incumba definitie

12 definiții pentru incumba

INCUMBÁ, pers. 3 incúmbă, vb. I. Intranz. (Despre sarcini, obligații) A se impune, a reveni cuiva. – Din fr. incomber, lat. incumbere.
INCUMBÁ, pers. 3 incúmbă, vb. I. Intranz. (Despre sarcini, obligații) A se impune, a reveni cuiva. – Din fr. incomber, lat. incumbere.
INCUMBÁ, pers. 3 incúmbă, vb. I. Intranz. (Despre sarcini, obligații, datorii; construit cu dativul) A se impune, a reveni. Titlul de «Brigadă de șoc» impune partidului nostru îndatorirea de a ridica nivelul activității sale la înălțimea răspunderii ce îi incumbă, de a munci și lupta și mai bine pentru victoria socialismului. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2502.
incumbá (a ~) vb., ind. prez. 3 incúmbă
incumbá vb., ind. prez. 3 sg. incúmbă
INCUMBÁ vb. v. reveni.
INCUMBÁ vb. I. intr. (Despre sarcini, obligații) A se impune, a reveni cuiva. [P.i. 3 -bă. / < lat. incumbere, cf. fr. incomber, it. incombere].
INCUMBÁ vb. intr. (despre sarcini, obligații) a se impune, a reveni cuiva. (< lat. incumbere, fr. incomber)
A INCUMBÁ pers. 3 incúmbă intranz. (despre sarcini, obligații) A reveni în mod obligatoriu cuiva. /<lat. incumbare, fr. incomber
incumbà v. a fi impus: părinților le incumbă datoria de a crește pe copiii lor.
incúmb, a v. intr. uzitat pers. III (fr. incomber, d. lat. in-cúmbere, a cădea pe. V. incubez, sucomb). A-țĭ incumba ceva, a fi dator să facĭ ceva: primaruluĭ îi incumbă să îngrijească de oraș.
incumba vb. v. REVENI.

incumba dex

Intrare: incumba
incumba verb grupa I conjugarea I