indemn definitie

3 intrări

34 definiții pentru indemn

INDÉMN, -Ă, indemni, -e, adj. (Jur.) Care nu a suferit pagube, pierderi etc. – Din fr. indemne.
ÎNDÉMN, îndemnuri, s. n. Faptul de a îndemna. ♦ Ceea ce stimulează la o acțiune; imbold, impuls, stimulent. ◊ Loc. prep. Din (sau la, prin) îndemnul... = îndemnat fiind de..., la stăruința... – Din îndemna (derivat regresiv).
ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare.
INDÉMN, -Ă, indemni, -e, adj. (Jur.) Care nu a suferit pagube, pierderi etc. – Din fr. indemne.
ÎNDÉMN, îndemnuri, s. n. Faptul de a îndemna. ♦ Ceea ce stimulează la o acțiune; imbold, impuls, stimulent. ◊ Loc. prep. Din (sau la, prin) îndemnul... = îndemnat fiind de..., la stăruința... – Din îndemna (derivat regresiv).
ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare.
ÎNDÉMN, îndemnuri, s. n. Stimulent, îmboldire, chemare, imbold. Se vedea steagul pînă departe-n cîmp, încît oamenii privindu-l simțeau cum crește în ei un îndemn... simțeau puterea clasei muncitoare din toată lumea. CAMILAR, TEM. 233. Și tot așa, cu popasuri dese, cu îndemnuri, ajung pe culme. AGÎRBICEANU, S. P. 70. Îndemnul tinereții tale Ascultă-l. VLAHUȚĂ, P. 126. Multă mîngîiere A dat nenorocirii frumosul tău îndemn! NEGRUZZI, S. II 35. ◊ Loc. prep. Din (sau la, prin) îndemnul... = îndemnat fiind de..., îmboldit de..., la stăruința... Ș-acum... se amestecă iar în trebile țării din îndemnul muierii lui Irimia. SADOVEANU, O. VII 8. Prin îndemnul său, ce mai de pomi s-au pus în ținterim! CREANGĂ, A. 2.
ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. (De obicei urmat de un infinitiv, un conjunctiv ori un substantiv precedat de prep. «la») 1. A îmboldi, a stimula, a da îndemn, a chema la acțiune. Te îndemn însă a scrie memoriul vieții tale. EMINESCU, N. 61. Scopul lui era să îndemne pe artiști și să formeze gustul publicului. GHICA, S. A. 80. Toți... îndemnară pe Mihai ca să țină domnia acestei țări. BĂLCESCU, O. II 270. ♦ A îmbia. Cerul se vedea albastru și ne îndemna afară. C. PETRESCU, S. 65. Susurul apei parcă te îndemna la somn. ISPIRESCU, L. 230. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unui imbold), a se hotărî la ceva, a porni sau a începe un lucru, o acțiune. Nu se prea îndemna la lucru. RETEGANUL, P. V 3. Mai pe urmă mi se îndemnă, frate, la rachie și bău tot ce-au avut. ȘEZ. I 276. Tu te-ai îndemnat De m-ai întrebat. TEODORESCU, P. P. 426. ♦ Refl. reciproc. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi. Apele încep să se smulgă din moliciunea lutului, o undă se îndeamnă cu alta, pînă ce tot rîul se dislocă și pornește la vale. BOGZA, C. O. 160. 2. (Cu privire la animale) A sili să pornească sau să meargă mai repede. Țăranul îndemnă boii și carul porni, scîrțîind, de-a lungul malului nisipos. DUNĂREANU, CH. 99. Cînta, să-ndemne roibul să facă pas mai iute. COȘBUC, P. II 95. Călărețul... își îndeamnă calul inundat de spume. ALECSANDRI, P. III 151. ♦ Intranz. (Regional, ca îmboldire adresată vitelor) A se sili la drum, a înainta trăgînd. Hi! zmeoaicele tatii, îndemnați înainte! CREANGĂ, P. 119.
indémn adj. m., pl. indémni; f. indémnă, pl. indémne
îndémn s. n., pl. îndémnuri
îndemná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndeámnă
indémn adj. m., pl. indémni; f. sg. indémnă, pl. indémne
îndémn s. n., pl. îndémnuri
îndemná vb., ind. prez. 1 sg. îndémn, 3 sg. și pl. îndeámnă
ÎNDÉMN s. 1. v. imbold. 2. v. sfat.
ÎNDEMNÁ vb. v. constrânge, convinge, decide, determina, face, forța, hotărî, îndupleca, obliga, sili.
ÎNDEMNÁ vb. 1. a îmboldi, (înv. și reg.) a dudui. (A ~ un animal la mers.) 2. v. stimula. 3. v. îmboldi. 4. a ațâța, a îmboldi, (fig.) a mușca. (Cine-l ~ să facă asta?) 5. a stimula, (grecism înv.) a parachinisi, (fig.) a împinge, (pop. fig.) a înghimpa, a mișca. (Totul îl ~ să procedeze astfel.) 6. a (se) îmbia, a (se) pofti. (Se ~ ca fata la măritat.) 7. v. însufleți. 8. v. sfătui.
INDÉMN, -Ă adj. (Rar) Care nu a suferit pagube, pierderi, răni; teafăr. [< fr. indemne, cf. lat. indemnis < in – fără, damnum – pagubă].
INDÉMN, -Ă adj. (jur.) care nu a suferit pagube, pierderi, răni; teafăr, nevătămat. (< fr. indemne, lat. indemnis)
îndemná (îndémn, îndemnát), vb.1. (Înv.) A invita, a pofti. – 2. (Înv.) A obliga, a pricinui. – 3. A împinge, a da un impuls. – 4. A stîrni, a incita, a mișca. – 5. A exorta, a înflăcăra. – 6. (Refl.) A se hotărî. – 7. (Refl.) A se mulțumi, a se simți bine. – Mr. îndemn. Origine incertă. Se consideră în general (Pușcariu 830; REW 4371; Tiktin; DAR; Iordan, Dift., 50; Candrea; Scriban) rezultat al unui lat. inde-mināre, cf. mîna „a conduce” sau fr. emmener. Această explicație, ce s-ar putea admite din punct de vedere semantic, este dificilă din acela al fonetismului, întrucit nu se poate accepta pierderea lui i, care s-ar afla în poziție forte în prezent eu *indemîn, cf. paralelismul cu îndemîna (Lambrior 375 crede că îndemna este doar var. a lui îndemîna, ceea ce nu pare a fi mai probabil). Dacă primele două sensuri, care astăzi apar înv., sînt originare este posibil să fie vorba despre lat. dignāri „a binevoi”, sau „a face vrednic, a face apt”, de unde apoi „a pune în situația de a face” ceea ce indică vb. următor (cf. Coresi, îndemnă Hristos ucenicii să între). Rezultatul fonetic este normal, cf. signum › semn; în- trebuie să fie pref. factitiv adăugat tîrziu. Der. îndemn, s. n. (invitație, incitare; exortare; stimul), postverbal; îndemnătură, s. f. (înv., stimul); îndemnător, adj. (animat, stimulant).
ÎNDÉMN ~uri n. 1) Chemare la o acțiune. ~ la masă.La (sau din) ~ul cuiva fiind îndemnat de cineva. Din (sau prin) ~ul propriu din proprie inițiativă. Din ~ul inimii dintr-o sinceră pornire internă. 2) Factor ce îndeamnă la o acțiune; imbold; impuls; stimulent. /v. a îndemna
A ÎNDEMNÁ îndémn 1. tranz. 1) (persoane) A determina prin îndemnuri (să efectueze o acțiune); a îmboldi; a impresiona. ~ la lucru. 2) (animale) A impune (prin îmboldire, strigăte, șuierături) să pornească din loc sau să meargă mai repede. ~ caii. 2. intranz. (despre animale folosite ca forță de tracțiune) A merge mai repede; a da zor; a grăbi. ~ un animal la mers. /<lat. indeminare
A SE ÎNDEMNÁ mă îndémn intranz. (despre ființe) A se lua la întrecere (unul cu altul) (stimulându-se reciproc). ~ la fugă. /<lat. indeminare
îndemn n. impulsiune, instigațiune.
îndemn a. care nu sufere (pagubă).
îndemnà v. 1. a îmboldi, a grăbi să meargă: îndemnați înainte! CR.; 2. a împinge la, a excita; 3. fig. a sfătui. [Lat. INDE și MINARI, a îmboldi].
*indémn, -ă adj. (lat. indemnis, d. in-, fără, și damnum, daună). Rar. Nevătămat, neatins, teafăr: a ĭeși indemn dintr’o afacere delicată. V. imun.
1) îndémn n., pl. urĭ (d. îndemn 2). Impuls, îmboldire, tragere de inimă: unde nu-ĭ îndemn, nu se lucrează cu spor.
2) îndémn, a v. tr. (d. lat. *indémino, -áre, a mîna de acolo, a mișca din loc, d. mĭnare, a mîna; fr. emmener. – Îndeamnă, să îndemne). Sfătuĭesc, determin, hotărăsc: eŭ l-am îndemnat să vie, și a venit. Îndemn boiĭ, caiĭ să meargă, îĭ mîn cu vorba. V. intr. Încep și continuŭ: îndemnară la drum și ajunseră. V. refl. Prind curaj, mă încurajez în tovărășie cu altu: cînd îs cu el împreună, mă îndemn la lucru și lucrez maĭ cu spor; cînd îs doĭ caĭ la căruță, se îndeamnă unu pe altu la mers.
ÎNDEMN s. 1. imbold, impuls, pornire, stimul, stimulent, (rar) îmboldire, (reg.) bold, (înv.) năstav, porneală, (grecism înv.) parachinisis, (fig.) mișcare, resort, suport, (înv. și reg. fig.) strămurare. (~ pentru o acțiune.) 2. îndrumare, învățătură, povață, povățuire, sfat, vorbă, (pop.) învăț, (înv.) consiliu, cuget, dăscălie, gînd, povățuială, povățuitură, sfătuială, sfătuire, socoteală. (I-a ascultat toate ~.)
îndemna vb. v. CONSTRÎNGE. CONVINGE. DECIDE. DETERMINA. FACE. FORȚA. HOTĂRÎ. ÎNDUPLECA. OBLIGA. SILI.
ÎNDEMNA vb. 1. a îmboldi, (înv. și reg.) a dudui. (A ~ un animal la mers.) 2. a îmbia, a îmboldi, a încuraja, a stimula. (Aprecierile lui m-au ~ să...) 3. a impulsiona, a îmboldi, a stimula. (Îi ~ spre noi realizări.) 4. a ațîța, a îmboldi, (fig.) a mușca. (Cine-l ~ să facă asta?) 5. a stimula, (grecism înv.) a parachinisi, (fig.) a împinge, (pop. fig.) a înghimpa, a mișca. (Totul îl ~ să procedeze astfel.) 6. a (se) îmbia, a (se) pofti. (Se ~ ca fata la măritat.) 7. a îmbărbăta, a încuraja, a însufleți, a stimula, a susține, (înv.) a insufla, a mîngîia, a semeți. (Vă ~ în luptă avîntul patriotic.) 8. a povățui, a sfătui. (Îl ~ numai la bine.)
INVITAT CULPAM QUI DELICTUM PRAETERIT (lat.) cine trece cu vederea o greșeală îndeamnă la o fărădelege – Publilius Syrus, „Sententiae”, 269.
MALESUADA FAMES (lat.) foamea care îndeamnă la rele – Vergiliu, „Eneida”, VI, 276. Unul dintre spectrele hidoase pe care le întâlnește Enea la intrarea în Infern.

indemn dex

Intrare: îndemn
îndemn substantiv neutru
Intrare: îndemna
îndemna verb grupa I conjugarea I
Intrare: indemn
indemn adjectiv