Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

12 defini╚Ťii pentru incumbare

INCUMB├ü, pers. 3 inc├║mb─â, vb. I. Intranz. (Despre sarcini, obliga╚Ťii) A se impune, a reveni cuiva. ÔÇô Din fr. incomber, lat. incumbere.
INCUMB├ü, pers. 3 inc├║mb─â, vb. I. Intranz. (Despre sarcini, obliga╚Ťii) A se impune, a reveni cuiva. ÔÇô Din fr. incomber, lat. incumbere.
INCUMB├ü, pers. 3 inc├║mb─â, vb. I. Intranz. (Despre sarcini, obliga╚Ťii, datorii; construit cu dativul) A se impune, a reveni. Titlul de ┬źBrigad─â de ╚Öoc┬╗ impune partidului nostru ├«ndatorirea de a ridica nivelul activit─â╚Ťii sale la ├«n─âl╚Ťimea r─âspunderii ce ├«i incumb─â, de a munci ╚Öi lupta ╚Öi mai bine pentru victoria socialismului. SC├ÄNTEIA, 1952, nr. 2502.
incumbá (a ~) vb., ind. prez. 3 incúmbă
incumbá vb., ind. prez. 3 sg. incúmbă
INCUMBÁ vb. v. reveni.
INCUMB├ü vb. I. intr. (Despre sarcini, obliga╚Ťii) A se impune, a reveni cuiva. [P.i. 3 -b─â. / < lat. incumbere, cf. fr. incomber, it. incombere].
INCUMB├ü vb. intr. (despre sarcini, obliga╚Ťii) a se impune, a reveni cuiva. (< lat. incumbere, fr. incomber)
A INCUMB├ü pers. 3 inc├║mb─â intranz. (despre sarcini, obliga╚Ťii) A reveni ├«n mod obligatoriu cuiva. /<lat. incumbare, fr. incomber
incumb├á v. a fi impus: p─ârin╚Ťilor le incumb─â datoria de a cre╚Öte pe copiii lor.
inc├║mb, a -├í v. intr. uzitat pers. III (fr. incomber, d. lat. in-c├║mbere, a c─âdea pe. V. incubez, sucomb). A-╚Ť─ş incumba ceva, a fi dator s─â fac─ş ceva: primarulu─ş ├«i incumb─â s─â ├«ngrijeasc─â de ora╚Ö.
incumba vb. v. REVENI.

Incumbare dex online | sinonim

Incumbare definitie

Intrare: incumba
incumba verb grupa I conjugarea I
Intrare: incumbare
incumbare infinitiv lung