indiciu definitie

12 definiții pentru indiciu

INDÍCIU, indicii, s. n. Semn (aparent) după care se deduce existența unui lucru, a unui fenomen etc. ♦ Particularitate, semnalment, manifestare, dovadă concretă după care se poate recunoaște un obiect, o ființă sau un fenomen. ♦ (Jur.) Faptă, împrejurare, situație, care, privită în legătură cu alte fapte, împrejurări sau situații, poate servi ca probă într-un proces. – Din lat. indicium (cu sensuri după fr. indice).
INDÍCIU, indicii, s. n. Semn (aparent) după care se deduce existența unui lucru, a unui fenomen etc. ♦ Particularitate, semnalment, manifestare, dovadă concretă după care se poate recunoaște un obiect, o ființă sau un fenomen. ♦ (Jur.) Faptă, împrejurare, situație, care, privită în legătură cu alte fapte, împrejurări sau situații, poate servi ca probă într-un proces. – Din lat. indicium (cu sensuri după fr. indice).
INDÍCIU, indicii, s. n. Semn, manifestare, dovadă concretă după care se poate recunoaște un obiect sau un fenomen. Producția de cereale-marfă este indiciul tăriei gospodăriei colective și al calității muncii sale. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2719. Despre vreo manifestațiune patologică hotărîtă nu avem însă, după cum vom vedea nici un indiciu serios. CĂLINESCU, E. 31.
indíciu [ciu pron. cĭu] s. n., art. indíciul; pl. indícii, art. indíciile (-ci-i-)
indíciu s. n. [-ciu pron. -ciu], art. indíciul; pl. indícii, art. indíciile (sil. -ci-i-)
INDÍCIU s. v. dovadă.
INDÍCIU s.n. Semn, dovadă concretă potrivit căreia se poate deduce existența unui lucru; semn, particularitate după care poate fi recunoscut un obiect, un fenomen sau un fapt. [Pron. -ciu. / < lat. indicium].
INDÍCIU s. n. semn, dovadă concretă potrivit căreia se poate deduce existența unui lucru. ◊ particularitate după care poate fi recunoscut un obiect, un fenomen, un fapt. ◊ (jur.) faptă, împrejurare care poate servi ca probă într-un proces. (< lat. indicium, după fr. indice)
INDÍCIU ~i n. 1) Particularitate după care poate fi recunoscut un obiect sau fenomen. 2) Semn după care se deduce existența unui obiect sau fenomen. 3) jur. Faptă, împrejurare, situație care poate servi ca probă într-un proces. [sil. -ciu] /<lat. indicium, fr. indice
indiciu n. semn aparent și probabil că ceva există: indiciile unei crime.
*indíciŭ n. (lat. indicium). Semn aparent și probabil despre existența unuĭ lucru: indiciile uneĭ crime.
INDICIU s. dovadă, indicație, mărturie, pildă, probă, semn, (livr.) testimoniu, (înv. și reg.) scrisoare, (înv.) răspuns. (Există numeroase ~ii în sprijinul...)

indiciu dex

Intrare: indiciu
indiciu substantiv neutru
  • pronunție: -ciu pr. -cĭu