau exact acelea╚Öi ├«n fiecare sear─â. IBR─éILEANU, A. 19.
indigná (a ~) vb., ind. prez. 3 indigneáză
indignáre s. f., g.-d. art. indignắrii; pl. indignắri
indign├í vb., ind. prez. 1 sg. indign├ęz, 3 sg. ╚Öi pl. indigne├íz─â
indignáre s. f., g.-d. art. indignării; pl. indignări
INDIGNÁ vb. a (se) revolta, a (se) scandaliza, (înv.) a (se) scandalisi, a (se) scăndăli. (Vestea l-a ~.)
INDIGN├üRE s. revoltare, revolt─â, scandalizare, (rar) indigna╚Ťiune, (pop.) o╚Ť─âreal─â, o╚Ť─âr├óre. (Stare de ~.)
INDIGNÁ vb. I. tr., refl. A stârni sau a fi cuprins de indignare. [< fr. indigner, it. indignare, lat. indignari].
INDIGN├üRE s.f. Faptul de a (se) indigna; sentiment de m├ónie ╚Öi dispre╚Ť provocat de o insult─â, de o nedreptate, de o ac╚Ťiune nedemn─â; revolt─â sufleteasc─â. [< indigna].
INDIGNÁ vb. tr., refl. a stârni, a fi cuprins de indignare. (< fr. indigner, lat. indignari)
INDIGN├üRE s. f. faptul de a (se) indigna; revolt─â sufleteasc─â amestecat─â cu am─âr─âciune, m├ónie ╚Öi dispre╚Ť, provocat─â de o insult─â, de o nedreptate sau o ac╚Ťiune nedemn─â. (< indigna)
A INDIGN├ü ~├ęz tranz. A face s─â se indigneze. /<fr. s├şndigner, lat. indignari
A SE INDIGN├ü m─â ~├ęz intranz. A manifesta indignare; a fi cuprins de revolt─â; a se revolta. /<fr. s├şndigner, lat. indignari
INDIGN├üRE ~─âri f. Sentiment de m├ónie provocat de o ac╚Ťiune nedemn─â, o nedreptate, o insult─â etc. /v. a (se) indigna
indign├á v. 1. a excita indigna╚Ťiune: purtarea-i mÔÇÖa indignat; 2. a sim╚Ťi indigna╚Ťiune, a se m├ónia foarte.
*indigna╚Ťi├║ne f. (lat. in-dign├ítio, -├│nis). Sentiment de m├ónie ╚Öi dispre╚Ť provocat de o fapt─â ur├«t─â: a-╚Ť─ş exprima indignarea de purtarea cu─şva. ÔÇô ╚śi -├í╚Ťie, dar ob. -├íre.
*indign├ęz v. tr. (lat. in-dignari, fr. indigner). Provoc indigna╚Ťiunea: vorbele lu─ş a┼ş indignat lumea. V. refl. Simt indigna╚Ťiune: mÔÇÖam indignat de purtarea lu─ş.
INDIGNA vb. a (se) revolta, a (se) scandaliza, (înv.) a (se) scandalisi, a (se) scăndăli. (Vestea l-a ~.)
INDIGNARE s. revoltare, revolt─â, scandalizare, (rar) indigna╚Ťiune, (pop.) o╚Ť─âreal─â, o╚Ť─âr├«re. (Stare de ~.)
FACIT INDIGNATIO VERSUS (lat.) indignarea f─âure╚Öte versuri ÔÇô Iuvenal, ÔÇ×SatiraeÔÇŁ, I, 79. Nemul╚Ťumirea, sentimentul de revolt─â stimuleaz─â talentul poetului.

Indignare dex online | sinonim

Indignare definitie

Intrare: indigna
indigna verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: indignare
indignare substantiv feminin