Dicționare ale limbii române

39 definiții pentru indice

ÍNDIC, -Ă, indici, -ce, adj. (Rar) Indian2 (2). – Din lat. indicus.
INDICÁ, indic, vb. I. Tranz. 1. A arăta pe cineva sau ceva; a face cunoscut, a semnala. 2. A recomanda, a prescrie (tratamente, medicamente etc.). – Din fr. indiquer, lat. indicare.
ÍNDICE, (1, 2, 3, 4) indici, s. m., (5) indice, s. n. 1. S. m. Număr, literă sau simbol literal așezat la dreapta sau la stânga (mai sus sau mai jos) față de un număr sau de o literă, cărora le precizează valoarea sau înțelesul. ♦ Cifră din planul economic al statului, al unei întreprinderi sau al unei instituții care arată nivelul de producție cantitativ și calitativ ce trebuie realizat. 2. S. m. Fapt, indicație care, sub forma unui număr, a unei formule sau a unei expresii, înfățișează aspectul unui fenomen, al unei acțiuni, al unei situații etc. ◊ (Fiz.) Indice de refracție = mărime optică ce caracterizează materialele transparente, definită ca raportul dintre sinusurile unghiurilor de incidență și cele de refracție ale unei raze de lumină care pătrunde din vid în mediul respectiv. (Biol.) Indice antropometric = raport procentual între diferitele dimensiuni ale corpului omenesc. 3. S. m. Semn convențional cu care se notează un domeniu de cunoștințe sau o anumită problemă într-un sistem de clasificare după conținut a publicațiilor. Indice de clasificare zecimală. 4. S. m. Ac mobil al unui aparat sau instrument care arată pe o scară gradată valoarea mărimii măsurate. 5. S. n. Index (1). – Din it., fr. indice, lat. index, -dicis.
ÍNDIC, -Ă, indici, -ce, adj. (Rar) Indian2 (2). – Din lat. indicus.
INDICÁ, indíc, vb. I. Tranz. 1. A arăta pe cineva sau ceva; a face cunoscut, a semnala. 2. A recomanda, a prescrie (tratamente, medicamente etc.). – Din fr. indiquer, lat. indicare.
ÍNDICE, (1, 2, 3, 4) indici, s. m., (5) indice, s. n. 1. S. m. Număr, literă sau simbol literal așezat la dreapta sau la stânga (mai sus sau mai jos) față de un număr sau de o literă, cărora le precizează valoarea sau înțelesul. ♦ Cifră din planul economic al statului, al unei întreprinderi sau al unei instituții care arată nivelul de producție cantitativ și calitativ ce trebuie realizat. 2. S. m. Fapt, indicație care, sub forma unui număr, a unei formule sau a unei expresii, înfățișează aspectul unui fenomen, al unei acțiuni, al unei situații etc. ◊ (Fiz.) Indice de refracție = mărime optică ce caracterizează materialele transparente, definită ca raportul dintre sinusurile unghiurilor de incidență și cele de refracție ale unei raze de lumină care pătrunde din vid în mediul respectiv. (Biol.) Indice antropometric = raport procentual între diferitele dimensiuni ale corpului omenesc. 3. S. m. Semn convențional cu care se notează un domeniu de cunoștințe sau o anumită problemă într-un sistem de clasificare după conținut a publicațiilor. Indice de clasificare zecimală. 4. S. m. Ac mobil al unui aparat sau instrument care arată pe o scară gradată valoarea mărimii măsurate. 5. S. n. Index (1). – Din it., fr. indice, lat. index, -dicis.
ÍNDIC, -Ă, indici, -e, adj. (Rar) Indian2. Kamadeva, zeul indic. EMINESCU, O. I 236.
INDICÁ, indíc, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la obiecte concrete sau, mai ales, la noțiuni abstracte) A arăta, a face cunoscut, a semnala. Indică mosafirului un scaun. REBREANU, R. I 81. Să le indice drumul cel adevărat ce trebuie să urmeze. GHICA, S. 138. 2. (Mai ales în legătură cu tratamente sau medicamente) A recomanda, a prescrie. În cazuri de malarie medicii indică tratamentul cu chinină.
ÍNDICE, (1, 2) indici, s. m., (3, 4) indice, s. n. 1. Număr sau literă așezată la dreapta și de obicei mai jos decît simbolul valorii unei mărimi sau alt simbol literal. În formula chimică H2O, 2 este un indice. ♦ Număr, cifră din planul economic al statului, al unei întreprinderi sau al unei instituții, care arată nivelul de producție cantitativ și calitativ care trebuie realizat. A realiza planul de stat înseamnă a asigura îndeplinirea prevederilor sale la toți indicii cantitativi cît și calitativi – a respecta cu cea mai mare strictețe disciplina de plan. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2850. 2. Fapt, indicație care sub forma unui număr, a unei formule sau expresii înfățișează (sintetic) aspectul unui fenomen, al unei acțiuni, situații etc. Indicele cel mai important pentru determinarea productivității muncii este productivitatea pe cap de muncitor. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 4, 63. 3. Index. Indice de autori. Indice de materii. 4. (Fiz.) Ac mobil al unui aparat sau instrument care arată pe o scară gradată valoarea mărimii măsurate.
índic (rar) adj. m., pl. índici; f. índică, pl. índice
indicá (a ~) vb., ind. prez. 3 indícă
!índice s. m., pl. índici
índic adj. m., pl. índici; f. sg. índică, pl. índice
indicá vb., ind. prez. 1 sg. indíc, 3 sg. și pl. indícă
índice (număr) s. m., pl. índici
índice (index) s. n., pl. índice
ÍNDIC adj. v. indian.
INDICÁ vb. 1. v. arăta. 2. v. trasa. 3. a arăta, a preciza, a spune, (înv. și reg.) a semna, (înv.) a permite, (grecism înv.) a prohdeorisi. (După cum am ~.) 4. a preciza, a pune. (~ te rog și data.) 5. a arăta, a menționa, a preciza, a semnala, a specifica, (înv.) a specializa. (Vom ~ următoarele recomandări...) 6. v. prescrie. 7. v. aminti. 8. a arăta, a desemna, a semnala. (Tabel care ~ învingătorii în concurs.) 9. v. marca. 10. v. înregistra. 11. v. denota. 12. v. demonstra.
ÍNDICE s. index.
INDICÁ vb. I. tr. 1. A arăta, a desemna; a face cunoscut, a semnala. 2. A recomanda, a prescrie (un tratament). [P.i. indíc. / cf. fr. indiquer, lat., it. indicare].
ÍNDICE I. s.m. 1. (Mat.) Semn distinctiv afectat unei litere reprezentând în același calcul mai multe mărimi analoage. 2. Număr, cifră. ♦ Cifră dintr-un plan economic care trebuie atinsă pentru a se realiza un anumit nivel de producție cantitativ și calitativ. 3. Mărime care caracterizează o proprietate a unei substanțe, a unui sistem tehnic etc. 4. Fapt, indiciu care arată aspectul unui fenomen, al unei situații etc. II. s.n. 1. Index. ◊ Indice de clasificare = combinație de cifre și litere cu care se notează, într-un sistem de clasificare după conținut, publicațiile. 2. (Fiz.) Indicator al scării unui instrument de măsură. [< lat. index, cf. it., fr. indice].
ÍNDIC, -Ă adj. indian. (< lat. indicus)
INDICÁ vb. tr. 1. a arăta, a desemna; a face cunoscut, a semnala. 2. a recomanda, a prescrie (un tratament). (< fr. indiquer, lat. indicare)
ÍNDICE I. s. m. 1. (mat.) semn distinctiv afectat unei litere, reprezentând în același calcul mai multe mărimi analoage. 2. număr, cifră. ◊ cifră dintr-un plan economic ce trebuie atinsă pentru a se realiza un anumit nivel de producție. 3. mărime care caracterizează o proprietate a unei substanțe, a unui sistem tehnic etc. 4. fapt, indiciu care arată aspectul unui fenomen, al unei situații etc. II. s. n. 1. index. ♦ ~ de clasificare = combinație de cifre și litere cu care se notează, într-un sistem de clasificare după conținut, publicațiile. 2. indicator al scării unui instrument de măsură. (< fr., it. indice, lat. index)
A INDICÁ indíc tranz. 1) (ființe, lucruri, situații etc.) A semnala verbal sau printr-un gest, semn etc.; a arăta. 2) (tratamente sau medicamente) A recomanda (printr-o rețetă) în scopul însănătoșirii; a prescrie. /<fr. indiquer, lat. indicare
ÍNDICE ~i m. 1) mat. chim. Semn (număr sau literă) pus alături de o literă (de obicei la dreapta ei și mai jos) pentru a-i preciza valoarea și semnificația. 2) Expresie numerică ce caracterizează din punct de vedere cantitativ un fenomen social-economic. 3) Ac la instrumentele de măsurat care indică valorile unei mărimi variabile; indicator; arătător. 4) Listă (alfabetică) a numelor citate, a termenilor sau a materiilor dintr-o carte, cu indicarea paginilor unde se află; index. /<lat. index, ~icis, it. indice
indicà v. 1. a arăta; 2. fig. a denota: asta indică o mare răutate.
indice n. V. index.
*índic, -ă adj. (lat. indicus. V. indigo). Din India, indian: un templu indic.
*indíc, a v. tr. (lat. in-dico, -dicáre; fr. indiquér. V. dedic). Arăt, dezignez ceva saŭ pe cineva. Arăt, spun cuĭva ceĭa ce caută: a indica o stradă. Determin, spun: a indica cauzele unuĭ fenomen. Denot, însemn: asta indică mare răutate. – Maĭ corect ar fi índic, ca prédic.
*índice n., pl. tot așa. Formă maĭ corectă, dar maĭ rară, îld. index.
indic adj. v. INDIAN.
INDICA vb. 1. a arăta, (înv.) a spune. (I-a ~ drumul, cărarea.) 2. a arăta, a trasa. (A ~ cuiva calea de urmat.) 3. a arăta, a preciza, a spune, (înv. și reg.) a semna, (înv.) a permite, (grecism înv.) a prohdeorisi. (După cum am ~.) 4. a preciza, a pune. (~ te rog și data.) 5. a arăta, a menționa, a preciza, a semnala, a specifica, (înv.) a specializa. (Vom ~ următoarele recomandări...) 6. a prescrie, a recomanda, (pop.) a scrie. (Îi ~ un tratament.) 7. a aminti, a arăta, a cita, a menționa, a pomeni, a semnala, (rar) a semnaliza, (înv.) a memora, a prenumi, (fig.) a atinge. (Problema este ~ într-un document.) 8. a arăta, a desemna, a semnala. (Tabel care ~ învingătorii în concurs.) 9. a arăta, a însemna, a marca, a preciza. (Ceasul ~ timpul.) 10. a arăta, a înregistra, a marca. (Termometrul ~ o temperatură ridicată.) 11. a arăta, a atesta, a denota, a releva, a trăda, a vădi. (~ o proastă creștere.) 12. a demonstra, a dovedi, a proba, (fig.) a marca. (Cursul evenimentelor ~ o cotitură.)
INDICE s. index. (~ la o carte.)
clasticitate, indice de ~, (engl.= clasticity index) (sed.), parametru granulometric al unui dep. sedimentar determinat de diametrul celei mai mari particule constituente. I.c. – calculat prin intermediul curbei cumulative – corespunde percentilului de 1%; se măsoară în unități phi și se notează cu C.
indice de stratificație, (engl.= stratification index), (sedim.), parametru stratonomic care indică numărul de strate din cadrul unei unități metrice (de regulă, „pe metru”).
proveniență, indice de ~ (sedim.), (engl.= provenance index) parametru petrografic apreciat pe baza conținutului de cuarț (Q), feldspați (F), fragmente de roci (litice-L) și utilizat drept criteriu de clasificare a gresiilor (după Pettijohn). Astăzi, este folosit și pentru reconstituirea → ariei sursă a depozitelor siliciclastice. V. și maturitate.
ÍNDICE (< it., lat.) s. m. 1. (MAT.) Simbol numeric sau literal scris alături de un alt simbol literal pentru a deosebi elementele unei mulțimi, termenii unui șir etc. (ex. a1, a2..., an). 2. (STATIST., EC.) Mărime relativă rezultată din compararea (prin raportare) a doi indicatori (unul luat la numitor, ca bază de comparare sau raportare, iar celălalt la numărător, ca mărime raportată), care caracterizează modificarea în timp (dinamică) a unui fenomen economic sau exprimă raportul de mărime dintre două fenomene de același fel care se desfășoară în același timp, dar în spații diferite. De cele mai multe ori, i. au caracter de medie. ◊ I. valoric = mărime relativă ce caracterizează dinamica valorică a unui fenomen (ex. a producției ori a vânzării de mărfuri) sub aspectul schimbării cantităților și a prețurilor. ◊ Indicele volumului fizic = mărime relativă ce caracterizează dinamica unui fenomen sub aspectul modificărilor cantitative, făcând abstracție de modificarea prețurilor. ◊ Indicele prețului (sau al prețurilor) = mărime relativă ce caracterizează modificarea prețului (sau al prețurilor) între două perioade comparate. ◊ Indicele productivității muncii = mărime relativă exprimată prin raportul dintre nivelul (curent) realizat al productivității muncii și nivelul ei dintr-o perioadă trecută. ◊ Indicele salariului mediu = mărime relativă ce caracterizează dinamica salariului mediu (într-o întreprindere, instituție, ramură de activitate sau pe întreaga economie). ◊ Indicele costului vieții = mărime relativă care exprimă variația medie a prețurilor mărfurilor alimentare și nealimentare și a tarifelor serviciilor ce intră în consumul diferitelor grupe de populație. 3. Mărime care caracterizează o proprietate a unei substanțe, a unui sistem tehnic etc. ◊ (FIZ.) I. de refracție = mărime optică ce caracterizează materialele transparente, definită ca raportul dintre sinusurile unghiurilor de incidență și de refracție ale unei raze de lumină care pătrunde din vid în mediul respectiv; este egal cu raportul vitezelor luminii în vid și în mediul dat. ◊ (CHIM.) I. de aciditate = măsură a acidității libere din uleiuri și grăsimi, exprimată prin numărul de miligrame de hidroxid de potasiu necesar pentru neutralizarea acizilor grași liberi dintr-un gram de substanță. ◊ I. de iod = cantitatea de iod, exprimată în procente, adiționată de un ulei sau de o grăsime, care măsoară gradul de nesaturație al acestora. ◊ I. de saponificare = numărul de miligrame de hidroxid de potasiu necesar pentru completa saponificare a unui gram de ulei sau de grăsime, prin fierberea acestora cu hidroxid de potasiu în soluție alcoolică. 4. I. antropometric = raport procentual între diferitele dimensiuni ale corpului omenesc (ex. i. cefalic). 5. (BIOL.) I. centrometric = raportul dintre lungimea brațelor mici și cea totală a cromozomului. ◊ I. de diversitate = raportul dintre numărul total de specii și cel de indivizi dintr-o biocenoză. ◊ I. de sex = raportul dintre numărul de cromozomi de sex X și cel al seturilor de autozomi. 6. (TEHN.) Semn trasat pe o scară, pe o curbă etc. pentru a permite așezarea în raport cu acesta a părților unui sistem tehnic, ale unei diagrame, fotografii etc. ♦ Ac sau piesă mobilă a unui instrument de măsurat, care servește la citirea pe scara gradată a numărului diviziunii până la care s-a deplasat partea mobilă a instrumentului. 7. (GEOGR.) I. climatic = mărime scalară folosită pentru caracterizarea climei și a solului zonal dintr-o anumită regiune a globului, calculată în raport cu temperatura medie anuală și cu media sumelor precipitațiilor anuale înregistrate la o stație meteorologică. ◊ I. de ariditate = relație care definește gradul de uscăciune a climei unei regiuni în funcție de diverși factori climatici. ◊ I. de continentalitate = parametru care indică un complex de particularități climatice, determinate de acțiunea uscatului asupra proceselor de formare a climei. Se definește prin gradul de continentalism. 8. (BIBL.) Index (II, 3). 9. (MAT., INFORM.) Simbol sau expresie folosite pentru a deosebi între ele elemente de același tip (de ex. pentru a indica poziția unui element într-un tablou); index (III, 3).
ÍNDICE s. m. (< lat. index, cf. it., fr. indice): fapt, indiciu; morfem cu o anumită semnificație în limbă. ◊ ~ gramaticál: i. cu semnificație gramaticală după care se recunoaște o anumită structură, categorie sau unitate gramaticală. Astfel, formele neaccentuate de dativ și de acuzativ ale pronumelui reflexiv, însoțitoare obligatorii ale formelor verbale, constituie i. gramatical al diatezei reflexive; formele verbului a fi, însoțitoare ale unui participiu, sunt i. gramaticali ai diatezei pasive; lipsa formelor neaccentuate ale pronumelor reflexive sau lipsa formelor verbului a fi din structurile verbale constituie i. gramatical zero al diatezei active; numeralele cardinale un – doi, o – două sau adjectivele demonstrative acest – acești, această – aceste și acest – aceste constituie un i. gramatical al genului substantivelor; desinențele zero, -i, -e, -m, -ți și zero în formele merg, mergi, merge, mergem, mergeți, merg reprezintă fiecare i. gramatical al persoanei la prezentul indicativ al verbului a merge; desinențele -i, -e și -uri în formele băieți, mese și tablouri constituie fiecare i. gramatical al numărului plural la cele trei genuri; apariția prepoziției pe ca însoțitoare a formelor substantivale sau pronominale pe tata, pe Cristinel, pe mama, pe ei, pe ea, pe acesta, pe aceasta etc. reprezintă un i. gramatical al cazului acuzativ; sufixul -se în formele verbale cântasem, lucrasem, tăcusem, făcusem, venisem și coborâsem constituie i. gramatical al timpului mai mult ca perfect; sufixele -ind și -ând din formele verbale venind, suind, primind, cântând, lucrând, făcând și coborând reprezintă i. gramaticali ai modului gerunziu; prezența unui verb la un mod personal într-o comunicare constituie un i. gramatical al existenței predicatului, ca în exemplele: „Oamenii lucrează cântând”, „Ei se grăbesc pentru a ajunge la timp”; prezența modului imperativ într-o propoziție constituie un i. gramatical al propoziției imperative; prezența unui singur verb-predicat într-o comunicare constituie un i. gramatical al existenței unei singure propoziții, iar prezența mai multor verbe-predicate într-un enunț reprezintă un i. gramatical al existenței unei fraze etc. Prin urmare se poate vorbi despre i. gramaticali de diateză, de gen, de număr, de caz (cazual), de timp (temporal), de mod (modal), de predicație, de propoziție, de frază etc. ◊ ~ extragramaticál: i. care este situat în afara gramaticii; i. care nu este de natură gramaticală. Astfel: intonația (enunțiativă, interogativă, exclamativă, predicativă), după care recunoaștem unele tipuri de propoziții (enunțiative, interogative, exclamative) sau predicatul; accentul, care diferențiază formele omonime: cntă – cântắ, véselă – vesélă etc. ◊ ~ extralingvístic: i. situat în afara limbii, de altă natură decât lingvistică, cum sunt mimica și gesturile.

Indice dex online | sinonim

Indice definitie

Intrare: indic
indic adjectiv
Intrare: indica (verb)
indica 1 vb. conjugarea I grupa I verb
Intrare: indice (pl. indici)
indice pl. indici substantiv masculin
Intrare: indice (pl. indice)
indice pl. indice substantiv neutru