INDIÁN1 s. n. Țesătură de bumbac subțire și fină, albită, vopsită sau imprimată, din care se confecționează obiecte de lenjerie. [Pr.: -di-an. – Var.: indiánă s. f.] – Din fr. indienne.
INDIÁN2, -Ă, indieni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Indiei sau este originară de acolo. ♦ (Impr.) Persoană care face parte din populația indigenă a Americii; amerindian. 2. Adj. Care aparține Indiei sau indienilor (1), privitor la India ori la indieni; indic. ♦ (Impr.) Care aparține populației indigene a Americii, privitor la această populație. ♦ (Substantivat, f.) Limba indiană. [Pr.: -di-an] – Din fr. indien.
INDIÁNĂ2 s. f. v. indian1.
INDO-EUROPEÁN, -Ă, indo-europeni, -e, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Limbi indo-europene (și substantivat, f. sg.) = familie de limbi reprezentând continuarea unei limbi neatestate, dar reconstituită, în esență, cu ajutorul metodei comparativ-istorice. 2. S. m. (La pl.) Denumire dată unui grup de populații care trăiau prin milen. III î. H. în Asia Centrală, de unde au emigrat mai târziu spre vest și sud-vest; (și la sg.) persoană aparținând acestui grup. 3. Adj. Care aparține limbilor indo-europene sau populațiilor care vorbeau aceste limbi, privitor la aceste limbi. – Din fr. indo-européen.
INDO-EUROPENÍSTICĂ s. f. Știință care se ocupă cu studiul limbilor indo-europene. – Cf. germ. Indoeuropäistik.
INDO-IRANIÁN, -Ă, indo-iranieni, -e, adj. (În sintagma) Limbi indo-iraniene = grup de limbi al familiei indo-europene, din care face parte sanscrita, limba literară clasică a Indiei, precum și grupul iranian. [Pr.: -ni-an] – Din fr. indo-iranien.
INDIÁN1 s. n. Țesătură de bumbac subțire și fină, albită, vopsită sau imprimată, din care se confecționează obiecte de lenjerie. [Pr.: -di-an. – Var.: indiánă s. f.] – Din fr. indienne.
INDIÁN2, -Ă, indieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Indiei sau este originară de acolo. ♦ (Impr.) Persoană care face parte din populația indigenă a Americii; amerindian. 2. Adj. Care aparține Indiei sau populației ei, privitor la India sau la populația ei; indic. ♦ (Impr.) Care aparține populației indigene a Americii, privitor la această populație. ♦ (Substantivat, f.) Limba indiană. [Pr.: -di-an] – Din fr. indien.
INDIÁNĂ2 s. f. v. indian1.
INDO-EUROPEÁN, -Ă, indo-europeni, -e, adj., s. m. pl. 1. Adj. (În sintagma) Limbi indo-europene (și substantivat, f. sg.) = familie de limbi reprezentând continuarea unei limbi neatestate în texte scrise, dar reconstituită, în esență, cu ajutorul metodei comparativ-istorice. 2. S. m. pl. Denumire dată unui grup de populații care trăiau prin mileniul III a Cr. în Asia Centrală, de unde au emigrat mai târziu spre vest și sud-vest. 3. Adj. Care aparține limbilor indo-europene sau populațiilor care vorbeau aceste limbi, privitor la aceste limbi. – Din fr. indoeuropéen.
INDO-IRANIÁN, -Ă, indo-iranieni, -e, adj. (În sintagma) Limbi indo-iraniene = grup de limbi al familiei indo-europene, din care face parte sanscrita, limba literară clasică a Indiei, precum și grupul iranian. [Pr.: -ni-an] – Din fr. indo-iranien.
INDIÁN1 s. n. (Și în forma indiană) Țesătură de bumbac subțire, fină, vopsită sau imprimată. – Pronunțat: -di-an. – Variantă: indiánă s. f.
INDIÁN2, -Ă, indieni, -e, adj. Care aparține Indiei sau locuitorilor din India, care este din India. Poporul indian. Limba indiană. ♦ (Impropriu) Care face parte din populația indigenă a Americii. – Pronunțat: -di-an.
INDIÁN3, -Ă, indieni, -e, s. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Indiei. ♦ (Impropriu) Locuitor indigen din America. – Pronunțat: -di-an.
INDIÁNĂ2 s. f. v. indian1.
INDO-EUROPEÁN, -Ă, indo-europeni, -e, adj. (Lingv.; mai ales în expr.) Limbă indo-europeană = limbă neatestată în texte și considerată ca bază a familiilor de limbi romanice, slave, germanice, indo-iraniene etc.
indián2 (țesătură) (-di-an) s. n.
indián1 (-di-an) adj. m., s. m., pl. indiéni (-di-eni); adj. f. indiánă, pl. indiéne
índo-europeán (-e-u-, -pean) adj. m., pl. índo-européni; f. índo-europeánă, pl. índo-européne
índo-europeánă (limbă) (-e-u-, -pea-) s. f., g.-d. art. índo-europénei
*índo-europenístică (-e-u-) s. f., g.-d. art. índo-europenísticii
índo-iranián (-ni-an) adj. m., pl. índo-iraniéni (-ni-eni); f. índo-iraniánă, pl. índo-iraniéne
indián s. n. (sil. -di-an)
indián adj. m., s. m. (sil. -di-an), pl. indiéni (sil. -di-eni); f. sg. indiánă, g.-d. art. indiénei, pl. indiéne
indo-europeán adj. m., s. m. european
indo-iranián adj. m. (sil. -ni-an), pl. indo-iraniéni (sil. -ni-eni); f. sg. indo-iraniánă, pl. indo-iraniéne
INDIÁN s., adj. 1. s. (livr.) hindus. 2. adj. (livr.) hindus, (rar) indic.
INDIÁN s.n. Pânză fină de bumbac, vopsită sau imprimată. [Pron. -di-an, var. indiană s.f. / < fr. indienne].
INDIÁNĂ1 s.f. v. indian.
INDO-EUROPEÁN, -Ă s.m. și f. Nume dat unui grup mare de popoare și de limbi vorbite în prezent în Europa și în alte continente, reprezentând continuarea unei limbi comune neatestate, dar reconstituită prin metoda comparativ-istorică. // adj. Care aparține acestui grup etnolingvistic; referitor la acest grup. [Pron. -pean. / cf. fr. indo-européen].
INDIÁN1 s. n. țesătură fină de bumbac, vopsită sau imprimată, pentru lenjerie. (< fr. indienne)
INDIÁN2, -Ă I. adj., s. m. f. 1. (locuitor) din India. 2. amerindian. II. adj. care aparține Indiei; indic; hindus (1). ♦ arta ~ă = artă care s-a dezvoltat de la sfârșitul mileniului IV a. Chr., în cadrul culturilor din valea Indului, legate de dezvoltarea budismului și a brahmanismului. (< fr. indien)
INDO-EUROPEÁN, -Ă I. s. m. f. grup mare de popoare și de limbi vorbite în prezent în Europa și în alte continente, reprezentând continuarea unei limbi comune neatestate, dar reconstituită prin metoda comparativ-istorică. II. adj. referitor la aceste limbi sau la populațiile care le vorbeau. (< fr. indo-européen)
INDO-IRANIÁN, -Ă adj. limbi ĕne = grup de limbi indo-europene din care fac parte sanscrita, limba literară clasică a Indiei, precum și grupul iranian. (< fr. indo-iranien)
indián (indiánă), adj. – Care face parte din populația Indiei. De la India (sec. XIX). – Der. indienesc, adj. (indian), sec. XVII, astăzi înv.; indic, adj. (indian); indian, s. m. (locuitor din India); indian, s. n. (țesătură de bumbac fină, pentru lenjerie); indiană, s. f. (prăjitură cu frișcă acoperită cu ciocolată); indiancă, s. f. (locuitoare din India); indienește, adv. (ca indienii).
INDIÁN1 n. Țesătură fină de bumbac, vopsită sau imprimată, folosită la confecționarea articolelor de lenjerie. [Sil. -di-an] /<fr. indienne
INDIÁN2 ~ánă (~éni, ~éne) 1) Care aparține Indiei sau populației ei; din India. 2) Care aparține uneia dintre populațiile băștinașe din America; amerindian. [Sil. -di-an] /<fr. indien
INDIÁN3 ~ánă (~éni, ~éne) m. și f. 1) Persoană care face parte din populația de bază a Indiei sau este originară din India. 2) Persoană aparținând uneia dintre populațiile băștinașe din America; amerindian. [Sil. -di-an] /<fr. indien
INDIÁNĂ1 f. mai ales art. Limba indienilor. /<fr. indien
Indo-european a. care aparține Indiei și Europei: se zice de grupul de limbi numite și arice: sanscrita, zenda, greaca, latina, celtica, germana, slava.
*Indián, -ă s. și adj. Om din India. Adj. Ĭndic.
*indiánă f., pl. e (fr. indieene). Un fel de bumbac (stambă maĭ fină pictată saŭ imprimată, fabricată la început în India, apoĭ la Rouen, Francia). Prăjitură acoperită de cĭocolată.
*indo-eŭropeán, -ă s., pl. enĭ, ene, indo-eŭropeŭ, -éĭe s., pl. eĭ, eĭe și indo-germán, -ă s. Om din familia indoeŭripeĭe, Ar (Aryas). Adj. Popoarele indo-eŭropeĭe (V. europeŭ). – Aceste popoare se numesc indo-eŭropeĭe fiind-că se întind din India pînă la extremitatea Eŭropeĭ. Germaniĭ le numesc indo-germane. Ele sînt: Indieniĭ (Hindu), Iranieniĭ (Perșiĭ), Armeniĭ, Greciĭ, Albanejiĭ, Italiĭ (Latiniĭ), Celțiĭ, Germaniĭ (Germanĭ, Anglo-Saxonĭ și Scandinavĭ), Litvaniĭ și Slaviĭ.
INDIAN s., adj. 1. s. (livr.) hindus. 2. adj. (livr.) hindus, (rar) indic.
INDIAN, OCEANUL ~ v. Oceanul Indian.
INDIÁN1, -Ă (< fr.) s. m.; i f., adj. 1. S. m. și f. Locuitor al Indiei. 2. Adj. Care aparține Indiei sau populației ei. ◊ Arta i. = arat care s-a dezvoltat de la sfârșitul mileniului al IV-lea î. Hr., în cadrul culturilor din valea Indului, legate de dezvoltarea budismului și brahmanismului. Cunoaște mai multe perioade în evoluția sa. Cele mai vechi vestigii de arhitectură sunt cele rupestre (sanctuare, mănăstiri). Din sec. 4 î. Hr. apar construcții în lemn, cărămidă și piatră, ale căror proporții cresc mereu în secolele următoare, decorația devenind din ce în ce mai abundentă. Legate de arhitectură, se dezvoltă sculptura (reliefuri narative, de ex. la Gandhara, sec. 2-4; Ajanta, Ellora, sec. 6-8) și pictura murală, care atinge apogeul la Ajanta. Importante sunt și sculpturile în ronde-bosse reprezentând zeități (Buddha, Șiva) de o mare puritate a formelor, pline de grație, armonie și virtuozitate în redarea mișcării. Alături de artele decorative, cultivate în toate epocile, în sec. 16-18 cunoaște o mare înflorire miniatura (Școala din Bengal, sec. 12-19, Școala mongolă, sec. 17). Astăzi, a.i. se dezvoltă atât în sensul vechilor tradiții locale, cât și al asimilării celor mai noi tendințe ale artei moderne a sec. 20.
INDO-EUROPEÁN, -Ă (< fr.) adj., s. m. pl. 1. Adj. Limbi indo-europene = cea mai mare familie de limbi vorbite din lume cuprinzând majoritatea limbilor din Europa și multe din Asia, răspândite în America și Australia, iar ca limbi secundare în Africa și Oceania. Sunt vorbite de c. jumătate din populația grobului. Reprezintă continuarea unei limbi neatestate, dar care a fost reconstituită, începând din sec. 19, prin metoda comparativ-istorică (Fr. Bopp fiind cel care i-a stabilit principalele trăsături). Numeroasele ei ramuri sunt grupate în două tipuri: kentum (greacă, italică – din principala ei reprezentantă, latina, derivă ramura romanică actuală – celtică, germanică, iliră, toharică, hitită) și satem (indo-iraniană, armeană, slavă, baltică, tracă, frigiană). Denumirea de i.-e. (dată de Th. Young, în 1814) este convențională; ea a fost consacrată prin tradiție și s-a bazat pe extensiunea ei geografică. 2. S. m. pl. Denumire dată unui grup de populații care trăiau prin milen. 3 î. Hr. în regiunile Asiei Centrale, de unde au emigrat mai târziu spre V și SV. 3. Adj. Privitor la limbile indo-europene, care aparține acestor limbi.
INDO-IRANIÁN, -Ă (< fr.) adj. Limbi indo-iraniene = ansamblul lingvistic alcătuit din limbile indo-ariene și iraniene.
OCEANUL INDIAN, ocean cuprins între Africa (la V), Asia (la N și NE), Australia (la E) și Antarctica (la S), care comunică larg cu Oc. Atlantic, în zona de S a Capului Bunei Speranțe, și cu Oc. Pacific prin intermediul strâmtorilor și al mărilor din Arh. Malaez și prin zona de la S de Tasmania; 73,4 mil. km2 (74,9 mil. km2, cu mările mărginașe – al treilea ca mărime, după Oc. Pacific și Atlantic). Ad. max.: 7.450 m (fosa Java). Ad. medie: 3.897 m. În partea centrală a fundului oceanului se află un lanț muntos submarin, care se prelungește spre S cu câteva ramificații. În V se află ins. Madagascar, iar în N ins. Ceylon. În cadrul O.I. se află arhipelagul Andaman și Nicobar, Lakshadweep, Maldive, Mscarene, Seychelles ș.a. Mările mărginașe, sunt: Marea Roșie, Marea Arabiei, Marea Andaman, Marea Timor. Golfuri: Aden, Oman, Persic, Bengal. Salinitate medie: 33-36,5‰. În N sunt curenți marini determinați de musoni, iar în S se formează un curent alizeic cu două ramuri: al Mozambicului și al Madagascarului. Prin O.I. trec importante linii de navigație maritimă care leagă Europa de Asia de S, SE și E, cu Australia și Africa de E.
INDIÁN, -Ă adj. (< fr. indien): în sintagma limbă indiană (v.).
INDIÁNĂ s. f. (< fr. indian): nume generic pentru un mare număr de idiomuri aparținând unei mari familii indo-europene, vorbite în India, Ceylon, Pakistan, Birmania și Peninsula Indochina. Acest grup de limbi este prezentat adesea cu cel iranian sub numele de limbi indo-iraniene sau de limbi ariene. Limbile indiene sunt atestate în trei faze ale evoluției lor: indiana veche (cunoscută sub două forme diferite: vedica și sanscrita); indiana medie (reprezentată prin limbi comune, populare, dezvoltate paralel, denumite prākrit, bazate parțial pe limba vorbită și pe sanscrita clasică și folosite în literatura lirică și dramatică, alături de sanscrită, și prin limbi religioase, dintre care celebră este pāli); indiana modernă (formată în jurul anului 1000 e. n. și reprezentată prin mai multe grupuri de limbi, între care se detașează grupul central, din care face parte limba hindi, devenită limba de stat a Indiei). I. folosește sistemul de scriere alfabetică literală (care notează fonemele).
INDO-EUROPEÁN, -Ă adj. (cf. fr. indo-européen): în sintagma limbă indo-europeană (v.).
INDO-EUROPEÁNĂ s. f. (< adj. indo-european, -ă, cf. fr. indo-européenne): limbă vorbită acum câteva mii de ani, neatestată în texte, dar reconstituită, în esență, cu ajutorul metodei comparativ-istorice. Este considerată bază a limbilor indiană veche (sanscrită și vedică), greacă veche, iraniană, hitită, toharică, latină, oscă, umbriană, faliscă, venetă, mesapică, slavă comună, germanică comună, celtă (celtică), baltică, armeană, albaneză, macedoneană antică, frigiană, tracă și iliră, care au apărut ca rezultat al diferențelor dialectale existente încă din acea vreme și adâncite ulterior prin despărțirea lor din trunchiul comun (cele mai apropiate dintre aceste limbi de i.-o. sunt socotite limbile slave, deoarece au un caracter mai arhaic, mai conservator decât celelalte). I se mai spune și indo-europeana comună. Lingvistul german August Schleicher (1821-1868) este primul cercetător care a reușit să determine trăsăturile acestei limbi-bază.
PLECTRANTHUS L’Herit., URZICĂ INDIANĂ, fam, Labiatae. Gen originar din Africa de S, Asia, Australia, cca 12 specii, erbacee, mai rar lemnoase, cca 1 m înălțime, aromatice. Frunze verzi, dințate, lipsite de stipele. Flori hermafrodite, neregulate, albastre, puternic mirositoare, apar la sfîrșitul verii, caliciu campanulat cu lacinii, corolă cu tub cilindric, limbul bilabiat, 4 stamine dintre cacre 2 mai lungi, ovar superior format din 2 cârpele divizate fiecare în 2 loji false, uniloculare și uniovulate. Fruct format din 4 nucule închise în caliciu.

indian dex

Intrare: indian (persoană) (adj.)
indian 1 adj. adjectiv
  • silabisire: in-di-an
Intrare: indo-european (adj.)
european 1 adj. adjectiv
  • silabisire: e-u-ro-pean
indian 1 adj. adjectiv
  • silabisire: in-di-an
indo-european adjectiv
  • silabisire: in-do-e-u-ro-pean
Intrare: indo-europeană
indo-europeană substantiv feminin
  • silabisire: in-do-e-u-ro-pean
indian 1 adj. adjectiv
  • silabisire: in-di-an
european 1 adj. adjectiv
  • silabisire: e-u-ro-pean
Intrare: indo-europenistică
indo-europenistică (numai) singular substantiv feminin
  • silabisire: -e-u-
indian 1 adj. adjectiv
  • silabisire: in-di-an
europenistică substantiv feminin
Intrare: indo-iranian
indo-iranian adjectiv
  • silabisire: -ni-an
indian 1 adj. adjectiv
  • silabisire: in-di-an
iranian 1 adj. adjectiv
  • silabisire: -ni-an
Intrare: indian (persoană) (s.m.)
indian 3 s.m. admite vocativul substantiv masculin
  • silabisire: in-di-an
Intrare: indo-european (s.m.)
european 2 s.m. substantiv masculin admite vocativul
  • silabisire: e-u-ro-pean
indo-european substantiv masculin
  • silabisire: in-do-e-u-ro-pean
indian 3 s.m. admite vocativul substantiv masculin
  • silabisire: in-di-an
Intrare: indian (țesătură)
indiană substantiv feminin
  • silabisire: in-di-a-nă
indian 2 s.n. (numai) singular substantiv neutru
  • silabisire: in-di-an