Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

12 defini╚Ťii pentru indiciu

IND├ŹCIU, indicii, s. n. Semn (aparent) dup─â care se deduce existen╚Ťa unui lucru, a unui fenomen etc. ÔÖŽ Particularitate, semnalment, manifestare, dovad─â concret─â dup─â care se poate recunoa╚Öte un obiect, o fiin╚Ť─â sau un fenomen. ÔÖŽ (Jur.) Fapt─â, ├«mprejurare, situa╚Ťie, care, privit─â ├«n leg─âtur─â cu alte fapte, ├«mprejur─âri sau situa╚Ťii, poate servi ca prob─â ├«ntr-un proces. ÔÇô Din lat. indicium (cu sensuri dup─â fr. indice).
IND├ŹCIU, indicii, s. n. Semn (aparent) dup─â care se deduce existen╚Ťa unui lucru, a unui fenomen etc. ÔÖŽ Particularitate, semnalment, manifestare, dovad─â concret─â dup─â care se poate recunoa╚Öte un obiect, o fiin╚Ť─â sau un fenomen. ÔÖŽ (Jur.) Fapt─â, ├«mprejurare, situa╚Ťie, care, privit─â ├«n leg─âtur─â cu alte fapte, ├«mprejur─âri sau situa╚Ťii, poate servi ca prob─â ├«ntr-un proces. ÔÇô Din lat. indicium (cu sensuri dup─â fr. indice).
IND├ŹCIU, indicii, s. n. Semn, manifestare, dovad─â concret─â dup─â care se poate recunoa╚Öte un obiect sau un fenomen. Produc╚Ťia de cereale-marf─â este indiciul t─âriei gospod─âriei colective ╚Öi al calit─â╚Ťii muncii sale. SC├ÄNTEIA, 1953, nr. 2719. Despre vreo manifesta╚Ťiune patologic─â hot─âr├«t─â nu avem ├«ns─â, dup─â cum vom vedea nici un indiciu serios. C─éLINESCU, E. 31.
ind├şciu [ciu pron. c─şu] s. n., art. ind├şciul; pl. ind├şcii, art. ind├şciile (-ci-i-)
ind├şciu s. n. [-ciu pron. -ciu], art. ind├şciul; pl. ind├şcii, art. ind├şciile (sil. -ci-i-)
IND├ŹCIU s. v. dovad─â.
IND├ŹCIU s.n. Semn, dovad─â concret─â potrivit c─âreia se poate deduce existen╚Ťa unui lucru; semn, particularitate dup─â care poate fi recunoscut un obiect, un fenomen sau un fapt. [Pron. -ciu. / < lat. indicium].
IND├ŹCIU s. n. semn, dovad─â concret─â potrivit c─âreia se poate deduce existen╚Ťa unui lucru. ÔŚŐ particularitate dup─â care poate fi recunoscut un obiect, un fenomen, un fapt. ÔŚŐ (jur.) fapt─â, ├«mprejurare care poate servi ca prob─â ├«ntr-un proces. (< lat. indicium, dup─â fr. indice)
IND├ŹCIU ~i n. 1) Particularitate dup─â care poate fi recunoscut un obiect sau fenomen. 2) Semn dup─â care se deduce existen╚Ťa unui obiect sau fenomen. 3) jur. Fapt─â, ├«mprejurare, situa╚Ťie care poate servi ca prob─â ├«ntr-un proces. [sil. -ciu] /<lat. indicium, fr. indice
indiciu n. semn aparent și probabil că ceva există: indiciile unei crime.
*ind├şci┼ş n. (lat. indicium). Semn aparent ╚Öi probabil despre existen╚Ťa unu─ş lucru: indiciile une─ş crime.
INDICIU s. dovad─â, indica╚Ťie, m─ârturie, pild─â, prob─â, semn, (livr.) testimoniu, (├«nv. ╚Öi reg.) scrisoare, (├«nv.) r─âspuns. (Exist─â numeroase ~ii ├«n sprijinul...)

Indiciu dex online | sinonim

Indiciu definitie

Intrare: indiciu
indiciu substantiv neutru
  • pronun╚Ťie: -ciu pr. -c─şu