indignare definitie

2 intrări

25 definiții pentru indignare

INDIGNÁ, indignez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a stârni indignare; a (se) necăji, a (se) supăra. – Din fr. indigner, lat. indignari.
INDIGNÁRE, indignări, s. f. 1. Faptul de a (se) indigna. 2. Revoltă sufletească amestecată cu amărăciune, mânie și dispreț, provocată de o faptă nedemnă, nedreaptă sau rușinoasă; indignațiune. – V. indigna.
INDIGNÁ, indignez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a stârni indignare; a (se) necăji, a (se) supăra. – Din fr. indigner, lat. indignari.
INDIGNÁRE, indignări, s. f. 1. Faptul de a (se) indigna. 2. Revoltă sufletească amestecată cu amărăciune, mânie și dispreț, provocată de o faptă nedemnă, nedreaptă sau rușinoasă; indignațiune. – V. indigna.
INDIGNÁ, indignez, vb. I. 1. Tranz. (Rar la pers. 1 și 2) A provoca indignarea cuiva. 2. Refl. A fi cuprins de indignare. Se indigna în fața unei nedreptăți.
INDIGNÁRE, indignări, s. f. Revoltă sufletească, mînie amestecată cu amărăciune și dispreț, provocată de o faptă nedemnă sau injustă. Buzele subțiri numai tremurau de indignare. C. PETRESCU, C. V. 95. Încetul cu încetul satul fu cuprins de indignare și de mînie. REBREANU, R. II 230. Bucuriile și indignările ei erau exact aceleași în fiecare seară. IBRĂILEANU, A. 19.
indigná (a ~) vb., ind. prez. 3 indigneáză
indignáre s. f., g.-d. art. indignắrii; pl. indignắri
indigná vb., ind. prez. 1 sg. indignéz, 3 sg. și pl. indigneáză
indignáre s. f., g.-d. art. indignării; pl. indignări
INDIGNÁ vb. a (se) revolta, a (se) scandaliza, (înv.) a (se) scandalisi, a (se) scăndăli. (Vestea l-a ~.)
INDIGNÁRE s. revoltare, revoltă, scandalizare, (rar) indignațiune, (pop.) oțăreală, oțărâre. (Stare de ~.)
INDIGNÁ vb. I. tr., refl. A stârni sau a fi cuprins de indignare. [< fr. indigner, it. indignare, lat. indignari].
INDIGNÁRE s.f. Faptul de a (se) indigna; sentiment de mânie și dispreț provocat de o insultă, de o nedreptate, de o acțiune nedemnă; revoltă sufletească. [< indigna].
INDIGNÁ vb. tr., refl. a stârni, a fi cuprins de indignare. (< fr. indigner, lat. indignari)
INDIGNÁRE s. f. faptul de a (se) indigna; revoltă sufletească amestecată cu amărăciune, mânie și dispreț, provocată de o insultă, de o nedreptate sau o acțiune nedemnă. (< indigna)
A INDIGNÁ ~éz tranz. A face să se indigneze. /<fr. síndigner, lat. indignari
A SE INDIGNÁ mă ~éz intranz. A manifesta indignare; a fi cuprins de revoltă; a se revolta. /<fr. síndigner, lat. indignari
INDIGNÁRE ~ări f. Sentiment de mânie provocat de o acțiune nedemnă, o nedreptate, o insultă etc. /v. a (se) indigna
indignà v. 1. a excita indignațiune: purtarea-i m’a indignat; 2. a simți indignațiune, a se mânia foarte.
*indignațiúne f. (lat. in-dignátio, -ónis). Sentiment de mânie și dispreț provocat de o faptă urîtă: a-țĭ exprima indignarea de purtarea cuĭva. – Și -áție, dar ob. -áre.
*indignéz v. tr. (lat. in-dignari, fr. indigner). Provoc indignațiunea: vorbele luĭ aŭ indignat lumea. V. refl. Simt indignațiune: m’am indignat de purtarea luĭ.
INDIGNA vb. a (se) revolta, a (se) scandaliza, (înv.) a (se) scandalisi, a (se) scăndăli. (Vestea l-a ~.)
INDIGNARE s. revoltare, revoltă, scandalizare, (rar) indignațiune, (pop.) oțăreală, oțărîre. (Stare de ~.)
FACIT INDIGNATIO VERSUS (lat.) indignarea făurește versuri – Iuvenal, „Satirae”, I, 79. Nemulțumirea, sentimentul de revoltă stimulează talentul poetului.

indignare dex

Intrare: indigna
indigna verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: indignare
indignare substantiv feminin